Mi-au trebuit 29 de ani sa inteleg ca maica-mea e de fapt un erou

Um, cine citeste blogul asta de mai demult stie ca-s o persoana cu “probleme”. De fapt, “problema” e ca eu scriu despre chestiile despre care oamenii nu prea vor sa posteze pe internet, pentru ca au o imagine de pastrat. Eu n-am. Adica imi pasa de imaginea mea, dar nu atat de mult incat sa nu spun ca terapia e buna, ca am luat Xanax pentru atacuri de panica, ca uneori mi-e asa frica de moarte ca paralizez, ca ma consider un om insuficient de inteligent ca sa fac un copil, ca unii oameni sunt de cacat. D’astea, incomode.

Am tot scris de-a lungul vremii despre oamenii care m-au ranit, pe care i-am iubit. Am scris si despre faptul ca uneori sunt o vaca naspa si incerc sa repar anumite greseli. Am scris despre esecuri, frici, drame, depresii. Am scris despre alcoolicul de tata, despre iertare, despre cat de disperata eram sa iubesc pe cineva. Am scris si despre cat de prost ma descurc la capitolul iubire. Nu mai stiu. Din 2005 am tot varsat aici.

Dar n-am scris niciodata despre asta. Despre relatia mea ultra-dubioasa cu maica-mea si despre faptul ca am judecat-o super multa vreme. Ca m-am dus la terapie pentru ca aveam probleme emotionale cu tata si complexul abandonului, ca sa aflu ca am probleme emotionale cu mama. Acum la 32 de ani, dupa multi ani de terapie, dupa ce am luptat cu ura, furie, depresie si nervi, sunt constienta ca mama mea a facut tot ce-a putut ea, a fost cea mai buna versiune a ei, s-a sacrificat pentru sora mea si pentru mine, iar eu n-am facut decat sa o execut si s-o critic pentru toate alegerile ei. Zero compasiune, zero intelegere. Justitiarul din mine a supus-o mereu unui proces si a inculpat-o pentru ca n-a fost mama ideala.

Tin minte ca eram in Control cu o prietena. Aveam 29 de ani. Si dupa ce am discutat cu ea am realizat ca am 29 de ani si HABAR NU AM CINE SUNT SI CE DRACU’ VREAU DE LA VIATA MEA! Si abia atunci m-a lovit. Maica-mea avea 26 de ani cand m-a nascut. Era casatorita, statea cu chirie, avea un job la o fabrica. Forma familia traditionala unde barbatul e capul, dar femeia e tot ce inseamna casa, masa, putere. E zidul. Taica-miu avea 25 de ani. Fusesera dati afara din chirie cand au aflat ca o sa aiba un copil si umblau pe mobra sa gaseasca o casa. Mama gravida. Maica-mea m-a pazit sa nu ma manance furnicile. N-avea bona, n-avea niciun sprijin. Eu boceam incontinuu. Ma rog, am crescut mare.

Toata viata i-am imputat maica-mii ca putea fi un parinte mai bun. Putea sa divorteze de tata cand a devenit insuportabil, dar n-a facut-o. N-a facut-o pentru noi. N-am inteles atunci, dar acum inteleg. N-a facut-o ca sa nu ajungem pe strazi sau sa dormim intr-o scara de bloc. Putea sa ma iubeasca intr-o alta forma decat sa-mi pregateasca hainele pentru scoala, sa-mi faca mereu mancare calda, sa vina la serbarile mele. Nu stiu cum, dar putea. Putea sa ma impinga mai mult spre arta, sa ma sustina mai mult in tot ce faceam, sa fie altfel. Putea sa fie mai inteligenta emotional, mai deschisa spre discutii filosofale. Putea sa fie mai cocheta, mai petrecareata, mai amuzanta. Putea sa faca o facultate, sa aiba un serviciu mai bun, sa ne ofere mai mult.

PUTEA.

Dar toate astea ar fi insemnat sa nu gasesc in fiecare dimineata cana cu lapte cu cacao. Putea sa nu-mi puna mancare si sa-mi spele vasele. Eram mereu intrigata cand mergeam pe la prieteni si NU aveau nimic de mancare pentru ca mamele lor nu gateau. Ce fel de mame nu gatesc? Eram intrigata daca gaseam mizerie. La mine era mereu luna. Si strambam din nas daca aveau haine patate. Eram saraci, dar eram curati.

Dar niciodata nu mi-am pus problema CUM, CAND si de UNDE are mama atata energie sa le faca pe toate. Nu ma interesa daca are o zi proasta, daca ii e rau, daca pur si simplu n-are chef. Daca era mohorata o mai luam si eu la 13/14. Mama n-avea niciun drept sa fie om, sa aiba emotii, sa greseasca. Am fost un copil foarte absurd.

Maica-mea a plecat la 15 ani din satul de langa Onesti ca sa ofere o viata mai buna familiei ei (noi). S-a mutat in Bucuresti. Are niste povesti atat de uluitoare, incat putem sa facem cateva lungmetraje de Cannes.

Maica-mea nu manca 12 ore la munca sa ne cumpere sora-mii si mie Chupa Chups. Da, nu mi-a pus Chopin si nu am discutat cu ea despre Complexul lui Oedip, dar cand venea acasa, lihnita de foame, ne aducea ceva bun. Si pentru noi era cel mai tare lucru din lume!

Maica-mea spala de mana toate hainele pana ne-am permis sa ne luam masina de spalat. Ma durea in cur ca se spetea muncind ca sa mai munceasca o tura acasa. Era oarecum normal. Asa ma obsinuise(m).

