Evergreen

Din condei nu renasc. Nu iese vraja şi nu te cuceresc asemeni nimfelor. Nicidecum. Nu-ţi cînt şi nu te mîngîi. Nu te oblojesc şi nici nu te fac să plîngi. Cuvîntul meu nu e bandaj pe rană şi emoţia mea e banală. Acelaşi banal ridicol şi plictisitor. Măiestria mîinii mele este inutilă, iar eu nu mă găsesc. Am să plec. Să mă caut prin ungherele prin care m-am uitat. Şi poate cînd mă voi găsi şi aduna, cînd mă voi lipi la loc cu ţesuturi pierdute, cînd îmi voi remodela zîmbetul şi inima, poate numai atunci îmi voi putea ridica ochii deasupra şi poate îmi voi găsi drumul de mai departe. Pînă atunci sunt un gol, un punct într-un timp mort, rupt din haosul propriu al conştiinţei mele.

Din condei nu mă scurg cu patos asemeni cernelii şi nici nu pătrund în porii tăi aşa cum sugativa, cu sete înnăscută absoarbe. Nu dăinuiesc în timp şi nici nu aduc emoţii. Sunt goală. Eu nu mă trezesc ca zeii şi nici nu adorm ca zînele. Eu nu…

Din condei nu pictez, nu scriu, nu rimez, nu caut şi nu găsesc… din condei am rămas doar un om fără mîine şi un mîine fără om.

Timpul s-a piticit. Iară eu mi-am pierdut organul prin care iubeam orice.

Blog temporar închis.

Aş vrea să nu mai zic. Să tac. Să am răbdare. Să meditez mai mult, să citesc mai mult, să văd mai multe filme, să stau mai mult trează decît dormind, să stau mai mult cu oamenii dragi mie, să iubesc mai mult, să trăiesc mai intens, să rîd cu sufletul şi apoi cu chipul… să dansez!

The reader este un film foarte mişto. Kate Winslet face un rol de Oscar, chiar mai bun ca în Revolutionary Road… normal că m-am jelit la film… şi aseară după o zi plină unde am făcut nişte bani pe care îi voi da mîine la analize (geeez) am văzut Ensemble C’est Tout cu Audrey Tautou, iubita lui Puştiu… la care normal că m-am jelit la final, că s-a terminat frumos. M-am îndrăgostit de Guillaume Canet… pe care l-am recunoscut din Joyeux Noel şi Jeux D’enfants.

Oricum… mai am de văzut filmele nominalizate la Oscar şi apoi mă pun pe cele romîneşti… sunt o nerecunoscătoare! Am văzut foarte puţine filme autohtone şi este urît din partea mea, mai ales că vreau să fac carieră în domeniu… dar cine ştie?

Cîteodată, citind şi ascultînd în stînga şi-n dreapta, mă întreb dacă am stofa necesară de artist? Dacă am talentul şi nebunia, drama şi voinţa, focul şi nevoia? Dacă voi putea vreodată să-mi ating ideile şi dacă voi putea vreodată să zic “am reuşit!”?  Nu ştiu ce se petrece, dar tot ce ştiu este că nu-mi place ideea că mi-e scris de dinainte, pentru că eu vreau să-mi aleg viaţa… dar viaţa m-a ales pe mine… nu plec capul în faţa problemelor, dar cîteodată îmi pierd elanul.

Sper să fac paşii propuşi. Cătinel. Unul cîte unul.

Nu ştiu cu ce să încep? Să încep cu faptul că rămîn jobless, că ăla de care vă povesteam cu entuziasm nu mai e că nu mai sunt bani şi de ălalalt despre care n-am scris, dar de care-mi zisese una pretenă tot nu mai e că au adus omi din altă parte? Să mă fut! Am zis! Pe mine în cap că m-am stresat şi că am refăcut nenorocitele alea de cv-uri de milioane de ori şi nimic.

Şi mă gîndeam aşa că pe mine mă citesc cam 300 de oameni, aproximativ, nu ştiu exact… aşa arată acolo nişte linii. Bun. Şi din ăia 300 să zic că vreo 50 mă ştiu, îmi sunt prieteni, fraţi, foşti, colegi, amici etc. Restul? Nu aveţi mă vreo pilă? Că asta mi-a rămas. Pilă. Io ştiu să fac două lucruri: să scriu orice, mai ales aberaţii, chestii de femei, despre cărţi şi filme şi muzică şi people şi gossip şi să fac tv… să prezint, să fac emisiuni, să mor acolo, să-mi fut creierii cu cafea şi tutun şi să iasă. Altceva nu ştiu. Mă bătea gîndul să mă apuc de promoţii cu Mica, dar Puştiu a zis să nu… e gelos, mă! În fine. Pot să învăţ de toate că primul job a fost de picoliţă pe la 17 ani şi cv-ul meu e chiar lung şi plin.

