Evergreen

Profit că este sesiune și stau închisă-n casă. Scriu referate. Mă uit la filme cu laptopul în poală. Termin un borcan de peanutbutter în două zile (nu găsesc deloc Skippy). Când nu-s în pat alerg din loc în loc. Aș mânca tone de căpșuni și cireșe.

Am poftă să scriu de jale, dar n-am mai băut lately și n-am spor la cuvinte de amor. Așa că aberez despre viață, cuvinte și senzații pe care deja le știm cu toții.

În ultima vreme s-au spulberat câteva vise. Dar am realizat, într-un moment de luciditate maximă, că tot ce-am visat de mică a rămas la stadiul de vis. Că n-am atins nimic. Am fost depresivă câteva momente și apoi m-am luat de-o aripă și m-am aruncat iar printre paginile albe.

Sunt un pescăruș. Planez deasupra mării și caut șanse noi.

Dorm ca un cal care aleargă pe câmpii.

Există un om cu care-mi place să-mi petrec disperările, tăcerile, bucuriile. Are ochi albaștri și-mi zice Nelă, bivol sau Roxănica. Și mă face să mă simt în siguranță.

Mă întreabă oamenii ce am de gând să fac după ce termin școală, adică peste o lună jumate. Am de gând să beau mult ca să uit că nu am nimic altceva de făcut. Nu știu ce fac, acum e timpul să vină cineva, un trimis, care să mă ia sub o aripă protectoare și care să investească în creierul meu. Dar probabil o să mă zbat singură și o să iasă ceva până la urmă. Deci nu mă mai întrebați că habar nu am. Știu ce aș vrea, dar e irelevant.

Caut un fel de daddy, dar fără sugar.

Ar trebui să merg la terapie să rezolv chestii cu capul meu nebun.

Dar mai întâi aș vrea să merg la înot.

Nu merge nimic. E vineri. M-am trezit devreme ca să fac nimic.
Aș vre să stau leșinată pe o plajă. Și să mângâi nisipul cu degetul arătător. Și omul meu preferat să aducă două pahare cu Lollipop și puțină vodkă și să fiu nefumătoare.

Asta cântă acum în playlist. 

Partea ciudată este că nu mi-e dor să fiu copil/adolescent. Niciodată n-am fost liberă și maxim de fericită. La 5 ani voiam să fug de acasă, la 12 voiam să fiu Top Cat și să stau în tomberoane, la 18 eram un copil debusolat major, la 25 luam viața de la capăt. Deci nu mi-e dor să mă întorc. Poate doar la verile de la bunica. Și cam atât.

Foto / Artist: Claude Théberge

HugsLovePeace
>.<

Au, dar de câte ori s-a întâmplat să-mi doresc cu ardoare ceva și să ajungă să-mi aparțină ca după aia să-și piardă parțial, apoi integral valoarea. Au, dar de câte ori nu m-am trezit tăvălită-n nisip, plângând și dorindu-mi să țin pe cineva de-o palmă și de câte ori n-am lăsat deoparte palma pentru alt gând. Au, dar de câte ori nu m-am lăsat purtată de vraja mării c-o să fie perfect atunci când, și atunci cândul a venit totul a devenit atât de uman și de palpabil. Au, dar de câte ori n-am mers pe același drum fredonând fericiri absurde care odată atinse au devenit mediocre. Au, dar de câte ori n-am înălțat gânduri pe aripi de zmee și de câte ori n-am tras sforile până le-am prăbușit. Au, dar de câte ori n-am vrut ceva ce era aproape imposibil de avut și momentul în care a fost al meu, m-am bucurat cu lumină-n plex, lăsând umbra să mă mângâie.

Au, au, au.

Noi doi separați suntem minunați. Tu departe. Eu în cercul minții mele. Tu nicăieri. Eu peste tot.
Noi doi suntem abia un început de poveste, dar niciodată dusă la capăt.
Tu rămâi neatinsul, negustatul, neiubitul de care mă leg în serile cu furtună. La care nu renunț din dragoste de dramă. La care mă întorc când mi-e prea bine, ciudat de bine. Tu rămâi nesomnul, coșmarul, dorința, boala sufletului, negura, noaptea, pescărușii, dimineața, frica.

