Evergreen

Se lungesc titlurile evergreenești. Din teama spațiului prea îngust. Înghesui cuvintele unde pot. Mă gândeam în dimineața asta că viața mea se împarte în zile bune și proaste, de la extremele zilelor geniale și depresiilor crunte. Se poate numi evoluție a conștiinței ori poate doar oboseala de după zvârcoliri neîncetate.

Fac parte din tipologia oamenilor care iubesc și dau din coate pentru asta, dar care în același timp se tem să-și deschidă inimioarele așa că prima perioadă e trăită la nivel superficial. Băi, dar dacă te iubesc io, atunci lumea ta se schimbă! Pe bune. Răsare soarele altfel. Se simt vibrațiile până la nivelul cosmic. Tremură și stelele de emoție.

Luna noiembrie îmi pare o lună absolut ciudată. E partea aia de dinainte de decembrie pe care ai vrea s-o treci cu vederea, dar are rostul ei, așteptarea asta. Plus că în luna asta s-au născut cei mai (ne)buni, dar mișto oameni pe care i-am cunoscut – scorpionii – psihopați, dar pasionali. N-am ce zice. Ieri m-am zgâit la frunzele căzute pe asfalt, am înmărmurit. Când au căzut toate? De ce n-am văzut-o pe fiecare?

Eh, tânjesc să petrec timp în natură. Înfofolită. Adulmecând venirea iernii. Simțind în coaste frigul ascuțit și nasul curios al fulgilor de nea.

Toamna cică trebuie să fii romantic sau depresiv. Nu-s nici una și nici cealaltă. Romantică aș fi, dacă nu mi-ar degera urechea sub fes. Deci tot ce poți să faci este să fii romantic la domiciliu, iar eu urăsc coliviile.

Ei, dar mi s-a făcut poftă de teatru. Și ceai dansant. Și prăjiturele cu ciocolată. Pe care să le înmoi în cana de ceai. În care fac un fel de terci.

Sunt un copil. O să rămân un copil. Și uneori sunt o femeie imorală. Și mă comport ca atare. Și scriu ca atare.

HugsLovePeace
>.<

Foto 

E gata entuziasmul. E gata si pofta de experimentat. E gata si dorul de mana cuiva pe sanul meu, e gata si curiozitatea de cum ar fi sa te sarut si sa-ti mangai sufletul. S-au cam dus toate nebuniile. Spiritul meu a obosit si tot ce vrea e sa stea in pat si sa se uite la seriale proaste. Sa citeasca. Sa impleteasca jambiere pe care sa le desfaca si sa le impleteasca la loc. Sa viseze la un Craciun cu zapada. La o cabana undeva in munti. La foc in soba. La pisica din poala. La liniste batraneasca. Nici de vin nu-mi arde. Nici de iesit. Nici de amor rapid. Cu socul ca sunt cu tine cu emotia ca as vrea sa fii a mea, dar mi-e frica. Deci mai bine renunt. Cand inca e doar un joc. Deci fara castigator la runda asta/

M-am potolit. Nu stiu daca-mi revine pasiunea de descoperit. Nu stiu daca a fost dintr-o disperare a timpului pierdut.
Dar s-au asezat si-n minte calmul si linistea asa cum se aseaza frunzele pe pamantul mort. E frig. E prea frig pentru o iubitoare de soare.

Nu vreau nimic. Absolut nimic.
Sunt mana in mana cu inertia. Si Universul imi da cate un ghiont sa fac cate un pas. Mic. Si-l fac pentru ca altfel nu are cum.
Am obosit emotional de la prea multe iubiri impartite pe categorii. S-au stins toate. Acum ma reculeg. Dar fara sa le asez in catastife.

Sunt iara eu. Singura. In patul meu calduros. Cu laptopul in brate. Cu cana de ceai. Si clementinele dulci.
Cu toate gandurile mele. Cu muzica mea. Cu nimicul meu.

Crazy days are over. Si devin om serios.

