Încă un 24 decembrie. Se încheie încă un an. Pentru unii e doar timp nedefinit, pentru alții e cu jale.
Mă chinui să scriu. De noaptea trecută. Am nenumărate drafturi cu frânturi de idei. Orice îmi vine-n degete are legătură cu tine și mă înspăimântă asta. Așa că evit să scriu. Orice. Și las neterminate chiar și cuvintele. Și Carmen mă ceartă că te înjur zâmbind. Așa sunt eu. Toantă.
Număr timpul până pe 27 dimineața. Abia aștept cafeaua din gară. Drumul cu trenul. Muzica-n căști. Abia aștept Sighișoara. Abia aștept Mureșul. Abia aștept zăpada. Abia te aștept.
E firesc să ne punem speranțe într-un viitor. 2012 poate însemna ce n-a fost 2011. Ce n-au fost toți anii la un loc. Nu mă gândesc la nimic special pentru 2012. Decât să-mi funcționeze creierul. Să muncesc de două ori mai mult. Să fac diferența. Să-mi iasă filmele. Să devin mai conștientă. Să citesc mai mult. Să văd mai multe filme. Să învăț mai multe. Și să merg pe 31 august la Red Hot Chilli Peppers căci doar ce am primit cadou un bilet la Golden. Uau! Mulțumesc Mihai, you rule!
Well, e o stare de bine. De cald. De zâmbet. Așa-mi plac sărbătorile. În familie. Calme.
Dar nu pot să scriu. Mă dor degetele de poftă, numai că m-am blocat.
Ziua 6 a decurs bine, dar m-a dezamăgit absența zăpezii în Brașov. Salutări celor care au fost acolo și englezului care a vrut să mă agațe cu celebra replică: I think I know you, iar trei fraze mai târziu… what is your name? My name is – do you see that guy with black jacket? Well, he is my boyfriend and I guess is pissed off right now. După care a mai rămas prin preajmă. Ușor creepy, puțin flatant.
Am cam dat-o în bară cu niște înghețată și pernuță cu vanilie și vișine (care a fost fantastică), dar nu cred că se va vedea, decât pata pe conștiința mea.
A început și ziua 7, dar sunt deja la final și nu mai sufăr, ba chiar îmi place! Iar s-a bușit cântarul – Moș Crăciun?!?!?- și nu știu dacă am evoluat sau am pus la loc, dar nu mai contează. Se vede sportul și asta mă bucură nespus. Sper să nu se vadă sarmalele apoi.
Nu am băut, dar am fumat o țigară într-o noapte. O noapte luminată. Și-a fost genial fumul cu care mi-am umplut plămânul, în timp ce în urechea dreaptă auzeam șoptit: nu te iubesc pentru ceea ce ești, ci pentru ceea ce sunt eu când sunt lângă tine. Marquez și vocea ta, eh, parcă a fost un moment romantic. Pentru mine, muiere cinică și cu atitudine masculină…
Moneyball
Am strâmbat din nas la primele cadre rezoluție 4k (copleșitor ecran) pentru că era un film cu basseball, sport pe care nu l-am înțeles niciodată, dar m-a prins! Este o poveste uluitoare a unui general manager lipsită de patetisme americane care nu se lasă învins de un sistem bătrân pe care încearcă să-l învingă.
Brad Pitt este hot! Nu m-am dat în vânt după el, decât la 14 ani, odată cu turma, dar acum o spun cu mâna pe inimă. Aoleooo! Și e ziua lui azi, so, happy b-day Brad Pitt! I like you now.
Abia aștept săptămâna următoare! Abia aștept să facem bradul! Abia aștept Crăciunul și plimbarea cu trenul și cafeaua în munți!
A mai trecut un an. Și după cum am spus anul trecut, 2011 a fost a hell of a year! A fost anul experimental și anul transformărilor. Dar 2012 o să rupă tot! Simt eu că se schimbă energiile. Ori poate e doar de la duminica asta însorită.
Dacă anul trecut puteam fi doctor honoris causa într-ale depresiei de sărbători, anul ăsta lucrurile stau altfel. Altfel, bine, adică. Nu-s omul ăl mai familist, ba îmi place s-o ard solitar și în spațiul meu, dar un lucru e știut – de Crăciun și în Ajun stau acasă cu maman și sorelina. Ne facem de cap. Îmi place treaba cu sărbătorile, aștept cu nerăbdare zăpada. Mă ia cu entuziasm copilăresc de câte ori văd că burnițează și mă trezesc plină de speranță că pe jos e zăpadă care se transformă rapid în mocirlă, dar asta e iarna mirifică de oraș.
