Evergreen

Profit că este sesiune și stau închisă-n casă. Scriu referate. Mă uit la filme cu laptopul în poală. Termin un borcan de peanutbutter în două zile (nu găsesc deloc Skippy). Când nu-s în pat alerg din loc în loc. Aș mânca tone de căpșuni și cireșe.

Am poftă să scriu de jale, dar n-am mai băut lately și n-am spor la cuvinte de amor. Așa că aberez despre viață, cuvinte și senzații pe care deja le știm cu toții.

În ultima vreme s-au spulberat câteva vise. Dar am realizat, într-un moment de luciditate maximă, că tot ce-am visat de mică a rămas la stadiul de vis. Că n-am atins nimic. Am fost depresivă câteva momente și apoi m-am luat de-o aripă și m-am aruncat iar printre paginile albe.

Sunt un pescăruș. Planez deasupra mării și caut șanse noi.

Dorm ca un cal care aleargă pe câmpii.

Există un om cu care-mi place să-mi petrec disperările, tăcerile, bucuriile. Are ochi albaștri și-mi zice Nelă, bivol sau Roxănica. Și mă face să mă simt în siguranță.

Mă întreabă oamenii ce am de gând să fac după ce termin școală, adică peste o lună jumate. Am de gând să beau mult ca să uit că nu am nimic altceva de făcut. Nu știu ce fac, acum e timpul să vină cineva, un trimis, care să mă ia sub o aripă protectoare și care să investească în creierul meu. Dar probabil o să mă zbat singură și o să iasă ceva până la urmă. Deci nu mă mai întrebați că habar nu am. Știu ce aș vrea, dar e irelevant.

Caut un fel de daddy, dar fără sugar.

Ar trebui să merg la terapie să rezolv chestii cu capul meu nebun.

Dar mai întâi aș vrea să merg la înot.

Nu merge nimic. E vineri. M-am trezit devreme ca să fac nimic.
Aș vre să stau leșinată pe o plajă. Și să mângâi nisipul cu degetul arătător. Și omul meu preferat să aducă două pahare cu Lollipop și puțină vodkă și să fiu nefumătoare.

Asta cântă acum în playlist. 

Partea ciudată este că nu mi-e dor să fiu copil/adolescent. Niciodată n-am fost liberă și maxim de fericită. La 5 ani voiam să fug de acasă, la 12 voiam să fiu Top Cat și să stau în tomberoane, la 18 eram un copil debusolat major, la 25 luam viața de la capăt. Deci nu mi-e dor să mă întorc. Poate doar la verile de la bunica. Și cam atât.

Foto / Artist: Claude Théberge

HugsLovePeace
>.<

Oamenii numără ultimele ore din vară, dar uită să se bucure de faptul că încă mai e. Îmi place că seara e răcoare. Îmi plac diminețile din perioada asta. Și-o să mă tot bucur de ele de pe platoul de filmare, ceea ce sună interesant, dar și obositor.

Mă bucur că am lucruri de făcut, altfel mi-ar fi bubuit mințile zilele astea. Veștile proaste s-au ținut lanț și aș putea să mă revolt împotriva lui Mercur retrograd sau împotriva lui Dumnezeu sau al mării sau nu știu împotriva cui, dar tac și șed pe un scaun. Mă îngenunchează ultimele raze pe care le primesc drept mântuire. Fumez mai puțin și mănânc mai rar. Nu meditez la nimic sau cel puțin nu o dau în extreme. Plutesc pe o linie și zilele astea mă bucur de simplul fapt că-s în viață. Lucru pe care alteori îl consider atât de banal.

În viața mea se perindă oameni noi. Frumoși, majoritatea. Oameni dulci, dacă-i pot numi așa. Oameni cu care pot să discut ce mă doare, ce mă neliniștește sau cu care mă pot amuza până dimineața. Oameni de care mă leg cu un fir subțire, gata-gata să se rupă. Dar ăsta le e farmecul și probabil că ăsta e farmecul șuturilor în freze căpătați de-a lungul anilor, firul ăsta e oxigen.

Cred că până la urmă există un echilibru. Dacă pierzi, câștigi la un moment dat. Și asta mă confirmă și liniștește pe moment. Momentul ăsta în care nu-s nici duală și nici sinusoidală. Momentul ăsta fix în care nu cer nimic, restrâng cercul și mă întind cât mi-e pătura. Nu mă abandonez destinului, n-am să am niciodată curajul ăsta.

Mă sună D. I-am recunoscut fericirea-n glas. Probabil că atunci când o să-i văd chipul o să-mi tatuez momentul ăsta în memorie. Mi-a lipsit fericirea ei.