HugsLovePeace
>.<

Foto 

mă gândeam azi că au trecut și sărbătorile astea. fain frumos, n-am ce zice. încă-mi aprind instalația la brad. maman abia așteaptă să-l scoatem, dă jos unul câte unul obiectele cu tentă de sărbătoare. azi mi-a aruncat coronița de brad din cameră. i-am zis ok, era moartă, deci arunc-o. o tot amân cu desfacerea bradului până se întoarce sorelina din piatra neamț. de fapt nu vreau să-l scot. noaptea când sunt singură acasă, îi dau drumul și mă uit la luminițe. și parcă e mai liniște cu ele aprinse, decât în beznă

e dezolant orașul plouat. gri. pământiu. oameni palizi. dacă ar fi nins lucrurile ar fi fost altfel și oamenii ar fi îmbujorați de la frig. roșu pe palid. tot e bine. aș fi vrut să ningă. mult. lung. agale. să mă plimb prin nămeți. să mă tăvălesc în zăpadă. să fie iarna copilăriei mele. noastre. mă tem că n-o să mai fie ierni din astea și dacă aveam de gând să fac copii aș fi zis că mă tem că nu vor prinde o iarnă citadină așa cum se cuvine. dar nu zic.

îmi amintesc de o iarnă în aprilie. era paște. ne-am trezit și cimitirul din spatele blocului era înghițit de alb. am țopăit de fericire. ai mei erau triști că n-o să fie recoltă. bla bla. eu scormoneam cu disperare după mănuși. cizme. la derdeluș!  nu-mi amintesc dacă a fost an sărac, dar nu-mi amintesc să fi înotat vreodată în avuții. mai mult fără decât cu.

mă uitam la blocurile din cartierul copilăriei mele. sunt la fel ca acum 15 ani. s-au aglomerat străzile cu mașini. se înghesuie pe spații înguste. fiecare locatar a devenit proprietar de asfalt. asfaltul pe care acum niște ani desenam frunza. șotronul. țările. am ajuns pe scurtătură până în fața blocului și m-am gândit cum ar fi fost dacă aș fi plecat și eu ca toți ceilalți. undeva-n anglia. franța. din astea. cum ar fi fost viața mea acum. ce aș fi făcut. cu cine. în ce domeniu.

am zis că mai stau un an. doi. poate trei. dau la master. poate intru. și văd cum o să fie aici. cu viața mea profesionalo-artistică. dacă nu se leagă nimic. și dacă nu reușesc ce mi-am propus până la 30 de ani o să plec s-o iau de la capăt în altă parte. mama e dezamăgită de gând. auzi la mine, două facultăți degeaba. ca să spăl vase în cine știe ce țară. aș fi putut face asta și aici. așa e. aș fi putut.

am renunțat să mă mai supăr pe lipsurile din țară. pe oamenii politici. pe economia șubredă. pe neșansele noastre. nu-mi pasă nici de președinte. nici de guvern. nici de udrea. și nu vreau să fac nimic. sunt o blazată. nu vreau să ies în stradă să lupt pentru drepturile câinilor. nu vreau să știu de roșia montana. nu vreau să știu de industria cinematografică aproape inexistentă și de sistemul uns cu căcat. nu vreau să știu de cei premiați și cei care pierd. nu vreau să știu de maneliștii plini de bani. și nici de bătrânii muritori de foame. de nimic.

când zăpadă nu e, iarnă nu e. dar nu e nici vară.

hugslovepeace
>.<

Dacă te-ai fi îndrăgostit și tu de mine, atunci ar fi fost simplu între noi. Cum lucrurile s-au întâmplat altfel…

Nu știu dacă să te așez în rândul regretelor. Ar fi prea mult și prea dramatic pentru tot ce a fost. Dar dacă aș da timpul înapoi m-aș gândi de două ori înainte să intru în hotel. Sau de două ori înainte să-ți răspund la sms. Sau de zece ori înainte să las garda jos. Deci e o urmă de regret. Dar sper să rămână atât. Dacă te întrebi, deși nu cred, de ce nu te mai caut, ei bine… mizez pe inteligența ta că te prinzi. Și nu pot să nu admit că uneori, dar uneori, îmi imaginez cum ar fi fost dacă pur și simplu te-ai fi îndrăgostit și tu…

Când iubesc sau sunt îndrăgostiți oamenii sunt nu numai iraționali, ci și proști. Până la un punct pot accepta, dar schimonoseala pe paginile publice, fotografiile înzecite cu iz libidinos și declarațiile amoroase pe diverși pereți… mi se par puerile, stupide. E ca și cum un tip mi-ar scrie numele pe un gard, cu pișat și eu m-aș emoționa până la lacrimi. Iubirile nu-s de etalat sau sunt, acum, în 2012, an al virtualului și evoluției, dar măcar să păstrăm subtilitatea. Eu una m-am săturat să mă fac de râs în public și nu pot să comentez atunci când și alții o fac. Dar le păstrez pe toate pentru mine… și pentru blogul ăsta.

