Confesiuni

Anxietatea, bat-o vina

De foarte multa vreme ma trezesc noaptea din somn si am senzatia ca se uita cineva la mine. Inainte ma speriam foarte tare, pana spre paralizare. Acum doar ma trezesc si ma zgaiesc in penumbra camerei. Sunt extenuata si ma las prada fricii. De cele mai multe ori creierul meu incepe sa lucreze la to do list in timp ce eu agonizez in perna. Uneori adorm la loc. Ma trezesc obosita, cu corpul anchilozat, cu mintea deja incarcata.

De cateva ori am trait senzatia de paralizie in somn. Cand vrei sa te trezesti, mintea e lucida, dar corpul este absolut blocat. Mama, dar ce frica, mama dar ce panica! Am incercat sa strig, sa ma misc, dar n-am putut. Am ramas acolo, blocata in momentul ala, in ceata aia… bineinteles ca nu eram singura in camera, era si o prezenta stranie care se uita la mine, pe care o simteam foarte aproape de mine. Auzeam cum imi bate inima in gat, dar nu puteam face nimic.

De o vreme buna am cosmaruri sau visez mult. Nu-mi mai amintesc exact ce, dar stiu ca e complicat, color, cu sange si durere. Nu ma odihnesc, uit foarte multe lucruri, sunt foarte aeriana cu cei din jur si mi-e greu sa ma concentrez pe ce am de facut. Cu tot cu listele de rigoare, tot mi-e greu.

Pe langa asta, am si foarte multe lucruri de rezolvat si asta nu ma ajuta. Uneori am senzatia ca sunt foarte aproape de un atac de panica, iar istoria mea cu experientele astea imi sopteste sa ma opresc si sa respir (in punga, in perna). Doar ca mintea ma lucreaza si cand incerc sa ma relaxez apar multe ganduri care imi redirectioneaza traiectoria.

De exemplu, cand sunt la metrou sunt foarte vigilenta si anxioasa de teama ca vine cineva si ma impinge in fata. Nu stiu de unde o am, nu stiu de ce a aparut, nu ma gandesc la asta, dar o realizez cand ajung acolo, la metrou. Si mai am o imagine cu cineva care vine si-mi taie gatul. Si ma trezesc uneori ca ma uit ciudat la oamenii de pe strada, un potential pradator, venit sa-mi faca felul. Eu rad ca-s nebuna, dar inima o ia la goana.

Roxana Andrei

Nevoia de calm

Nu stiu daca sunt anxioasa de la oboseala sau obosita de la anxietate

Stiu ca e o perioada. Stiu ca in general sunt un om anxios, dar nu am facut niciodata o criza in public. Daca ma sperii incerc sa iau atitudine si sa ma calmez sau sa plec din locul care-mi provoaca acea panica. Stiu ca nu pot controla nimic, ca totul vine fara sa pot eu prevede si ca le scot la capat. Doar ca odata intrata in loop e greu sa sparg tiparul.

Asa ca ma decis sa pun putina pauza si sa ma preocup mai mult de mine, chiar daca am lucrurile insirate in casa, chiar daca am inca viata in cutii. Ma intorc la terapie, caut sa fac sport, sa ies cu prietenii… sa-mi linistesc creierul ca sa pot dormi.

Sunt de o luna si ceva inapoi si am acelasi program: multe proiecte, multe lucruri de facut, multe sperante.

M-am reapucat de terapie.

Sa facem liniste!

Cu bine,

Evergreen

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply