Confesiuni

Insuportabila greutate a fiintei

Play

Cred ca fiecare om are drept de viata si de moarte asupra sa.

Si cred ca a spune ca sinuciderea este o lasitate, inseamna sa definesti ceva extrem de complex intr-o forma foarte simpla. Daca spunem ca cineva e las cand se sinucide, doar pentru ca noi nu o facem atunci cand ne este greu, atunci ne limitam. Alegem calea usoara care ne linisteste. A fost las, eu nu as face asa ceva. I-am redus toata viata la o definitie. Poate e doar metoda noastra proprie sa nu picam prada acestui vis si sa nu renuntam.

Sa spunem ca Dumnezeu ne-a dat viata si noi nu avem dreptul sa o inchieiem, punand aceasta decizie in bratele unei divinitati ultra puternice cu drept de executie sau a unui destin prescris, aleg sa reamintesc ca traim in 2017 si deja discutam de sinuciderile asistate. Mai departe nu intru in polemica.

Viata e alegerea parintilor, iar moartea e alegerea individului chiar daca exista teoreticieni care numesc acest gest drept lasitatea suprema.

Chester sinucidere, renuntarea la viata

Foto: Pinterest

Mi se pare ingrozitor sa citesc ca o fetita de 12 ani a ales sa se sinucida “din dragoste” sau mai bine zis din lipsa ei pentru ca imi pot imagina ca a fost o reactie de impuls, ca poate a citit sau a vazut undeva ceva care a impins-o la un act atat de radical. Nu pot s-o judec, dar pot sa-mi doresc sa mai fi asteptat o vreme sa inteleaga ca iubirile vin si pleaca si ca exista alte motive pentru care vrei sa pui punct vietii.

Cand un om de 40 de ani se sinucide, empatica din mine sufera crunt. Pentru ca pot sa inteleg ca n-a mai putut, ca totul a fost insuporabil, ca durerea a fost enorma, ca lucrurile bune din viata n-au obtinut acelasi punctaj ca durerea, ca nu e pentru atentie, ca e pur si simplu epuizat. Nu pot sa-l judec si sa spun ca a fost un tampit, ca viata e frumoasa si merita traita, ca e doar un moment, ca depresia se vindeca. Nu pot sa sustin ca adictia e o boala si ca trebuie sa treci peste. Pentru ca as minti. Pentru ca as fi ipocrita. Pentru ca stiu ce inseamna sa vrei sa renunti.

Cunosc golul ala. Golul ala care inunda si pe care nu-l poti explica. Cunosc durerea care zace in interiorul fiintei tale si pe care incerci s-o explici si intelegi. Cunosc intentia de a fugi si frica de a ramane singura. Cunosc plimbarile lungi cu muzica in casti, cu lacrimi siroaie pe fata, cu cuvinte amutite.

Le stiu pe toate.

Stiu ce inseamna sa ti se imputa ca minti, ca vrei doar atentie, ca nu iti lipseste nimic. Ca esti slaba si vulnerabila. Ca vorbesti prostii. Stiu ce inseamna sa fii comparata cu saracia si foametea din Africa si stiu ce inseamna sa ti se anuleze durerea si teatrul asta al depresiei. Stiu ce inseamna sa te simti vinovat ca ai acest gol in tine, in ciuda faptului ca esti sanatoasa, ai doua maini, doua picioare, ai un serviciu bun, ai un acoperis deasupra capului. Esti privilegiata si astea sunt ifose de artist neinteles.

Ai avut parinti, au avut grija de tine. N-ai fost abuzata, n-ai fost pe strazi, n-ai murit de foame. Stiu ce inseamna sa fii privita in ochi si acuzata ca esti nebuna si ca te prefaci si trebuie sa te opresti din asta. De parca exista un buton undeva pe care-l apesi si rezolvi depresia, umpli golul si brusc iti dai seama ca totul este o raza de soare.

Cunosc starile alea cand nu te poti ridica din pat, cand nici cei mai scumpi si frumosi oameni, cand nici cele mai pozitive ganduri nu sunt resurse de supravietuire. Cunosc moartea aia interioara cand niciun dumnezeu si nicio promisiune de mai bine nu te scapa. Cunosc letargia. Cunosc singuratatea. Cand toata lumea te da deoparte pentru ca nu te poate pricepe si cand te chinui sa te prefaci ca sa fii primit. Pana nu-ti mai pasa si te inchizi intre patru pereti. Tu cu durerea ta. Durerea ta si cu tine.

Si mai stiu si ce inseamna sa dai in tine pana la epuizare. Stiu ce inseamna sa iesi incontinuu, sa bei, sa dansezi, sa nu conteze nimic. Sa (te) minti ca e totul bine, ca vara e a ta. Stiu ce inseamna sa te anesteziezi ca sa-ti amortesti toate simturile. Acolo in locul ala e bine. E cald. Nu conteaza ziua de maine, nu conteaza golul, nu conteaza durerea, conteaza doar starea aia de euforie, transpiratia care curge pe spate si miscarile frenetice ale trupului. Esti in sfarsit in prezent. Nu mai fugi de tine pentru ca-ti place starea. Dar exorcizarea de demoni vine la pachet cu o dimineata groaznica, cu dezamagirea ca o iei de la capat.

Cunosc dezamagirea diminetii. Cand deschizi ochii si realizezi ca te-ai trezit.
Si stiu ce inseamna sa vrei sa te eliberezi.

Cand viata te sufoca

Foto: Christopher McKenney

Dar stiu ce inseamna sa te ridici din pat si sa te pui pe picioare. Stiu ce inseamna sa-ti inghiti nodurile, sa-ti stergi mucii si lacrimile si sa duci batalia asta. Sa cauti forta acolo unde nu e. Sa stai cu nenorocita asta de durere pana o intelegi. Stiu ce inseamna sa cauti ajutor pana gasesti, sa fii respinsa de atatia si atatia oameni si intr-un final sa simti ca e putina lumina. Putina de tot. Si sa te agati de ea.

Si stiu ce inseamna sa-ti fie frica de golul ala care te mananca. Sa-l simti cum te vaneaza dupa colt. Sa te joci de-a v-ati ascunselea pana simti ca nu mai are aceeasi putere. Stiu ce inseamna sa nu ai nici nicio speranta, desi daca te uiti in jurul tau ai toate motivele sa vrei sa traiesti. Dar e ceva mai puternic decat orice ratiune, decat orice definitie, decat orice exemplu. E durere intr-o forma pura pe care toata lumea din jur ti-o contesta pentru ca nu ai nicio dovada clara ca ea exista. E doar inchipuirea ta.

Si atunci lasa lumea. Stiu ca vrei sa apartii de cineva, dar cauta oamenii care sunt dispusi sa-ti ofere intelegere si compasiune si ajuta-te cu ei. Fii onesta cu tine si durerea ta. N-o mai ascunde pentru ca se infiripa in cotloane si devine stapana. Chiar daca oamenii te resping pentru ca esti slaba, chair daca prietenii fac misto de tine, chiar daca inseamna sa fii pusa la zid si data deoparte.

Nu promit c-o sa reusesti. N-am de unde sa stiu. Dar macar incearca sa ceri ajutorul.

***

De fiecare data cand aud ca cineva s-a sinucis primul lucru pe care mi-l spun este: oare cata suferinta a fost in sufletul omului aluia daca n-a mai putut si a ales moartea?


Gabor Mate despre adictie si durere

cover

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    V
    22 July, 2017 at 3:01 pm

    Te iubesc. Esti singura fiinta care ma intelege.

  • Leave a Reply