HugsLovePeace
>.<

foto

Ei da, vremea e de vină…

Toamna asta mă împinge în brațele singurătății. N-am chef să vorbesc la fel de mult cum n-am chef să văd pe nimeni. Dacă aș putea, aș sta numai în pat și aș transforma fiecare zi a săptămânii în duminică. Aș, tânjesc aproape jelindu-mă la locul meu cu peretele roșu, la vinul în cada plină cu spumă, la dimineți lungi și inutile.

Nu găsesc sensul vieții. Nu găsesc de ce trebuie să ne zbatem cât suntem tineri și să ne tragem sufletul mai târziu. Nu înțeleg ce stă la baza acțiunilor noastre. Teama de viitor, că plăcerea a dispărut de multă vreme? Ne mișcăm în virtutea inerției având pe buze o sintagmă obosită și ea, totul va fi bine.

Fac to do list o dată la două zile. Bifez puțin că mă iau cu altele. Șeful meu zice că n-ar vrea să mai muncească. Da. Nici eu. Nu m-am prins dacă merită efortul cum nu m-am prins dacă vreau să spun ceva lumii sau doar mă încăpățânez să nu rămân anonimă. Și nu știu cât mai contează pentru mine toate astea… într-un final.

Tu te întrebi ce faci cu viața ta? Îți place așa cum e? Ești prins în cercul ăla și nu găsești ieșirea? Sau poate-ți place atât de mult cercul încât n-are nicio importanță faptul că există o ieșire?

Nu-mi văd rostul făcând un copil. Cum nu-mi văd rostul așezată la o casă a mea alături de un om. Nu-mi văd rostul nicăieri și mă sâcâie cumplit aglomerația din oraș. Până la nevroză. De parcă fiecare zgomot mi se înfige în timpan și fiecare om îmi râcâie pielea. Asta mă face să mă cutremur. Și să mă încrunt. Și să fug de nebună în sălbăticii.

Nu mi-e dor de nimeni. Nu vreau să văd pe nimeni. Nu tânjesc după nimeni.

Frig.

hugslovepeace
>.<

Foto 

Cochetez cu tot felul de ganduri. Inot in sangele meu. E vitezoman. Curg simtamintele prin retina mea. Si timpanul este inundat de valuri. Mi-e frig. E noapte. Bate vantul. Iti musc buzele. Am o vanataie pe clavicula stanga. N-o ascund. N-am avut timp. Ne-am izbit unul de altul.

Fugim cu mii de noduri pe secunda. Stelele cad de uimire. Cerul spumega nori perfecti. Clocotesc razele lunii intr-o alta zare. Soft porn in mintea mea. Mi-a placut intotdeauna sa pacatuiesc. Si sa ma pedepsesc apoi. La fel cum mi-a placut sa tanjesc. Sa consum. Si uneori sa ma las consumata.

Suntem doua trupuri pierdute intr-o toamna absurda, ploioasa si grava. Dar doua trupuri fierbinti ce se infrupta din atingeri moi. Si nisip.

HugsLovePeace
>.<

Sunt o indragostita… Iubesc marea indiferen de anotimp. Ma simt in siguranta. In liniste. Si totodata tentata sa ma arunc in bratele ei. Ca-n ale tale. Dar tu zbori cu vantul. Si ti-e bine oricum. Sunt un om ravasit de viata. Si-mi place s-o provoc pana cad lata. Vagauna mizeriei e tamaduitoare.  Si mereu altfel. Degeaba invat daca totul se schimba.

As fi vrut sa fie mai multe cuvinte. Ideile se izbesc de suflet si se pierd pana la degete. Tresar. Se plimba fiori reci pe sira spinarii. Gandul la tine ma copleseste. As vrea sa-l evit. As vrea sa nu ma las tentata de labirintul mintii tale. As vrea sa nu mai simt acut sa te descopar. As vrea sa te uit. Sa pot tine in palma mea o alta palma si sa ma bucur complet.

Sunt o imorala.

As vrea sa treci de tot. Si port in zambet o lupta cumplita. Ador timpul care se scurge prin venele mele. Asta-mi dovedeste ca-s tot mai departe de tine.

Caut cu disperare momente de singuratate.
Aici am micul meu univers. Cu oamenii mei. Cu camera de hotel. Si marea la 5 pasi. Cu filmul la care lucrez. Cu barca de pe care tanjesc sa ating stele. Aici mi-e teribil de bine. Mi-e grozav.

