Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Frica de bine

Nu stiu daca o aveti, dar frica de bine exista.

Nu stiu daca face parte din noile frici ale noilor generatii, nu stiu daca aceasta frica e de fapt un moft sau daca e ceva mai profund de atat. Nu-i pot analiza veridicitatea sau autenticitatea, dar pot spune clar ca exista. Frica aia cand merge totul bine, cand ai gasit pe cineva misto, cand ai fost promovat la job si esti… bine. Si seara cand punem capul pe perna si ne analizam viata si suntem bucurosi apare sentimentul ala, anxietatea aia ca e ceva putred pe undeva si ca probabil avem o metastaza de care nu stim si murim in curand. Si din una in alta ne gandim daca sa ne ingropam sau sa ne incineram si ne ia panica si se duce complet starea aia de… bine.

Cand ai senzatia ca totul merge bine si o sa se intample ceva rau

Laura Makabresku: frici

De ce facem asta? De ce ne speriem de bine?

Generatile noi nu se mai casatoresc cum se casatoreau ai nostri. Inainte era pentru toata viata, acum e pentru cat suntem amandoi suficient de capabili si responsabili, pentru cat ne iubim, pentru cat timp nu ajungem sa ne dispretuim… ceva de genu’.

Suntem mult mai sceptici si mai pesimisti, asta pentru ca nu ne-am casatorit cu primul venit, ci am avut sansa sa avem cateva relatii inainte si sa ne dam seama ca pe langa lapte si miere mai sunt certuri, discutii, zile in care ai senzatia ca nu-l mai iubesti pe omul ala, zile cand vrei sa fii in alta parte si am trait si niste despartiri. Dupa ce trecem prin cateva despartiri de omul pe care-l creadeam OMUL, lasam deoparte ideologiile cu cai albi si intelegem ca-n relatii, ca-n viata, nu tot ce zboara se mananca.

Plus ca renuntam mai repede pentru ca avem impresia ca avem optiuni. Ne tot uitam in stanga si-n dreapta la prietenii nostri singuri care agata pe Tinder, care sunt saptamanal cu altcineva si avem impresia ca sigur putem mai bine. Si atunci ni se pare noua ca e mai usor sa renuntam. Pentru cineva care a fost singur, dar si in relatii, va spun cu mana pe inima, ca e al naibii de greu sa gasesti pe cineva care merita. Adica sunt tot felul de cineva pregatiti de un sex, de un tampon intre relatii, de orice, dar mai putin de o relatie cu insemnatate. Asa ca nu va iluzionati ca exista printul si va asteapta smerit la colt de Expirat. E doar in mintea noastra. (Dar toata asta e o alta discutie)

Sa revenim la frica

Frica asta de bine ar putea fi un sabotaj. Pentru ca multi dintre noi avem impresia ca nu prea meritam sa ni se intample noua chestii  misto. Probabil pentru ca de multe ori am primit ceva doar daca am luat 10 si in capul nostru s-a instaurat ca trebuie sa fim intr-un anume fel ca sa primim ceva. Doar ca nu ni se intampla si nu primim pe tava, facem sa se intample, iar pe lumea asta exista bine, dar si rau. Depinde ce asteptari ne cladim si cum facem fata dezamagirilor. Ma rog, sa revenim la sabotaj. Mie, de exemplu, mi se intampla frecvent chestia asta. Daca am un job super misto, clar nu am o relatie misto. Au fost cateva situatii care au semanat si eu de acolo am tras concluzia asta. Stiu undeva ca e o aberatie, dar e ca faza aia cu superstitiile sau cu islandezii care nu cred neaparat in elfi, dar de ce sa riscam?

Inapoi la celelalte generatii, eu nu le-am auzit vreodata pe mama sau bunica sa se “planga” de bine. Au luat totul asa cum a venit si s-au descurcat atunci. As putea spune, cumva, ca era mai usor mai demult, cand nu aveau oamenii atatea intrebari, cand lucrurile erau ceva mai simple. Pe de alta parte, pe timpuri, sistemul de valori si de gandire era destul de limitat. Rolurile erau clar impartite: femeia la cratita, barbatul la luat decizii. Si nu cred ca noi mai putem accepta astfel de clasificari.

Ce vreau sa zic este ca exista frica de bine se poate trata cu scepticism.
Practic sa ne indoim de binele asta. 

Atunci cand credem ca ne e bine, sa vedem ca acest bine are toate nuantele si ca nu ne pregateste universul nimic rau, ci e normal sa fie tot felul de etape in viata noastra ca sa putem sa invatam si noi lectiile alea. Ba sa folosim asta in favoarea noastra si sa ne pregatim mintea pentru marele RAU.

Situatiile neprevazute, situatiile care nu sunt ideale, situatiile alea de impas cand avem senzatia ca totul s-a sfarsit sunt viata. Daca ne raportam la ele ca la viata pur si simplu, atunci putem lucra cu aceasta frica de bine. Daca nu ne asteptam ca noul job sa fie dumnezeu pe pamant si suntem constienti ca exista sanse sa nu fie exact ce ne dorim, daca nu ne asteptam ca partenerul nostru de viata sa ne citeasca gandurile si sa ne ofere tot ce ne dorim fix atunci cand ne trebuie, atunci nu-i mai crapam capul cand nu se intampla.

Nici s-o dam in negativism nu-i bine, nici sa ne asteptam mereu ca ne loveste o masina, ca ne rapesc extrateresti sau ca PSD o sa guverneze toata viata nu ne ajuta. Deci undeva pe la mijloc. Sa intelegem ca binele nu e chiar bine, iar raul e doar viata. Sa imbratisam faptul ca la un moment dat o sa murim (ca ce e prea mult strica) si sa lasam pe altii sa se ingrijeasca de inmormantare (ma rog, eu am decis deja, exista urne din care cresc copaci si eu vreau sa fiu un copac).

Cu bine, fara frica,
Evergreen

Cover: Laura Makabresku

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Oana
    29 June, 2017 at 10:14 pm

    Stii cand zici ca mai rau de atat nu se poate si niste “forte paranormale” iti demonstraza ca se poate? Ei bine, eu mereu imi zic ca mai bine de atat nu se poate si astept “fortele paranormale” sa-mi rada in nas. Si cateodata chiar imi rad.

    • Reply
      Evergreen
      30 June, 2017 at 8:22 am

      Sper ca tu le razi mai tare.

  • Reply
    Ana
    29 June, 2017 at 5:02 pm

    Eu cand zic ca in final e bine apare cate o problema care da tot binele peste cap…

    • Reply
      Evergreen
      30 June, 2017 at 8:22 am

      Pai hai sa facem sa nu se mai anuleze binele ala :)

    Leave a Reply