Maica-mea isi cumpara (mai) nimic. Prioritatile ei eram noi si tata. Eu eram prima ca eram mai mare. Apoi sormea. Tata mergea, instalator fiind, cu camasa calcata si pantaloni la dunga. Intra in canale. Dar intra ca un domn. Maica’mea umbla cu pantofi rupti, cu haine ponosite.

Maica-mea ne lasa sa ne laum pisici. Si, desi le ura, tot ea avea grija de ele pentru ca noi eram iresponsabili. O data am avut pisica, iepure si broasca testoasa in casa. Intr-un apartament cu doua camere. Ma mir ca nu ne-a dat afara. O data am adus o pisica si pentru ca eram la a treia tentativa, ne-a trimis pe toti trei sa dormim cu pisica in sufragerie. A doua zi am dus-o inapoi. Ala a fost aproape singurul ei act de rebeliune impotriva unei familii care toata viata a crezut ca i se cuvine ca ea sa faca tot.

Maica-mea m-a ajutat in toate joburile mele de la inceput. Muncesc din clasa a 11-a si desi i s-a rupt inima sa ma lase, nici nu putea sa se puna impotriva. Ca eram uragan. Asa ca m-a ajutat toata viata cum a putut ea, adica uneori a facut joburile in locul meu ca sa am eu timp sa invat.

Maica-mea ma obliga s-o iau pe sormea cu mine la joaca. Si ma super enerva. Sormea era cel mai cuminte copil din lume, dar tot ma enerva ca trebuia sa o car cu mine. Dar pur si simplu a vrut sa avem o relatie. I-a iesit. Suntem cele mai bune prietene.

Maica-mea a avut mai multe joburi, doar ca sa ne tina pe mine si pe sormea la scoala. Si dupa joburile alea venea acasa si facea toate lucrurile pe care o mama TREBUIE sa le faca, in acceptiunea mea.

Maica-mea o sa planga cu muci cand o sa citeasca. Si eu am un nod in gat, fir-ar sa fie!

Si desi am fost naspa si absurda cu ea, maica-mea ma iubeste. Ma iubeste si nu-mi pot explica de unde are resursele astea. Ca e robot, de aia. Altfel nu-mi explic. Mama mea s-ar pune pe sina de tren pentru mine, ar strabate munti, ar inota mari, ar face orice sa-mi fie bine. Inca imi trimite oale cadou de cununie, imi da sarmale congelate la pachet pentru ca stie ca-i plac lui Andrei, imi face salata de boeuf in miez de vara ca stie ca-mi place. Mama s-a trezit la prima ora sa ne ajute la decorat la nunta si nu s-a plans nicio secunda de oboseala. Are o lista cu tot ce mi-a dat mie ca sa-i dea si sora-mii, sa nu cumva sa simta vreuna ca e mai putin iubita. Mama ma trolleaza pe internet si ma suna mereu de ziua mea sa-mi cante “La multi ani!”. Iar in fiecare an imi spune cam pe la ce ora au luat-o durerile si ca eram cat o lingura. Si are cele mai bune “pilde” si remarci. Mama mea e deschisa la discutii, are rabdare sa poarte un dialog si are incredere in noi. N-a facut niciodata diferente intre mine si sora-mea, ne-a sustinut cum a putut, a plans cu si pentru noi, a facut tot ce i-a stat in putinta sa devenim adulti sanatosi.

Mama nu mi-a reprosat niciodata ca am fost un copil rau sau ca n-am fost altfel. Sormea a fost mereu cuminte, eu am fost mereu oaia neagra a familiei. Nu s-a plans, s-a multumit ca n-a fost mai rau. N-a ridicat-o niciodata pe ea in slavi in detrimentul meu. Asa cum suntem, suntem ale ei si suntem cele mai bune.

De la ea am invatat ca daca iti dai cuvantul de onoare, NU il poti incalca. De la ea am invatat ca daca promiti ceva, cuiva, nu exista alta situatie decat sa te tii de cuvant. De la ea am invatat ca daca intr-adevar iubesti pe cineva, nu te rezumi la a-i spune cand si cand, ii arati, cum poti tu. Ii arati ca iti pasa, esti langa persoana aia la bine, la rau, o sustii si ii oferi sprijin. De la ea am invatat ca pe cei iubiti ii pui mai presus de tine. Poate nu mereu, dar cand au nevoie.

Sunt multe.
Cred ca as putea sa scriu un roman despre aceasta relatie tumultoasa pe care am avut-o cu mama.
Dar ma rezum la postarea asta.

Nu-mi gasesc scuze pentru cine am fost. Atat am putut eu. Atat a putut ea. Am gresit amandoua, am cladit o relatie asa cum am putut noi. La final de zi stiu un lucru, mama mea e fanul meu numarul 1 si e acolo sa ma asculte cand o sun. Si de obicei o sun cand se trezeste copilul ranit de mine. Cred ca o sun ca sa o aud cand imi spune: lasa, mama, ca te iubesc eu si asta e suficient.

Mom, si eu te iubesc! Ai fost o fiara si o luptatoare si pentru asta iti multumesc. Puteai sa ma abandonezi cand am fost in depresie si neinteleasa, dar ai stat acolo. Ma bucur ca suntem prietene si ma bucur ca esti mama mea si nu a altcuiva. Acum n-as mai vrea sa fi fost adoptata de o familie de americani.

…