- chiar și în perioada sărbătorilor urăsc ratb-ul și bătrânii care-mi dau cu coatele-n coaste și cap - *** de ce nu migrează toți la sat? de ce nu lasă orașele să respire aer tineres? într-o altă zi poate voi dezvolta subiectul***
Nu-s cea mai bună prietenă ecologistă, dar încerc să fiu rezonabilă. Nu arunc gunoaie pe jos, m-am lăsat de fumat și s-a mai pus un strat la ozon, merg pe jos sau cu bicla, nu rup frunze… din astea eco urban, gen. Și iubesc natura, ba chiar comunic cu ea, unii zic că e schizofrenie curată, uatever. Să ne înțelegem! Aș planta 15000 de copaci în oraș și pe lângă și aș obliga oamenii să aibă plante în casă, dar la bradul de Crăciun nu renunț! Aș vrea să-l pot închiria în ghiveci și să-l dau înapoi, dar nu cred că apuc nici anul ăsta. Deci fac parte din categoria de oameni egoiști care va împodobi o mortăciune și se va bucura de asta.
Sunt ca un plod nebun care încă mai crede în moș crăciun. Probabil că eu de acum m-aș fi enervat cumplit pe mine de anul trecut, ha ha ha!
La mine-n familie nu face nimeni cozonaci. Îi vom cumpăra de la Real.
Cu detoxifierea și regimul merge. Proiectul supa – reloaded, a ieșit gustoasă, o mânc de plăcere. Baia e aproape gata, sâmbătă termină tot. Iuhu!
De rev nu știu ce fac. Deci nici unde. Și nici nu e așa big deal. O să-mi vină o idee pe moment.â
Îmi plac luminițele. Îmi place frigul. Îmi place atmosfera din capul meu.
Am alergat jumate de zi, acum mă duc la prăjituri și urmează să împodobim bradul.
Cânt, dansez și râd prin casă. Ale mele, zânele, sunt vesele și încântate de planurile de mâine seară când petrecem în familie: promenadă la bulevard, o tură prin Cișmigiu (poate și vin fiert) și acăsică unde ne așteaptă munți de mâncare și leneveală. Care mai vrea, care mai poftește să se atașeze familiei Andrei?
Mulțumesc Nonette că ai pus mâna pe telefon și ai vorbit cu mine.
Mulțumesc Anette pentru că mă faci să râd și pentru că vei scrie marele scenariu pentru marele film care ne va face celebre și relativ bogate.
Mulțumesc tuturor că îmi sunteți, fie live, fie virtual.
Cel mai mișto lucru pe care-l trăiesc de când m-am mutat acasă este că sunt cu adevărat prietenă cu Sorelina cu care am de recuperat vreo trei ani de absență.
În februarie mergem în vacanță la bunica! Abia aștept!
Sunt foarte fericită și nu mă laud cu asta, ci vă dau și vouă…
Să vă iasă bradul frumos tare și cozonacii grași!
Moșul să fie darnic și când cinstiți un pahar, fie el și de cico, să ziceți ceva frumos și pentru Evergreena. Evergreena închină pentru voi!
A venit ceasul! E frumos, dat dracu. Trebuie să-i scot niște zale că am încheietura micuță. Cât am așteptat venirea lui, 30 de minute la Lizeanu în frig, am observat lumea.
Pe lângă mine s-a aciuat un motan cu un ochi bolnav (ochi de sticlă) care mi-a oferit afecțiune vreo 10 minute. Jegos, alb cu portocaliu și amuzant. Își înfigea căpșorul în palmele mele c-o brutalitate zguduitoare. Parcă mă vedeam pe mine… L-am pierdut în favoarea unei fetițe cu chip de șoricel.
Lumea e mare.
Fumam o țigară și o priveam aproape încremenită de frig. Lumea trecea pe lângă mine încărcată cu sacoșe mari și grele. Din când în când îmi arunca câte o privire, ca mai apoi să-și vadă de drum. N-am învățat nimic din micul exercțiu de observație, doar că și după 10 ani tot amețesc de la țigări.
Am avut cel mai crunt moment al realității. Pentru câteva momente m-am simțit cel mai singur om din Univers și să dea dracu dacă mi-a fost bine. Nu, mi-a fost rău! Rău de tot! Am stins țigara, în cap mi-a venit Lonely Day de la SOAD și cam atât.