Uatever. Aşa o să ajung eu. Ca băbuţa pe care am fotografiat-o la Romană vara trecută.

Apoi mă enervează medicii şi oprescu care n-a făcut nici un căcat de parcare. şi se ridică maşinile. şi dai ca prostu 7 milioane (vechi) ca să ţi-o dea înapoi că rataţii din conducerea acestui oraş infect promit şi apoi suferă de amnezie. o să-i mai dau mail-uri. Medicii sunt nişte muişti. Majoritatea. Zici că sunt zeii tuturor şi că noi suntem nişte mortăciuni. Am zis că ăştia de-s la stat sunt mai cretini, dar şi particularii sunt same shit. Azi am fost la o clinică M.S. să-mi fac nişte analize muiereşti şi am crezut c-o pocnesc pe madam docotriţă fix în mufă. Waaaai!!!! În afară că m-a cotonogit fizic m-a şi enervat că era impasibilă la problemele mele. Futu-te în gură şi în capul ăla de femeie frustrată de peste 50 de ani cu jurămîntul tău cu tot înfipt în curul ăla de vită incapabilă.

Am promis să nu mai înjur, dar v-am avertizat. Azi nu-mi pasă, mă! Nu mă interesează.

M-am plimbat şi cu troleul care a venit după 20 de minute de îngheţat ca un căcat… măcar eram unul aranjat.

Şi uite aşa se futu. O parte. Că am zis că va veni o viaţă mai acătări. O mare p..ă! Dar am zis că voi cinsti aceste zile şi că le voi trăi aşa cum trebuie. Cu vin. Cînd oi rămîne fără bani o să vă cer. O să şi scriu mai mult… şi o să mp prefac că lucrez la propriile proiecte din care chiar îmi iese profit … pe dracu!

Io nu vreau mă milioane şi nici bogăţii. Io vreau un trai decent şi mare!

Şi apoi am plîns cînd l-am văzut pe omul ăsta:

Did, fetiţo. Te-am visat. Am visat o groază de oameni noaptea trecută. Sunt nebună.

Ca să nu mai zic că Insula Şerpilor mi-a provocat deja cîteva spasme… nu mai vreau!

ce te uiţi în cur – ce te uiţi în cur – ce te uiţi în curtea meaaaa??? era un cîntecel pe care sunt sigură că l-aţi cîntat şi voi cel puţin o dată.

am idei. am o mulţime de idei. m-am apucat să scriu marele roman al vieţii mele, care nu este cel gîndit, plănuit, ci altul. unul de mi-a venit în timp ce aberam fără rost. nu zic nimic că nu-i de bun augur. apoi o să scriu scenariul serialului pe care l-am văzut, deja. am personajele. ne iubim. apoi am de gînd să scriu prezentarea proiectului, celui mai mare proiect din vieţile voastre.

azi am fost la cel mai lung interviu din viaţa mea. pentru un post de şefă. cea mai tare! mie mi-a plăcut de am murit jumate, dar acuma nu ştiu cît i-am cucerit eu pe ei cu umorul meu tîmpit. io zic că mă vor că-s irezistibilă. sunt omi mişto acolo. şi-s tineri. şi nu fac urît dacă nu ajung la 9. şi ce-mi pasă apoi? au sediu în spate la Motoare. omg!!! vine ea şi vara… muncă-motoare şi tot aşa. acum numai să mă vrea. Did şi voi cei care mă iubiţi, ia puneţi vorbe bune la Universuri şi vedeţi cum ajung eu mare şăf. da?

am început să mă uit la nişte filmuleţe religioase. mno. nu vă temeţi. nu mă călugăresc. doar că la ce mă uit e captivant şi plin de informaţii de care habar nu aveam. de exemplu, de ce crucifixul nu reprezintă credinţă, unde a fost Iisus după naştere şi pînă la 12 ani şi următorii 18? legăturile între creştinism şi budhism şi tot aşa. care le vrei dă-mi de veste că m-aş bucura să le împart.

nu am bani, dar asta se ştie. e criză băăăăăăăă! la capitolul financiar sunt pe minus, dar parcă-mi aminteşte de adolescenţă cînd chibzuiala era mama averii.