Am ratat o groază vara asta: ploaia de stele, plimbări pe plajă, dragostea la răsărit, Barcelona, nopți la blu’zz, dimineți lungi cu cafele și discuții, filme, cinematecă, lenevit o săptămână… Am bifat altele în schimb, mai valoroase decât orice iluzie.

Dispar oameni în fiecare zi. Se cutremură pământul a jale. Observ rar asta, doar când văd pe cineva îmbrăcat în negru în miezul verii. Ce contrast. Dar când dispari dintre cei cunoscuți și când pământul se cutremură sub tălpile mele nu ajung decât în punctul în care mă întreb: oare merită toată osteneala noastră?

HugsLovePeace
>.<

It is me again… you’re true worshiper. You’re empty. Why?

Mâna stângă e anchilozată, dar ea nu știe de ce, eu nici atât. Obrazul drept e ars de soare, dar soarele e tămăduitor, lasă-l să mă îmbăieze. Tu zâmbești frumos, infantil. Mi-ești drag. Auzi Hector, mi-e drag!

Dragă H., în viața mea nu s-au petrecut prea multe, dar te pun la curent că așa e frumos, nu? Ascult o piesă pe repeat și-mi dau seama că oamenii-s inutili în felul lor și vorba aia cu umbră pământului degeaba, se aplică în cele mai multe dintre cazuri.

Am ajuns la concluzia că pot să ignor oamenii proști și că nu mă deranjează cu nimic, atâta timp cât nu-s fuduli cu prostia lui. Dar știi cum se zice cu prostul nu e prost destul până nu e și fudul, deci ignoranța mea nu valorează doi lei.

Și mi-am dat seama că nu-mi plac oamenii care strâmbă din nas la alți oameni doar pentru că n-au văzut un anume film sau pentru că ascultă alt gen de muzică decât cel pe care-l cred ei că e cool. Nu mai judec oamenii după felul în care se îmbracă, vorbesc sau după genul de muzică pe care-l poastează pe fb. Și nici după filmele pe care le văd sau stațiunea în care își petrec vacanțele. Îi iau după cum îi simt și nu contează că dau din cur pe manele sau se urcă pe mese în cluburi de fițe, dacă oamenii ăia-mi sunt aproape de suflet, îi vreau!

Dragul meu, n-am mai stat de multă vreme amândoi, dar sunt mereu pe fugă și asta mă face fericită. Fac iar bagaje, lucrul pe care-l detest cel mai mult. Și iar plec. Și iar mă întorc. Și se zvonește că iar o să plec pe la o mare. Și că iar o să mă întorc… și tot așa, dar mă știi, drumul e viața mea!

În rest, dacă te întrebi despre don juanul care se perinda prin visele mele, ei bine s-a dus. Și dus a fost! Dar nu mă pune să-ți spun ce am învățat din lecția asta că nu am chef. Fii fără grijă că am învățat suficient cât să mă fofilez delicat când mi se mai invește ocazia.

Iubitule, mi-e somn. Și mă lungesc cu scrisoarea asta pentru că mi-e urât să mă apuc de bagaje. Aș putea să dorm și să fac asta mâine dimineață. Ceea ce am să și fac, după ce mai împletesc două rânduri la viitoarele jambiere și după ce mă mai întâlnesc nițel cu Charlie.

În rest? Ție cum îți merge? Te plictisești în dulap? Tu singur singurel? Îți promit că după ce mă liniștesc, reluăm relația. Și mie-mi lipsești.

HugsLovePeace
>.<

 Foto

Abia ieri am realizat că luna septembrie e trecută-n calendar ca lună de toamnă. Nu degeaba am zărit nostalgie în rândurile voastre. Mă raportez la toamnă începând cu luna octombrie, dar se pare că mă raportez greșit conform cu datinile altora. De fapt, mă raportez la toamnă după bunul plac, măcar libertatea asta să mi-o asum.

Dacă vara iubirile-s senzuale și fierbinți, ei bine, toamna iubirile-s calme și blânde.

Lăsând deoparte filosofiile cu care ne-am obișnuit cu toții, că doar nu există cineva pe pământul ăsta care vreodată să nu fi iubit ceva, orice, oricum… am ajuns în momentul acela al vieții când sunt complet lefteră.

Fumez cu grija zilei de mâine, circul fără abonament ratb (ah, de-aș putea să sar și la metrou), mănânc mai rar, nu ies deloc. La cum se arată următoarea perioadă nu cred c-o să vină hârtiuțele din ceruri, dar avanti Evergreen!

