Evergreen

Au, dar de câte ori s-a întâmplat să-mi doresc cu ardoare ceva și să ajungă să-mi aparțină ca după aia să-și piardă parțial, apoi integral valoarea. Au, dar de câte ori nu m-am trezit tăvălită-n nisip, plângând și dorindu-mi să țin pe cineva de-o palmă și de câte ori n-am lăsat deoparte palma pentru alt gând. Au, dar de câte ori nu m-am lăsat purtată de vraja mării c-o să fie perfect atunci când, și atunci cândul a venit totul a devenit atât de uman și de palpabil. Au, dar de câte ori n-am mers pe același drum fredonând fericiri absurde care odată atinse au devenit mediocre. Au, dar de câte ori n-am înălțat gânduri pe aripi de zmee și de câte ori n-am tras sforile până le-am prăbușit. Au, dar de câte ori n-am vrut ceva ce era aproape imposibil de avut și momentul în care a fost al meu, m-am bucurat cu lumină-n plex, lăsând umbra să mă mângâie.

Au, au, au.

Noi doi separați suntem minunați. Tu departe. Eu în cercul minții mele. Tu nicăieri. Eu peste tot.
Noi doi suntem abia un început de poveste, dar niciodată dusă la capăt.
Tu rămâi neatinsul, negustatul, neiubitul de care mă leg în serile cu furtună. La care nu renunț din dragoste de dramă. La care mă întorc când mi-e prea bine, ciudat de bine. Tu rămâi nesomnul, coșmarul, dorința, boala sufletului, negura, noaptea, pescărușii, dimineața, frica.

HugsLovePeace
>.<

Foto 

Am pus mâna pe telefon și am vrut să tastez rapid: you make me happy. Am băgat telefonul în buzunar și-am mers alene pe strada plină de nămeți. O stradă pustie, încețoșată, la capătul căreia nu era nimic. Un sentiment bun, susținut de vinul băut pe nemâncate.

Eu către Ana: băi, iubirile-n absență sunt mai mișto!
Eu către mine: că nu au cum să ajungă la bittersweet end.

Am pus mâna pe telefon să te sun să-ți zic că o să fie bine. Și că indiferent de ce-o să fie mai încolo, vei rămâne un om drag mie. Așa ciudățel cum ești tu. Voiam să-ți mai zic că iubirea nu se discută și că berea are gust mai bun în pahare cu picior. Dar am renunțat. Probabil o să citești aici și-o să zâmbești. Ha, ai zâmbit. Cuttie cute.

Eu către Ana: tu, mai știi când veneam suferindă și-ți făceam capul vraiste din cauza ăluia?
Eu către mine: e o senzație ciudată de gol, că nu-mi mai lipsește el, deși n-a fost niciodată prezent.

Am vrut să te sun să-ți mulțumesc că-mi ești aproape. Că nu-mi citești blogul. Că dansezi obscen cu mine și nu-ți pasă de ce zice lumea. Că-mi spui cârnăcior și cocoșel. Că facem baie împreună. Că dacă aș vrea să răpesc pe cineva ai fi singura pe care aș suna-o să mă ajute.

Eu către Ana: mai știi când mă boceam din cauza ăluia? și acum când îl văd sunt blank?
Eu către mine: m-am aruncat ca un taur orb și deși eram conștientă că nu este despre el, am transformat totul în el. 

E lung drumul de la metrou și eu am băut niște vin roșu. Aș fi vrut să trăiesc o mică dramă a singurătății, dar n-am reușit. Look mom I am a grown up. Am ascultat muzică. Am dansat unde mi-a permis asfaltul. Am dat din cap și m-am zgâit în umbre.

Mi-aș pune mâinile-n cap și-aș geme ca o mâță dezorientată. Aș vrea să spun lumii că mi-e frică! Mi-e cumplit de frică de tot ce urmează. Dar nu-mi permit o asemenea slăbiciune și etalez un zâmbet de om încrezător. Doar că mi-e panică.

Aș vrea să folosesc cuvântul sofism într-o frază inteligentă. Dar nu-mi vine… fraza.

E iarnă și azi a fost soare. Și-am făcut poze-n parc. Îngropați în nămeți albi. Și ne-am pupat. Pe gură. Frumos. Ca niște copii. Și-am râs unul de altul. Și-am zis că n-o să te schimb niciodată. Și-am desenat harta și drumurile pe care le vom face. La vară.  Și-am râs de copiii care se smiorcăiau picați de pe sanie.

În septembrie merg la nuntă. La niște oameni care se iubesc ca doi nebuni după 10 ani de relație. Și spun ca un om mare, uite dom’le că se poate!

HugsLovePeace
>.<

Deschid ușa. Nu mă surprinde să te văd la miezul nopții. E un fel de midnight call ca să-mi amintești că exiști. Că exist.

Cântă Kavinsky, la dracu, încă o obsesie. Îți pun melodia. Îți place. Îmi place. Ne îmbrățișăm lung. Tăcuți. Absenți. Fiecare-n celălalt.

Facem limonadă. Desfaci vinul. Știu că o să pleci. Mă scoate din sărite că sunt conștientă de momentul ăsta. Știi că o să pleci, dar te prefaci că nu trece timp. Suntem într-o poveste suprarealistă, dar decorul e din noi. E cu noi. Sângele e avalanșă. Suntem doi vulcani pe cale să erupă.

Iar pe chipurile noastre stă cuminte nonșalanța. Am fost dintotdeauna doi actori minunați. Anything else ori poate Jeux d’enfants. Nici noi nu mai știm exact. Oricum s-au împăturit poveștile. Claie peste grămadă peste teancurile de amintiri.

Ai venit să te desparți de mine. Te așteptam să mă despart de tine.