mîine-i ziua maică-mii şi are depresie de 50. adevărul e că cînd faci juma de secol nu-ţi mai vine a rîde şi-a dansa. io plîng că cînd mă gîndesc la 24 şi urlu că nu am tiiiimp, dar am planuri măreţe. na!

io mi-s fericită într-un fel. e entuziasmul de primăvară. că am idei. şi am văzut eu că trebuie să gîndeşti ca şi cum ai avea ce nu ai ca să vină spre tine fără întîrzieri indescifrabile din dimensiuni difuze. nah. mă prefac că-s angajată acolo unde am zis mai devreme c-o să fiu, că am maşină, că am plătit creditul, că nu mai am celulită, că am biletele pentru Barcelona, că mi se fac ochii albaştri peste noapte… hai că am mers prea departe.

aaaa… Revolutionary Road… !!!! Da! Da! Merită Kate un Oscar şi i-aş da unul şi lui Leonaro DiCaprio (marea mea dragoste de acum 10 ani). Filmul e povestea tuturor cuplurilor care se cred speciale şi care-si promit marea cu sarea… urmează copiii, 30 de ani, cotidianul, moartea pasiunii… eeeh, nu vă mai zic. Are nişte cadre-simbol demenţiale!

mi-au dispărut ăia 25 dă abonaţi. unde-aţi fugit, mă? hai că nu vă zice nimeni nimic dacă sunteţi abonaţi acilea, v-a spăriat aşa tare legea? mai e pînă în martie… sau are feedul probleme

who knows? am găsit undeva ceva despre page rank şi mi-am pus şi io. ce io-s mai prejos?

cheers!

la ceas tîrziu.

de-i zi sau de-i noapte nu ştiu. nu am să ştiu niciodată care este diferenţa între lumină şi întuneric, dar înţeleg… îmi lipseşte cuvîntul… înţeleg condiţionarea lor. fără una nu-i cealaltă. înţeleg condiţionările de existenţă. înţeleg că nu poţi să trăieşti fără să ştii că mori… şi cînd ştii că mori înveţi să trăieşti. înţeleg umbrele şi nervii nopţii. înţeleg săruturile. înţeleg cerul mov la apus. înţeleg luna.

cofeina este mama tuturor. de dimineaţă, de prînz, de cină. dau la schimb cană de cafea cu drumuri de seară, pe-o cană de vin cu scorţişoară… dulce. atît de dulce încît să vreau să beau apă de sete.

îmi aprind o ţigară. bricheta e din aia cu schepsis pentru copii. nu mă mai chinui… sunetul “ţac” îmi tresare liniştea. Socrate zburdă. el nu foloseşte cofeină pentru energie. el e doar fericit în neştiinţa lui. şoarecele alb cu cheiţă se blochează în covorul îmbîcsit de ani. Socrate îl ignoră aşa cum face cînd nu-i convine ceva. nu are nervi, amintiri, furii sau comentarii la adresa vreunuia dintre noi. el ne acceptă pur şi simplu ca nişte particule din viaţa lui imensă.

am uitat cum se îmbătrîneşte.

de trei zile cîntăm imnul: “am bani de dat, am datorii la stat”. veţi rîde pentru că sună puţin manelistic, dar noi dansăm şi cîntăm de mama focului… aproape că ne vedem buricele mişcîndu-se pe sub bluze.

I spy with my hazel eye. I spy the most beautiful empty sky. I spy with my hazel eye, cause I don’t trust…

mîine mă ocup de cadouri. alor mei, lui Mihai, biletului tras şi lui Carmen. am intrat în febra sărbătorilor, dar am recunoscut că-s psihic căzută la pămînt. iar m-au apucat spasmele, fricile, nervii, nevoile. dar nu le las, mă! nu mă smiorcăi. sunt om tare, mă!

Am reuşit! Ne-am luptat cu aglomeraţia, ne-am tocmit ca romînii adevăraţi, ne-am trezit pe beznă, dar am reuşit! Din nefericire aparatul foto este la Emi şi nu am importalizat cărucioarele pline-ochi sau feţele noastre încîntate, dar mai jos vă dau toate detaliile…

(Fotografiile de la azil şi chitanţa de la Kaufland le voi pune de Crăciun. Celelalte produse au fost luate de la tarabe, deci nu am chitanţă, dar sper să nu fie probleme).