Azi e Sf. Ion. Nu (mai) cred în din astea, dar e motiv de băute și chindii. Azi ar fi fost ziua lui tata. Poate de aia am fost așa lipsită de vlagă, deși nu-mi amintesc vreo aniversare interesantă. E doar absența și certitudinea că n-o să-l mai văd. Probabil că prezența sa n-ar fi făcut să-mi fie mai bine. Într-o lume perfectă aș fi putut să-i spun că deși fac 27 de ani visez să primesc în dar un cal alb pentru că el ar fi prințul meu perfect.

Nu-s tristă. Nici deprimată. Nu mă ascund pentru că-s plânsă. Nu-mi vine să jelesc. Nu-s complexată. Doar nu mai vreau să gândesc. O vreme. Și nici să simt. Vreau să mă anesteziez cu The Mentalist și cu dulciuri. Să nu-mi pese. Vreau să iau o pauză de viață și viața de mine și să ne reîntâlnim peste o vreme ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Vreau să nu maivreau să fiu altcineva decât sunt. Și vreau să tac o vreme. Și să nu ascult. Și să curgă totul. Normal.

Oh daddy, I want him to love me for my birthday…
Stăteam pe marginea unei piscine. Terci.

Aș vrea să se termine tot și să mă pot apropia de tine. Fără să-mi tremure genunchii. Fără să simt că mă sufoc. Fără să roșesc. Aș vrea să am curajul să-ți spun tot. Să vin noaptea la tine și să dorm pe canapea. Să-ți povestesc diverse. Să-mi povesteși diverse. Să bem cafele. Să ne uităm la filme. Să râzi de mine că-s ușor de manipulat. Din astea. De prietenie. Ciudată.

Stau închisă-n casă. Și mi-e bine.

HugsLovePeace
>.<
 

Te-ai tuns?
M-am tuns…
A, arăți ca un băiețel.
Da, așa am vrut.
De ce?

Pentru că te aveam în păr și doar atât pot să dau jos de pe mine. Pielea rămâne. Imaginile rămân. Senzațiile pe șira spinării sunt acolo. Dar părul, de păr m-am putut descotorosi cu ușurință. A căzut pe podea. A fost măturat și aruncat la coș. Peste alt păr al altor destine. M-am tuns pentru că simțeam nevoia să privesc pe altcineva în oglindă. Pentru că voiam să pun mâna pe altcineva. Pentru că voiam să te scot din mine. Pentru că parcă te-ai cusut cu ață de argint pe cordul meu. Pentru că uneori disper și vreau să dispari. Ca prin minune.  

Pentru că voiam să scap de roșu. Și aveam nevoie de o schimbare. Așa facem noi, femeile. Sau mă rog, unele dintre noi. Marcăm noile etape cu schimbări de look.

Aha. Eu mă tund când îmi crește părul și îmi intră în ochi.
Eh, tu ești tu.

Și eu mă tundeam așa, cândva. Până am învățat să rabd tăcut sau să mă isterizez în public. Până am alergat la prima foarfecă și am zis taie! Ca să am certitudinea că nu mă mai întorc. Dar mă mint. Dacă nu-mi pot prinde șuvițele înapoi, nu înseamnă că nu mă întorc la tine. Copleșită de absența ta. Enervată că mai ești. Tristă că nu-mi ești. 

Suntem povești. Rămânem povești.

HugsLovePeace
>.<

… but it tastes so fucking good!

Am tras cortina. Mă înclin.

Foto
HugsLovePeace
>.<

Iar ai băut? Da, dar n-am mai fumat de-o lună. Zic să luăm asta în considerare. Ce cauți aici? Am venit să te văd. Ai venit să mă vezi pentru că ai băut. Pentru că mi-era dor să te văd. Nu mă inviți înăuntru? Ești cu cineva? Ziceai că ești singur. Ești cu cineva? Nu. Sunt singur, dar ai băut iar și ai venit pentru că ai băut. Ți-am zis că n-am mai fumat și ce dacă am băut. Poate aș fi venit și fără elanul ăsta. Intră.

