Oh babe, I am afraid to fall in love

 

De ceva vreme se perindă pe la poarta sufletului o figură nouă. Ni se intersectează drumurile la ceas de seară, zâmbesc cu figura tâmpă, dar mă opresc. Cumva parcă pot cântări în eprubetă chimia dintre noi, dar mi-e atât de teamă de ea. Poate mă înșel. Poate e doar în capul meu și poate figura nouă nu bântuie la poarta sufletului meu. E poate doar nevoia de a substitui pe cineva vechi cu cineva nou. Ori poate doar nevoia de a mă îndrăgosti. Ori poate doar nevoia de emoție, de cald în piept, de dor.

mă rog…

Închid ochii și vreau să nu mă gândesc la senzația asta. Număr opțiunile. Mă întrebi ce caut, ce vreau de la viață, de la oameni. Ouf, știu ce vreau, dar până azi n-a apărut omul ăla potrivit. Și până apare, până știu eu că e el (că se spune că știi), vreau să împart momente cu cineva. Însă nu e corect. Dar ce contează unde e corectitudinea? Atâta timp cât ne e bine. Aș vrea doar să nu mă ia viața pe sus. Și aș vrea să mă țin de mână, noaptea, plimbându-mă prin București.

nu vreau să mă îndrăgostesc pentru că mi-e teamă să nu o iau de la capăt. pentru că, bine spune ea, îi aleg pe cei mai ciudați, pe ăia pentru care trebuie să mă zbat, să-i cuceresc. și nu mai am forță să fac asta. să caut sufletul în oamenii pustii.

caută-mă tu.

foto