S-au strîns 2310 lei. WOW! Nu ne-a venit să credem cînd am numărat banii. Dacă vreţi listă nominală daţi de veste şi pun imediat. Au şi rămas 445 de lei, din care trebuie să mai cumpărăm pungi, iar restul vor fi păstraţi pentru cazul din luna ianuarie. Mă bucur că avem cu ce porni şi mă bucur pentru toate mesajele pe care le-am primit după ce am apărut în Adevărul de seară. Mulţumesc cuiva drag care a crezut că ceea ce am făcut noi aici merită să fie spus mai departe.

La azil sunt 31 de femei şi 14 bărbaţi şi am făcut cadourile în aşa fel încît să bucurăm pe toată lumea, după culoare şi după mărimi .

Cadou:  prosop, papuci de casă, şosete din bumbac, căciulă, un săpun Fa, două clementine, o măgura, o ciocolată primola, o pungă de biscuiţi biskrem, o pungă de biscuiţi săraţi, un baton de ciocolată ceva cu bar, o pungă de dropsuri de cireşe, 4 bomboane de pom, o cutie de ceai de fructe de pădure, o prăjitură kinder. Pe lîngă acestea am cumpărat 3 baxuri de suc: cappy, prigat şi tymbark şi cinci cozonaci.

În 5 pungi, făcute pentru personalul de acolo, se găsesc produsele de mai sus fără: prosop, şosete, căciulă şi papuci.

Totalul de pe bon: 1.053,48. Prosoape: 180 lei, şosete 120 lei, papuci 189 lei, căciuli 312 lei. Coroniţe brad: 10 lei. Rest: 445.

Pentru cazul din luna ianuarie avem o idee, dar am pierdut detaliile: era vorba despre o familie atît de săracă încît mînca numai cartofi. La ei ne-am gîndit. Dacă cunoaşteţi familii sărace aştept să-mi spuneţi… am recrutat :p omi care vor să aducă zîmbete aşa că vom merge tot înainte cu planul nostru.

Noi suntem mulţumiţi de rezultatele de pînă acum… bătrînii de la azil sunt cei care pun nota finală, în funcţie de căldura cu care vom fi primiţi. Vom colinda şi vom ura, vom da cadourile şi ne vom minuna: 24 decembrie, orele 18:00.

Mulţumesc pentru tot!

Cîteodată cînd sunt suuuper agitată şi stresată (şi şomerii au problemele lor) mi-aş dori să-mi iau un fel de concediu, de existenţă, gen să pot să dorm normal şi să nu-mi apară tot felul de bube inexplicabile pe toată faţa încruntată şi să nu mai am obsesii sa le piscălesc. Piscălesc nu ştiu dacă este un cuvînt universal, eu aşa l-am făcut de la mine putere. Mi-aş dori ca nervii să coboare spre fund şi să devină bombat şi sexos exact ca al lui Beyonce. Mamăăăă.

Şi mi-aş dori ca disperaţii după cumpărături să mai respire cîteodată, în timpul ăla să pot să trec şi eu relaxată la raionul pentru produse de post. Urăsc disperaţii de la metrou, din autobuz, de pe stradă care aruncă pe jos pliantele date de firmele în criză. Urăsc tot pentru că îmi provoacă atacuri de panică. Plecaţi!

(pe fata cu ochelari în trenci alb o cunosc, habar nu am de unde)

M-am ramolit cumplit, pentru că mie îmi place carnea şi m-am privat de cîteva plăceri, în aceste zile. Aşa că bălesc la frigiderul închis şi m-am abonat la patiseriile din oraş: ştrudel cu mere, plăcintă cu mere şi corn cu gem plus cafea. Noroc cu Marius care avea drum înspre mine altfel aş fi decedat de subnutriţie. Dar gata, toate au un final… şi un început. Mă încearcă o gripă pe care o urăsc deja.

Aseară am pregătit o cină romantică, comandată cu grija de la un restaurant. Totul s-a sfîrşit frumos, mai ales că mi-am înghiţit nervii şi nu am vărsat/scuipat/aruncat nimic în capul interlocutorului pentru care m-am strofocat să aprind o mie de lumînări şi-o veioză. Sunt din ce în ce mai chioară, dar refuz control. Cel puţin momentan cît încă mai dibuiesc motanul de pernă. Motanul Socrate care azi împlineşte fix un an. E plictisit şi îl cam doare-n cur de tot, aşa se întîmplă odată cu vîrsta… şi-a pierdut oulăle şi personalitatea, mai nou se dă pe lîngă piciorul tău. Mi-e greaţă să-l privesc cum se prosteşte.

