Secvente

Hai sa dormim pe podeaua rece… pana uitam si ne trece

Iluzii si minciuni

Stiam prea putine despre tine ca sa-ti fac un profil. Dar imi convenea situatia asta. Puteam sa umplu golurile cu propriile fantezii. Ce bine! Nu aveai cum sa ma dezamagesti daca erai atat de putin prezent incat sa nu o dai de gard.

Pe de alta parte ceva din mine zbiera ca vrea mai mult. Vrea mai mult decat cele doua pahare de tarie, plimbarea prin frig, romanta de scris in cartile de dor si sunetul usii care se inchide in urma ta.

Pentru ca de cate ori se inchide usa aia, un curent patimas ma frige pe ceafa. Aerul ala rece ma infioara. Parul se cutremura. Ma ia cu friguri de limbi de foc. Pe sira spinarii si fix in plex. Ma incovoi nitel de spate, dar apoi imi amintesc ca eu umplu golurile cu ce-mi convine mie. Ma intorc in pat, ma fac covrig in jurul pernei tale reci si te las sa-mi bantui somnul.

Poveste de dragoste din trecut

Foto: Nobuyoshi Araki

***

Ma asez pe canapeaua terapeutei mele. Si-a mutat sediul si imaginea de pe fereastra e alta. Pana isi aduna ea toate pixurile si caietele si fisele si foile cu notite despre mine si viata mea, ma uit la copacii amarati de atata ploaie. Ma uit la ei, jumate galbeni, jumate verzi si ii invidiez ca isi accepta soarta asta usor. Apoi imi dau seama ca probabil e ceva in neregula daca ma apuc sa invidiez un copac ce va fi ingropat in zapada rece si va degera probabil in cateva luni. Da, dar acceptarea ma intriga pe mine. Capacitatea aia de a accepta pur si simplu, de a te lasa. Atat.

Ma uit in ochii femeii si incerc sa-mi dau seama daca are chef de mine sau nu. Ma apuc sa-i spun una-alta, dar nu-i spun de tine. Parca n-as vrea sa mi te ia. Stiu sigur ca daca ii spun toate cele de mai sus o sa ma faca sa inchid usa, s-o incui de tot si sa te las sa pleci. Nu cred ca plecarea ta ar fi de fapt problema fundamentala, cat ramanerea mea cu mine. Ca, de fapt, atunci cand ma fac covrig in jurul pernei va trebui sa ma gandesc la prezenta mea, si nu la absenta ta. Si nu sunt dispusa sa fac asta.

***

Ma asez la bar si astept. E joi seara. Ploua cu frunze, cu apa si cu nerv. Sunt uda la picioare pentru ca iar m-am imbracat nepotrivit pentru anotimpul asta. Stranut din cand in cand si incerc sa termin de citit ‘Barbati fara femei’ a lui Murakami. De fiecare data cand citesc Murakami ma gandesc ca pot si eu sa scriu asa. Dar sunt o lenesa si-mi lipsesc consecventa si vointa si o sa ramana doar un vis. Apoi revin la carte. Apoi imi fuge gandul la tine. De fapt, nu la tine, tine, la tine asamblat special pentru mine. De parca te-am comandat din Japonia. Aparent sunt constienta de toate astea si le las sa fie. Sunt un copac. Sunt pe dracu’!

***

Ma asez pe podeaua rece. Urasc frigul mai mult decat imi displace zapuseala. Cand mi-e frig nu pot sa reactionez. Ma intind si ma uit la tavanul alb imaculat, proaspat dat cu lavabila. Vopseaua a acoperit toate imperfectiunile si amageste ochiul. Daca am avea si noi lavabila umana sa ne imbaiem si sa ne astupam gaurile, poate am trai intr-o lume mai buna. Sau poate nu.

Roxana Andrei

Foto: Rinko Kawauchi

Hai sa ne intindem pe podeaua rece.
Pana (ne) trece.

Evergreen

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.