Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Nu mă crede când zâmbesc

Voiam să te prind de mână să te întreb dacă totuși n-ai vrea o cafea. Era 5 dimineața. Probabil niciunul dintre noi nu mai doarme. Dar nu te-am prins, nu te-am întrebat, ci am zâmbit ca în toate celelalte dimineți de ora 5. Avem înțelegerea noastră despre care n-am vorbit de fapt niciodată, că eu nu-ți cer să mai stai și tu mă suni cu o zi înainte să vii.

Am închis ușa, am încuiat-o de două ori, apoi am auzit sunetul liftului care venea agale de undeva de departe.

Încă mai era timp să descui de două ori să te întreb dacă n-ai vrea să bem cafeaua împreună.

Am pus ibricul pe foc.

O cană de apă. Jumate de linguriță de zahăr brut, nu brun. 4 lingurițe de cafea.

Roxana Andrei

Foto: Lana Prins

Uneori mă întreb dacă știi că zâmbesc fals.

Că de fapt nu zâmbesc deloc și e doar o formă pe care o ia chipul meu, o expresie pe care mi-o impun să apară, o schimonoseală.

Dacă știi și te prefaci că nu știi, dacă știi și nu îți pasă sau dacă pur și simplu nu știi. Uneori mă întreb dacă te gândești la mine în afara de momentul în care ți se face chef să treci în vizita de câteva ore. Uneori mă întreb dacă voi însemna mai mult. Presupun că nu. Și atunci de ce toate astea?

S-a crăpat de ziuă.

M-am uitat lung la răsăritul de soare și o tristețe dulce mă apăsa pe pleoape. Aș fi vrut să dorm. Să dorm vreo două sau trei luni și să uit că aș fi vrut să-mi împart cafeaua cu tine.

Sunt nedreaptă să anulez prin aceste gânduri ceea ce noi doi am stabilit de comun acord. Deși n-am discutat vreodată.

Sunt nedreaptă să vreau să te mai rețin câteva minute, să te întreb cum ți-a fost ziua, ce planuri ai în weekend sau dacă vrei să vii cu mine la o expoziție de fotografie urbană. Când semnăm un contract ne asumăm că trebuie să ne îndeplinim obligațiile. Evaluăm resursele și capacitățile și mergem sau nu mai departe. Dar viața nu e un contract cu obligații, reguli și termene de plată. E orice, dar nu e un contract prestabilit. Și nici omul.

Și totuși, sunt nedreaptă.

Roxana Andrei

Foto: Lana Prins

E sâmbătă și s-a crăpat de mult de ziuă. Stau pe balcon și mă uit la blocul de vis a vis. Mă întreb câte cupluri dorm acum nestingherite. Câți parteneri s-au trezit și-au pus două căni de apă în ibric. Câți sunt ofticați că nu sunt decât 3 ouă și au nevoie de 4 pentru o omletă de 2. Câți sunt mahmuri. Câți sunt plictisiți de viața asta. Câți se masturbează cu gândul la vecina de la 1.

Am terminat cana de cafea.
Am pus lenjeria la spălat.
60 de grade de furie.
1400 de rotații de nervi.
Două căpăcele de balsam să anihileze amintirile.
2 ore de uscare.

Evergreen

Fotografii: Lana Prins

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Flachi
    19 October, 2017 at 11:34 am

    I enjoyed this. Also, :(.

  • Leave a Reply