Mă enervează că nu pot să iubesc necondiţionat… mi-ar plăcea să mă fi născut cu un fel de bunătate şi prostie şi încă ceva şi să te iubesc aproapele meu, aşa degeaba, doar pentru că shareuim o gură de oxigen infectat sau pentru că respirăm aceeaşi transpiraţie a boului din dreapta… Nu pot!

Pentru bătrînei se vor strînge în jur de 2500 de lei, după ultimele calcule, azi fiind ultima zi de strîns… mîine mergem la cumpărături şi probabil că vom merge la angrosiştii din dragon să ne tocmim pentru papuci şi încă ceva util pentru bătrîni. Săptămîna viitoare, de Crăciun, voi pune toate datele, poze, impresii etc. Pe ei nu-i urăsc.

Visez la un concediu de viaţă, binemeritat. Visez la o firmă care să mă angajeze pentru că-s deşteaptă şi frumoasă. Cu program flexibil şi bine plătită, cu maşină şi birou feng şuiu, dar care să nu aibă neapărată nevoie de prezenţa mea fizică la birou. Să-mi înţeleagă stările depresive, sindroamele de înainte şi după, viaţa complicată de femeie nebună şi dorinţa de vacanţă. Să-mi dea prime pentru că îmi place să visez şi să-mi fac planuri pe care nici măcar nu le încep, dar să aprecieze interesul.

Duceţi-vă la Suburbia la petrecerea pentru Eminescu dată de MyBand. Eu n-o să fiu acolo.

şi s-a fript la limbă cu ciorbă fierbinte. ce mai rîd cînd văd că zînele sunt şi ele oameni, mai precis, femei. sunt rea. de fapt, nu sunt rea, dar mi-e foame şi mi-e lene să mă duc sa fac ceva şi prefer să pierd timpul în faţa monitorului. şi apoi cînd o să-mi fie foame rău o să fac ceva în grabă, înjurînd lenea, dar bălind dupa Greg House, my new love.

ăştia de la wordpress au pus un fel de reclamă şi am bîjbîit ceva pînă să intru în casa mea. am întrebat-o şi pe tuvia care a zis că la ea e totul ok şi să-l întreb pe patric sau să caut om cu experienţă. eu am bănuit că am ceva nesetat. sau setat prost. sau doar numai mie mi se întîmplă rahaturi virtuale. mereu dau chix. acum nu mai apare şi voiam să fac o demonstraţie ca la carte… mdeah.

am adunat 600 de lei pentru bătrînei. ceea ce e bine, pentru că nu au dat nici jumate din cei care au promis şi eu sunt om perseverent, o să insist pînă primesc, o să lovesc, o să fur, o să calc cu maşina (şi nu voi avea scuză pentru că-s neatentă pentru că am probleme pentru că sunt şomeră pentru că …). totul pentru o cauză nobilă. mulţumesc celor care au trimis: Mihai cel cu pozele, Raluca şi gaşca, Andreea, Nea Gică şi celor care vor mai trimite prin Emi, prin Carmen şi tot aşa. La final o să pun o listă cu numele şi cu suma dată de fiecare, calcul final şi tot aşa, dar cred că vă inspir încredere…şi nu fug cu banii în Barcelona (unde am visat aseară că m-am destrăbălat).

ăia de la ecobrad nu mai au brazi. dacă mai ştiţi brazi la ghiveci daţi de veste. (orhideea mea a făcut floare şi-s mîndră de ea. da. grădinărit la domiciliu, poate fi un nou job pentru cei jobless)

io sper să-mi găsesc de muncă, mai ales că o să apar la ziar. nuuu, nu fata de la pagina 5. dar ar fi un început. glorie, carieră de succes, sex cu vedete de la hollywood, cadillacuri, pana mea… aş fi aşa, un star şmecher, plin de bani.

am pus la loto, din nou. de data asta ştiu sigur că o să fie. am pus şi la noroc. noroc cu vînzătoarea care mi-a zis ce-i ăla… am zis, poate ăsta mi-o fi norocul. am ridicat smerită privirea spre cer şi-am zis, Doamne, dacă tot vrei să stau acasă, măcar să am şi io bani de un cico. io zic că o să fiu bogată de duminică încolo.

am atîtea să aberez, dar stomacul meu a plecat spre bucătărie şi mi-e dor de House.

pentru că m-am împăcat cu Mihai n-o să mai fiu depresivă. am revenit la sentimente mai bune legate de bărbaţi, în general, dar cred că suratele mele cu sîni mă susţin oricum… şi ştim care-i şpilul cu bărbaţii care este…

gata, măi.