E totul la fel. Și n-am mai fost aici de multă vreme. Îmi place să păstrez o ordine. Da. Știu asta. Ciudat. Că deși nu te-am mai văzut de atâta vreme am același gol în stomac. Vrei ceva de băut, dar nu alcool? Am suc. Sau o cafea. Să te trezești. Dar nu dorm. Ce ai? Nu mă trata ca pe o persoană beată că știi foarte bine că-s la fel de lucidă. Mâine o să-ți pară rău că ai venit. Mâine e mâine, hai să vedem ce facem azi. Îți fac o cafea. Fă-mi! Cu două cuburi de zahăr brun. În cana roșie. Pretenții. De ce ai venit?

Știam că nu dormi. Și voiam să vin mai demult, dar… Am exact aceeași senzație pe care am avut-o ultima dată când am fost aici. De dor de fugă. Nu știu de ce mă simt și mai claustrofobă în prezența ta. Nu știu de ce tot vii dacă te simți așa. Ei, nu pot să mă abțin. Și am un nod în gât. Plus că inima bate mai tare. Nu e dragoste, asta e clar. Nu știu ce dracului e. Am venit să mă conving că mi-a trecut îndrăgosteala, pasiunea sau ce-o fi fost. Și ți-a trecut? Nu. Dacă-mi trecea nu mai veneam la tine în toiul nopții.

Te contrazici. Ziceai că ți-era dor. Eu mă contrazic mereu. Face parte din farmecul meu. Nu evita. Nu evit. Am crezut că putem să hang out amândoi fără să fie ceva mai mult. Am crezut eu multe, dar m-am înșelat. Nu-s cerebrală. De fapt sunt, dar uneori. Restul e pe instinct și pe cât de tare-mi tremură stomacul când mă gândesc la un om. Ce legătură are stomacul cu iubirea? Cine a zis ceva de iubire? Păi cam în jurul chestiei ăsteia te învârți.

E gata cafeaua? Da. E gata. Cu zahăr. Da. Frige? Probabil. Ai gheață?

Spune-mi de ce ai venit. Nu-mi plac chestiile astea. Știu. Dar nu e totul despre tine și despre ce-ți place ție. Da, dar mă obligi să fac ceva împotriva voinței mele. Nu mai raționa atâta că mă obosești. Sunt o amică băută care a venit să te fută la cap cu probleme în dragoste. Deci recunoști că ești băută. Păi ce am zis că nu sunt? Am zis că nu-s beată, dar am băut. Vin. 3 pahare. Cam mult. Suficient cât să fiu aici să port discuția asta fără să-mi vină să plâng sau să vomit.

Îți chem un taxi? Mă dai afară?

…

HugsLovePeace
>.<

foto 

E bine că există un mai târziu în ecuația vieții, când bumerangul ți-o dă direct în freză. E și mai bine că n-am avut răbdarea necesară să stau să văd asta. Și probabil că cel mai bine e că nu simt absolut nimic, nicio satisfacție că ți-ai învățat lecția, nici dezamăgirea că ai fi putut s-o înveți la timpul ei.

Am ales ca în această săptămână să renunț la tutun, verde, alcool și carne. De ce? Pentru că încerc să compensez excesele din ultima vreme. Pentru că încerc să mă curăț trupește, poate ajung să fiu cât de cât împăcată cu mine la nivel spiritual. Pentru că iar m-am cam debusolat și găsesc mai limpede drumul spre mine.

Stăteam cu ea pe trepte. Și are o frumusețe aparte. Iubește într-un fel ciudat, frumos și ciudat pentru că oamenii nu mai sunt capabili să ofere și să primească așa cum face ea. Ah, de-ai fi fost tu pentru mine! Poate așa împlineam un destin… în schimb râdem convinse că într-o zi o să (ne) fie bine.

Zace în sufletul meu o doză de sadism. Pe lângă încrâncenarea firească, zbuciumul deja recunoscut și căutarea însuflețită că undeva acolo o să găsesc există o plăcere a suferinței proprii. N-o mai savurez ca pe vremuri, dar existența ei îmi confirmă că trăiesc.

Așa că din când în când pun capul pe pernă și nu adorm. Împletesc. Stau pe balcon și mă uit la cer. La pustiul străzilor. La lumânările din cimitir. La ferestrele scăldate în beznă. La cele unde pâlpâie un tv. Și uneori stau de vorbă cu mine, având ca mentor luna. De foarte puține ori ajung la un consens.