HugsLovePeace
>.<

Trăiesc agonia căutării şi extazul regăsirii.

Intens. Alt nivel nu există.

Am pus punct. Sper să nu se transforme în suspensie.

Învăţ să merg precum melcul. În direcţia opusă ţie.

Sunt o fricoasă. Îmi asum asta.

Libertatea învinge superficialul.

Constanţa e dezolantă toamna. Mi-ar plăcea s-o pot explora în singurătate.

hugslovepeace
>.<

Tastez fara diacritice deoarece tastez de pe un pc care nu-mi apartine. Laptopul meu a decis sa intre in concediu, fara niciun preaviz, iar eu imi dau seama de cat de importanta este existenta sa in viata si actvitatea mea.

M-am bucurat de inflorire si e firesc sa urmeze niste ofilire.

N-am bani. Mai am niste tigari. Si cam atat…

Sa zicem ca trebuie sa-mi iau un laptop nou. Prin absurd. Cam cum sa fac? Sau ca trebuie sa platesc pt reparatia astuia, ceea ce de fapt trebuie sa fac. Ma uit pe pereti si ei se uita la mine si cam asta e.

Nu m-am mai vazut cu oamenii mei dragi de o mie de ani si nici nu stiu cand o sa ma mai vad, am program bifat pana pe 30 octombrie. Buna parte din aceasta luna o sa mi-o petrec pe tarmul marii negre. Asta ma entuziasmeaza, dar nu pot s-o arat. Ma dor articulatiile. Ma doare coloana de la carat laptop. Si gatul de la canapeaua stramba.

Imi place vremea asta, dar mi-ar placea s-o petrec in pat zacand. Nu am mai zacut de mult timp si mi-e dor sa zac. Ma si paste o raceala. As vrea sa zac.

Am fost la medic. Mi-a dat o veste buna, dupa care una mai putin buna dupa care o lista cu alimente pe care sa le consum ca sa fie bine la colesterol pe care nu-l inteleg, dar nu ma mai stresez. In rest… cica e de bine, metabolismul meu e tampit si reactioneaza dupa bunul plac si pe mine ma scoate din sarite ca nu ma asculta pe mine, posesoare de drept. Ma-sa!

Ma gandeam ca e de cacat… asa in general. Avem o viata si nu e ok. Ba avem probleme cu tenul, ba suntem pitici, inalti, cocosati, peltici, uratei, prea frumosi, grasuti, slabi morti, cracanati, strambi, prea drepti. Din astea. De ce nu suntem toti pe un tipar anume? Ca sa nu mai existe complexe. Deci da, am complexe. Acum. In momentul asta. M-as baga sub pres. Ca-s nebuna-n cap.

Ascult the suburbs pe repeat. Obsesiv.

Mi-am facut cont pe google plus. Fbu ma enerveaza, de ceva vreme.

Ma uit la filmulete. In gol. In paharul de apa plata cu lamaie. La unghiile mele rosi deja cojite. La copaci. La strada goala. La perdea.

Ma gandesc ca altii snt chiar fericiti acum. Si asta nu schimba cu nimic situatia mea

Ieri mi-am dat seama pentru a mia oara ca nu am ce sa caut aici. In orasul asta. Printre oamenii astia. Sufocata intr-un autobuz cu tampiti care urla si put.

Nimic mai mult…

E bine că există un mai târziu în ecuația vieții, când bumerangul ți-o dă direct în freză. E și mai bine că n-am avut răbdarea necesară să stau să văd asta. Și probabil că cel mai bine e că nu simt absolut nimic, nicio satisfacție că ți-ai învățat lecția, nici dezamăgirea că ai fi putut s-o înveți la timpul ei.

Am ales ca în această săptămână să renunț la tutun, verde, alcool și carne. De ce? Pentru că încerc să compensez excesele din ultima vreme. Pentru că încerc să mă curăț trupește, poate ajung să fiu cât de cât împăcată cu mine la nivel spiritual. Pentru că iar m-am cam debusolat și găsesc mai limpede drumul spre mine.