deci: o să fiu dată la ziar. mare vedetă. o să cîştig la loto, deci anulez revelionul şi plec în Insulele Virgine. o să-mi achit integral creditul şi ăia de la bancă o să plîngă de fericire. o să fac pipi pe casa de la stat. (garsoniera. dacă mă cunun am şansă la doo camere. dacă fac copil, deja sunt pe trei camere. şi tot aşa. numărul camerelor creşte direct proporţional cu plozii şi invers cu veniturile. ) o să fac excese, ca pînă în 2010 să revin la statutul meu de şomer sărac, sunt o inadaptată!

Suntem fiinţe ale căutării. Nu renunţăm niciodată. Poate e lăcomie, poate e frica de a nu mai fi, poate sunt doar motive tîmpite de a simţi viaţa. Eu cred. Ce? Eu cred că… Tu crezi că ce? Că primeşti pe degeaba aer, apă, soare, ploi? Te înşeli. Nu mai bîigui a uimire…

Cîteodată visez la tăcere. La o tăcere comună. Şi te văd cu toţi ochii… ai sufletului, ai trupului, ai minţii. Ciudat e că de fiecare dată eşti altfel, te proiectez altfel, în funcţie de vreme, de SP, de anotimp, de cît de mult m-am îngrăşat, de cît de mult mi s-au lăsat sînii, de cît vin am turnat pe gît, de cît de turbată e culoarea cerului. Da. Te văd în fucţie de mine, de fiecare dată din alte motive.  Tu eşti proiectat altfel decît realitatea care te-a conturat, altfel decît oamenii te văd. Şi cine poate cunoaşte obiectiv lumea, fenomenele, iubirea? Şi de aia mă oftică oamenii, în general. Care-şi dau cu părerea, din propriile proiecţii. Mă doare-n cot.

Am în mine toate iubirile de altădată. Încerc să mă ţin departe de cenzură. O cenzură căpătată în timp din motive evidente: temeri. Frica de a nu crea iluzii, de a nu jigni, o frică idioată de a nu face rău.  Dar eu cînd sunt?  Am în mine tot ce-am parcurs pînă acum, toate drumurile, toate despărţirile, toate motivele şi toate berile băute. Dansurile pe masă, mişcări haotice de trup, atingeri. Şi nu mi-e ruşine de mine.

Nu sunt niciodată pregătită să… şi n-am să fiu, pentru că dacă aş fi, atunci n-aş mai fi. Pînă la urmă fiecare poate cît poate şi nu este tras pe roată pentru că nu ştie să facă ecuaţii de gradul trei. Eu nu ştiu să fiu echilibrată. Omoară-mă! Calcă-mă pe cap că nu pot!

şi unde au dispărut visătorii? ploaia le-a topit aripile?

Eu mi-am comandat brăduţ din ăsta…

Iată ce trebuie să faci tu:

“Pana pe 15 decembrie te hotarasi si ne trimiti o comanda ferma la Liana@EcoAssist.org sau simona_dragusanu@ yahoo.com ). Numai pentru Bucureşti.

Posibilitatile sunt urmatoarele:

• Brad in container = 150 RON
• Molid in container = 100 RON
• Inaltimile din care iti poti alege:

• 1 metru
• 1,5 metri
• 2 metri
• Apoi, in weekendul 20/21 decembrie coniferele vor fi aduse in Bucuresti, conform comenzilor primite (cei care se anunta interesati vor primi si informatii referitoare la locul exact in care vor fi adusi. situatia in prezent este urmatoarea: se asteapta o confirmare din partea Administratia Lacuri si Parcuri pentru loc de amplasare si vanzare).

Mai mult, odata cu bradul sau molidul in ghiveci, primesti si instructiunile de „pastrare in casa” astfel incat acesta sa nu moara. (exista si acest risc, deci cine cumpara trebuie sa fie putin mai grijuliu..) Ulterior, pe 10 ianuarie 2009 (a doua sambata a lunii) vom merge sa-i plantam, alaturi de toti cei care au solicitat brad in container. Insa atentie: vom planta brazii care nu au murit in apartament! Plantarea se va face pe un teren din Mogosoaia (obtinut tot de la Institutul de Cercetare si Amenajare Silvica).”

Sper să se adune gînduri, poveşti şi idei noi şi sper să mă reîndrăgostesc de blogul meu. E frumoasă iarna asta… dar parcă lipsesc fulgii… nu?