Îmi zice că-s specială. Roșesc. Știu în sinea mea că nu-s la fel. Nu-s nici măcar la fel cu mine cea de ieri… Știu că-s specială și știu că în mine, pe lângă sadismul evergreenesc zace o blândețe aparte. Și-o sensibilitate aproape patetică. Și visul unei nopți de toamnă în care tu mă mângâi pe spate.

Dar mai știu că în ciuda a tot ce văd, sper, visez, simt toamna asta o să fie una relantizată și perindată pe alei de una singură.

îmi place mie melodia asta:

HugsLovePeace
>.<

Foto

Și… există cineva în viața ta?

Nu propriu-zis…

Dar?

Dar mă gândesc la diverse figuri?

Mai multe?

Da.

…

Am opțiuni.

Ești tristă.

Nu. Sunt foarte obosită.

Te-ai schimbat foarte mult.

O să fac 27 de ani. E normal. Nu înțeleg de ce tu, cel care se laudă în stânga și-n dreapta că mă iubește, mă acuză din priviri și-mi analizează mustrător fiecare pas.

Nu-i adevărat.

Minți. Mă simt constrânsă în preajma ta. Nu știu de ce te chem. Probabil de dragul trecutului. Nu-mi ești nici feblețe, nici amant, nici vis…  De fapt problema e la mine. N-ar trebui să te mai chem.

*** Îmi zice șoptit și ușor amuzat

- Nu vreau orice de la tine.

(are ochi albaștri)

- Cum adică orice?

(privesc în jos bănuind urmarea)

- Adică așa orice… vreau o relație.

- Cu mine? Am plus niște ani față de tine.

- Și ce dacă?

I-am mângâiat inocența cu degetele mâinii drepte. Și dacă n-aș fi fost lucidă m-aș fi înfruptat din buzele lui, probabil dulci. Am preferat să-i spun că eu nu-s. Eu caut. N-o să fiu. Și nu detest asta la mine, dar mă doare să văd dezamăgirea pe chipul celorlalți. E ca și cum m-aș uita din când în când în oglindă.

*** Nu-s supărată pe tine. Nu mă doare că te-am ratat. Și nici nu fac o dramă. N-a fost să fie, îmi ești drag în continuare. Dar sunt un om corect. Nu-ți mai pot zâmbi și nu te mai pot strânge-n brațe știind că nu-mi vei aparține. Așa că repejor am ridicat un zid. Păstrez distanța. Privesc oriunde dar nu în ochii tăi.

*** Îmi place că mă cerți pe tonul cu care mă alinți.

Lumea e invers. Mă trezesc când alții se culcă. Visez cu ochii deschiși. Sunt trează dormind. Prin vene-mi curge dorul de mare.

Plutim pe-o barcă. A lene. La soare. Noi doi.

Foto 

Hugslovepeace
>.<

Cică trebuie să ai fler să apeși butoanele care trebuie, la momentul potrivit. În pare rău, dar eu am un ritm al meu și rareori nimeresc momentul, să mai fie și potrivit înseamnă eveniment global ce trebuie sărbătorit în stil de basm.

Nu-s bună la niciun fel de buton. La xbox o încasam pentru că nu aveam răbdare să le învăț funcțiile, la pc apăs aiurea și-mi dispar butoanele din opera și mi-e lene să le caut, am pierdut cruciulița pentru new tab din bara de sus și am programat aiurea aerul condiționat pentru că am apăsat pe timer în loc de on/off. Noroc cu Sorelina care-i as în domeniu.

Despre butoanele celorlalți, cică aș avea calitățile și fermitatea dejtelor pentru a le accesa, dar trebuie să studiez în domeniu. Și mie mi-e lene și să duc gunoiul și n-am chef să studiez aprinderea și stingerea butonului-fitil din sufletul nu știu cui. Că butoanele trupești sunt ușor de apăsat, oricât de inaptă aș fi, nu cred că aș putea rata… dar parcă am obosit. Vreau și eu alte provocări…

Nu mai vreau păcănele, vreau un balon roșu pe care să-l plimb prin Timișoara… am zis!

Să mor eu, mă calcă pe nervi faptul că nu reușesc să pun butonul de new tab înapoi și acum tre s-o ard cu ctrl t. Vreau cruciulița înapoi! Și am încercat s-o recuperez, dar n-o mai găsesc. Oare am ucis-o și acum nu mai există?

of.

hugslovepeace
>.<