Stăteam cu ea pe trepte. Și are o frumusețe aparte. Iubește într-un fel ciudat, frumos și ciudat pentru că oamenii nu mai sunt capabili să ofere și să primească așa cum face ea. Ah, de-ai fi fost tu pentru mine! Poate așa împlineam un destin… în schimb râdem convinse că într-o zi o să (ne) fie bine.

Zace în sufletul meu o doză de sadism. Pe lângă încrâncenarea firească, zbuciumul deja recunoscut și căutarea însuflețită că undeva acolo o să găsesc există o plăcere a suferinței proprii. N-o mai savurez ca pe vremuri, dar existența ei îmi confirmă că trăiesc.

Așa că din când în când pun capul pe pernă și nu adorm. Împletesc. Stau pe balcon și mă uit la cer. La pustiul străzilor. La lumânările din cimitir. La ferestrele scăldate în beznă. La cele unde pâlpâie un tv. Și uneori stau de vorbă cu mine, având ca mentor luna. De foarte puține ori ajung la un consens.

Îmi zice că-s specială. Roșesc. Știu în sinea mea că nu-s la fel. Nu-s nici măcar la fel cu mine cea de ieri… Știu că-s specială și știu că în mine, pe lângă sadismul evergreenesc zace o blândețe aparte. Și-o sensibilitate aproape patetică. Și visul unei nopți de toamnă în care tu mă mângâi pe spate.

Dar mai știu că în ciuda a tot ce văd, sper, visez, simt toamna asta o să fie una relantizată și perindată pe alei de una singură.

îmi place mie melodia asta:

HugsLovePeace
>.<

Foto

Și… există cineva în viața ta?

Nu propriu-zis…

Dar?

Dar mă gândesc la diverse figuri?

Mai multe?

Da.

…

Am opțiuni.

Ești tristă.

Nu. Sunt foarte obosită.

Te-ai schimbat foarte mult.

O să fac 27 de ani. E normal. Nu înțeleg de ce tu, cel care se laudă în stânga și-n dreapta că mă iubește, mă acuză din priviri și-mi analizează mustrător fiecare pas.

Nu-i adevărat.

Minți. Mă simt constrânsă în preajma ta. Nu știu de ce te chem. Probabil de dragul trecutului. Nu-mi ești nici feblețe, nici amant, nici vis…  De fapt problema e la mine. N-ar trebui să te mai chem.

*** Îmi zice șoptit și ușor amuzat

- Nu vreau orice de la tine.

(are ochi albaștri)

- Cum adică orice?

(privesc în jos bănuind urmarea)

- Adică așa orice… vreau o relație.

- Cu mine? Am plus niște ani față de tine.

- Și ce dacă?

I-am mângâiat inocența cu degetele mâinii drepte. Și dacă n-aș fi fost lucidă m-aș fi înfruptat din buzele lui, probabil dulci. Am preferat să-i spun că eu nu-s. Eu caut. N-o să fiu. Și nu detest asta la mine, dar mă doare să văd dezamăgirea pe chipul celorlalți. E ca și cum m-aș uita din când în când în oglindă.

*** Nu-s supărată pe tine. Nu mă doare că te-am ratat. Și nici nu fac o dramă. N-a fost să fie, îmi ești drag în continuare. Dar sunt un om corect. Nu-ți mai pot zâmbi și nu te mai pot strânge-n brațe știind că nu-mi vei aparține. Așa că repejor am ridicat un zid. Păstrez distanța. Privesc oriunde dar nu în ochii tăi.

*** Îmi place că mă cerți pe tonul cu care mă alinți.

Lumea e invers. Mă trezesc când alții se culcă. Visez cu ochii deschiși. Sunt trează dormind. Prin vene-mi curge dorul de mare.

Plutim pe-o barcă. A lene. La soare. Noi doi.

Foto 

Hugslovepeace
>.<

Unu.
Luna de plumb.
Ploaie dulce-amăruie.
Frig. Și mai frig. Și poate fulgi de zăpadă.
Mai puține ieșiri. Și mai puține. Mai multe doruri.
O fugă nebună a timpului. L-aș apuca de-un guler să mai stăm la vorbe.

Bună dimineața iubiților!
Noiembrie e o lună încărcată. Sper să fie cu iubiri.

HugsLovePeace
>.<