Oamenii și-au atârnat lumini la geam. Sunt frumoase.
Un taximetrist a virat greșit și a făcut accident cu bordura. El nu a pățit nimic.
Oamenii vorbesc non stop la telefoanele mobile.
Who am I kidding?
Am nevoie de îmbrățișări mai mult ca oricând.
N-o să le primesc, asta știu deja, dar nu mă împiedică să tânjesc.
Vreau iubire!
E de la vreme și sărbători. De fapt, sunt un om fericit… mă las impresionată de globulețe și brăduți și-o dau în melancolii. Nu-mi șade bine. Ah, vorbesc cu mine și degeaba.
Pfui.
Ceasul are cadran albastru. Se potrivește de minune cu chitara albastră pe care n-o s-o am niciodată.
O zi de liniște cum de multă vreme n-am mai trăit. Filme și muzică, ceaiuri și cafea, tolăneală în canapea și pace. Planuri de Sărbători și setea de a scrie toate ideile. To do list plăcut, făcut cu drag.
Pitic, să știi că mi-e bine. Pe cuvânt! Chiar dacă postez însemnări care par triste sau muzici pe wall de tăiat vene, mie mi-e cald chiar dacă afară e ger. Îmi place muzica de stare, e în tandem cu cine sunt eu zilele astea.
S-a terminat agitația și s-au terminat și zborurile împotriva curentului. Acum sunt pe val și suntem unul, adică nu mă mai zbat fără noimă. Azi, pe drum spre casă, m-am lăsat mângâiată de razele de soare. M-a umplut!
E tăcere… după toată perioada de urlete și coșmaruri acum e liniște. Doamne, este atât de bine…
Îmi aștept cu emoție cele două cadouri de Crăciun: chitara și ceasul. Și mă simt ca un copil mic care primește bombonele pentru că a fost cuminte. Ca atunci când găseam ciocolată în ghetuțe pentru că mie mi-era teamă de Moș Nicolae și de nuiaua lui.
Azi în scara blocului stăteau două fetițe de vreo 12 ani, cu atitudine de domnișoare. Ascultau Rihanna și Macarena la telefonul mobil, din ăla cu touch screen. Și se amuzau. La lift mi-am amintit de toate macarenele dansate la chefuri, ce vremuri…
Sâmbătă este Crăciunul.
În seara asta, fumând o țigară și stând la taclale cu Sorelina, am realizat cât de aproape e finalul lunii decembrie. Pare-mi-se că suntem în aceeași oală a confuziei și ne întrebăm laolaltă cândatrecut? E clar, 2010 nu se compară cu 1990 la capitolul viteză. Și noi, ne antrenăm viscerele pentru un nou an, mai grăbit probabil și mai plin.
Mâine-l văd pe So, marți party la cămin, miercuri shopping, joi party aniversar, vineri prăjituri și sâmbătă… sărmăluțe, brăduț și colinde cât cuprinde!
Am scos bradul. Şi luminiţele de la geam. Şi coroniţa de la uşă. Sunt înţepată peste tot, dar am spaţiul meu din nou şi mă bucur nespus.
Au trecut prea repede sărbătorile de iarnă. Anul viitor stăm mai mult în preajma bradului ca să ne săturăm de el şi ne odihnim mai mult.
Luni încep şcoala. Am o groază pe cap, dar încerc să nu mă agit. Am mii de idei care se învîrt deasupra capului şi prin minte şi prin faţa ochilor. Mă apuc greu de ele. Să le descos, să le aşez. Aş vrea să am mai mult elan, mai multă voinţă, mai mult entuziasm.
Sunt falită. Şi îmi caut colaborări. Vine primăvara. Vine ziua mea. Vreau rochiţe multe.
Site-ul meu e aprope gata. Tre să mă apuc să scriu şi pentru el.
Nu ştiu ce-i cu mine, dar aş dormi fără oprire. Vecinii mei bocăne. Sau dau găuri. Sau mor şi miroase a ceară pe scară şi mă deprimă sau bat cuie.
Sunt obosită. Îmi cad ochii-n gură. Mă duc să mai pun de cafea. Am fost în vizită la viitorii naşi care au un bebic mic pe nume Iana. O splendoare de copil. Balerină o facem. Nu băgaţi în seamă treaba cu viitorii naşi. E aşa de fantezie.