De ce stai întins în poala mea? De ce mă chinui? De ce mă săruți deasupra genunchiului.

De ce mi-ai deschis ușa? De ce mă lași să te chinui? De ce mă lași să te sărut acolo unde te-am sărutat de atâtea ori?

De ce nu putem pur și simplu?

…

- autoportret desenat pe-o coapsă-
*printre rânduri*

Dacă-ți spun că te iubesc, îmi spui să plec
Dacă vreau să plec, mă prinzi de mână
Să mai stau
Dacă nu vreau, mă vrei, dacă te vreau, dispari
Ce-o mai fi însemnând și asta?

Un fel de poezie a trupurilor

Miros a vanilie, miroși a tine
Ne așteaptă nopțile senine
Miros a dor

Clipim și momentul dispare
Timpul n-are răbdare
Bătrânul îmi șoptește disperat să fug
Dar mă încăpățânez și rămân

De-a v-ați ascuns, de-a ne-am pierdut
Șotroane prefăcute-n cioburi

La trei mi-am tatuat trefla pe omoplat
Și n-a durat decât trei secunde

Clipim și fumul ne îmbată pe amândoi

N-am fost și n-o să fim… niciodată doi

hugslovepeace
>.<

Am auzit des expresia: nu merg în locul cutare pentru că-mi amintește de el (sau ea, după caz, dar aici să zicem el). Hell, am și folosit-o de câteva ori, dar cu toate astea masochismul din sânge mă îndemna să merg. Și da, mă rugam în gând să-l zăresc, doar așa, să știu că e bine… sau mai bine zis că nu îi e bine, că moare pe picioare din cauza lipsei mele. I know, I’m a bitch!

Acum nu-s de acord cu expresia asta și nici cu atitudinea asta. Pentru că automat îți restrângi orizonturile. Cu cât ai mai multe relații cu atât se împuținează spațiile de petrecut vremea, pentru că-s încărcate de prezența cuiva. Și mi se pare de-a dreptul aberant. Și nu e vorba de prezența aceea, ci de a accepta că da, cândva veneai să bei o cană de cafea ținându-l de mână, iar acum vii singură. E bine, în oricare dintre cazuri. Nu te mai văita inutil.

Anette îmi zice zâmbind: oricum o să suferi, ceea ce nu mă deprimă, ci mă determină să mă avânt și mai tare. Dacă e oricum, măcar să fie cum vreau eu o vreme.

Deci oameni buni, nu mai evitați anumite locuri doar pentru că vă amintesc de cineva… Ce dracu? Nu despre asta e vorba și locurile alea n-au nicio vină. Deci luați-vă inima-n dinți și go for it! O să fie mai greu prima dată când o să vă amintiți că acolo nu știu ce a zis și la masa respectivă v-a promis că nu pleacă niciodată bla bla bla. Cu toții promitem, nu e vina nimănui că nu pot fi îndeplinite – situațiile se schimbă, sentimentele mor. Fără ranchiună și fără doruri, dar merge un mic tremurat de genunchi.

Sunt în perioada optimistă. Stop. Hate my Blackberry. Stop. Am senzația că lumea stă umilă aproape de degetul meu mic de la piciorul stâng. Stop. O să am grijă să n-o strivesc. Stop. Am mai zis că-s în perioada optimistă, nu? Stop. Acum e momentul să vă bucurați de Evergreen. Stop. Oferă gratis energie, hohote de râs, îmbrățișări și umor nițel ironic, nițel macabru, dar de calitatea întâi! Stoooooop.

*** Need a fav – îmi doresc să asist la o autopsie. Știe careva vreun medic?

HugsLovePeace
>.<

Am reușit și eu să comunic cu un om. Să comunic tot și să fiu ascultată până la capăt, ca la final să nu mi se reproșeze că-s o cretină care nu știe ce face cu viața ei, ci să fiu îmbrățișată. Un om care mi-a ridicat moralul și mi-a amintit ce merit și cine sunt. Care nu m-a flatat inutil și nu m-a mințit uitându-se în ochii mei. Poate singurul om care mă cunoaște și care a mai rămas în preajma mea.

Și nu am lepră…

Când deții informații lucrurile se schimbă. În ultimele 24 de ore am tot primit șocuri peste șocuri. După ce m-am liniștit am început să fac conexiuni și să leg fire. Și da, karma shit happens, dar nu asta mă afectează, cât faptul că m-am trezit că în tot acest timp am fost mințită. Mințită cu o nerușinare absurdă chiar peste puterea mea de a tolera și nici eu nu-s cruce de închinat… Am amuțit îngrozită și ofticată pe prostia mea, pe orbirea mea.

Uneori am senzația că asta nu e viața mea, jur!  Pentru că nu știu cum dracului am ajuns în punctul ăsta. Tot ce știu este că trebuie să-mi iau avânt și să sar zidul. Și da, am să fac asta, până peste mări și țări.

Sunt cel mai dezamăgit și cel mai trist om din Univers…

HugsLovePeace
>.<

mândrie de text.

HugsLovePeace
>.<

Șuete cu Fete organizează primul concurs!

O geantă hand made cu un portofel care să se asorteze așteaptă să fie luate acasă și purtate cu mândrie. Și bărbații pot participa dacă vor să le surprindă pe iubite/surori sau chiar mame sau dacă vor să economisească pentru bere.

Aici mai multe.

Pentru mine 15 septembrie reprezintă prima zi de toamnă. Şi asta pentru că timp de 14 ani am simţit asta pe pielea mea încercând să prelungesc cât mai mult vara. Am urât multă vreme toamna pentru că n-am înţeles-o. În ea vedeam doar finalul verii şi despărţirea de tim­pul meu. Acum, însă… aici

cuvinte despre legalizarea prostituţiei.