Pregătirile de rev sunt în toi. Diseară avem planuri de beută. Şi aseară am avut. Mîine plecăm la Buşteni. Ficatul vrea o pauză. Ţipă. Eu mănînc lactate de două zile. Nu mai suport carnea.
Vreau timp pentru mine. Să mă fac şanticleră (vorba bunică-mii) şi giugiucă. NU e timp!
Caut să mă relaxez. Din februarie mă duc la psihoterapeut. Sunt prea agitată. La 30 de ani o să-mi cedeze inima şi adio viaţă. Vreau să nu mai persecut oamenii şi să fiu mai îngăduitoare şi mai răbdătoare şi să nu mai am mania curăţeniei. OMG. Puştiu îşi pierde şi el minţile cu mine..
Cînd te pierzi şi nu dispui de o busolă şi nici de cunoştinţe despre supravieţuirea în pustietate începi să strigi din toţi rărunchii. După cîteva ţipete îţi pierzi glasul. Nici ecoul n-are vreme să-ţi răspundă. E frig şi aburii îţi înceţoşează privirea. Te rîcîie pe gît. Orice spasm e durere. Atunci taci.
Mergi rătăcind prin întuneric şi singurătăţi. Alese. Nu te-a pus nimeni să te avînţi noaptea în pădurea. Ba chiar ai fost avertizat să nu pleci. Însă tu din orgoliu şi prea multă stimă de sine ai trîntit uşa brutal. Am rămas cu ochii căscaţi şi după vreme îndelungată am îngînat un firesc “drum bun”.
Te-ai rătăcit.
Normal că prostănacă din fire am pornit în urma ta. Te-am căutat zile în şir, ţi-am lăsat sute de panglici roşii prinse stîngaci de ramurile şubrede. Am sculptat în scoarţa copacului mesaje de dor, dar tu nimic. Nu te-ai întors o clipă. Acum mi-e bine. Nu-ţi pasă, ştiu asta. Dar după multă vreme mi-e bine cu lipsa ta. Nu mai e gol şi nu mai e durere. Nu mai e încruntare. Nici măcar la a treia bere.
Şi pur şi simplu am renunţat. Am aruncat toate panglicile rămase. Şi am tăiat toţ copacii însemnaţi.
Pînă de curînd ziua de 26 decembrie era ca un blestem de care fugeam tot anul. Azi se împlinesc 9 ani din ziua în care bunicul meu a plecat printre îngeri şi azi nu-i mai regret plecarea. Au rămas dorul şi regretul că nu am apucat să-i spun cît înseamnă pentru mine, atît.
E o zi apăsătoare pentru că în fiecare an în această zi îmi doresc să fiu lîngă bunica mea care stă lîngă sobă şi îşi aminteşte întîmplările şi care suferă din cauza singurătăţii. E atît de departe de mine şi o iubesc atît de mult încît de-aş putea aş zbura pînă acolo.
Să lăsăm tristeţile deoparte pentru că este abia a doua zi de Crăciun şi este o zi superbă. Aştept cu nerăbdare să mai ningă…
Moşul a fost bogat anul ăsta. Un blackberry extra mega cool cu tot cu net, un mp4 philps cu 4Gb spaţiu pentru muzici, un sandwich macker (yuuuuuum), gama vichy, cărţi, portofel, parfumul meu de suflet Givenchy haut couture, o căruţă de dulciuri, cosmetice şi un set nou nouţ de pahare.
Nici la Puştiu nu s-a sfiit şi s-a pricopsit cu o pereche de bocanci trendy cool, o tunsoare, o pereche de blugi care-l fac really hot, o chitara verde (pe care n-a mai lăsat-o din braţe), o eşarfă şi mănuşi fără degete, o geantă de piele, cărţi şi nu mai ştiu că e plin sub brad.
Am avut un Crăciun tare frumos. Prietenii aproape, o masă ca-n poveşti la lumina lumînărilor şi apoi cu familiile. Azi ieşim la promenadă romantică asta dacă Puştiu se dezlipeşte de chitară.
Acasă e frumos. Brăduţul plin, lumina lumînărilor, filme siropoase, colinde şi planuri.
De azi înainte mă canalizez pentru a atinge acest scop: la 30 de ani (1 mai 2015) voi avea un lung metraj de succes lansat pe piaţă, o afacere proprie, o familie (probabil cu Puştiu – plus nunta visurilor mele) care să includă şi un bebe (cu ochi albaştri, de s-ar putea) şi o casă pe pămînt plus aceeaşi gaşcă de prieteni.