Dacă nu ați observat pe facebook azi e prima zi de muncă. Să vedem dacă mai urmează și a doua.

În orice caz,  am o stare de bine. O fi de la iubire?

HugsLovePeace
>.<

Tălpile evergreenoase au chef de plimbări. Se citește pe mutra mea că nu mai am răbdare! Că vara-mi bate la ușă. Că-mi surâd invitațiile la mare, chiar și cele la cort. Că nopțile la bere se lungesc. Că se schimbă vinul roșu cu cel alb. Că mă încăpățânez să mă zgribulesc pe la terase. Că râd cu poftă. Că vine luna mai. Că nu-mi amintesc să mă fi îndrăgostit primăvara. Că-mi mușc buza de jos și casc ochii-n jur. Că e tentantă lumea, dar mie-mi place s-o privesc de pe margine.

Se simte-n plimbările nocturne. În tălpile care mă tot întreabă când plecăm, când plecăm? În dorul de a face bagaje, eu care urăsc să împachetez-despachetez, în dorul de-a uita pur și simplu. Plecările-s în sânge. Le moștenesc genetic de la tata. Lui îi plăceau, tare de tot! Mie, și mai tare!

Deci dragilor. Vine vara. Sunt din ce în ce mai prinsă-n mrejele ei. Și-s din ce în ce mai îndrăgostită de sentimentul libertății care-mi pișcă limba. Și în același timp nu caut nimic. Nu mă mai interesează nimic. Nici așezare, nici deplasare, nici omul pernă, nici bărbatul care-și vopsește ușa-n roșu, nici cei care mi-au trecut prin palma stângă și mi-au sărutat când umărul, când obrazul, nici cei care mi-au promis să-mi fie. Și-s chiar surprinsă de mine însămi.

Ana ar spune: iată semnele maturizării, după care, cu cinismu-i caracteristic tot ea mi-ar zice: oricum ai să suferi. Eu inimă Ana.

Și cel mai frumos sentiment dintre toate este că nu regret nimic. Eu pe mine nu mă regret. Eu mi-s bine cu mine: cu ce am rămas, cu ce-am pierdut, cu ce-am lăsat pe la colțuri, pe la alții, cu ce-am uitat, cu ce-am șters, cu ce-am trăit.

Și nu mă laud, nu mă mint, ci-s cât se poate de calmă și relaxată când scriu asta… pentru că, am mai spus, vine vara și-s cumva în momentul în care coconul crapă.

HugsLovePeace
>.<

sunt o nerecunoscătoare…

Toată ziulica mi-au umblat picioruşele, dar azi m-am simţit minunat! La Administraţia Financiară am râs cu doamna de la ghişeu, un drăgut m-a făcut să mă simt femeie mişto şi muzica a fost faină în căşti. Cafele cu gagicile şi berică cu Meruşka, finally she is home. O zi plină.

Cu steluţă: mi se par extrem de sexy oamenii care poartă ochelari de soare. Mai ales cei de aviator. Auuuuu!

Eu mi-s mioapă şi nu am lentile. Deci fără ochelari de soare. Deci fără sex appeal.
Cam atât de aici din viaţa mea.

Voi?
>.<

Am urlat după eaaaa…

Probabil că eu sunt la ştrand acum şi mă bălăcesc ca un copil mic în bazin. Probabil o să mă mai bronzez niţel şi-o să mă relaxez aşa cum trebe să facă un student adevărat în vacanţa de vară. Şi probabil că părul meu şi mai roşu (proaspăt vopsit) o să lase urme demne de toată admiraţia.

Sunt entuziasmată! M-am plimbat cu Rocco, bicla mea roşie, cîştigată cu sudori de la coca cola. Are şi floricele pe bară şi am şi căscuţă şi lanternuţă. Vlagă să o biciclesc mai trebe.
*** promit să-i fac poze şi să le public cît mai curînd.

Ieri am ţinut zi de detoxifiere. Puţine cereale şi în rest fructe cît cuprinde, ceai şi apă. E greu al naibii. Nu tu îngheţată, nu tu ciocolată. Şi seara recunosc, m-a ispitit Mera cu spaghete care erau fix pe placul meu. Mnah, era trecut de 22:00 şi eu zic că nu se pune. Dar sunt mîndră de mine pentru reuşită.

Azi am mai lucrat niţel şi la site. Şi prinde contur. Arată bine. E dragoste la prima vedere.

La finalul lui august plec într-o tabără ce durează 5 zile. Prima mea tabără creativă. Abia aştept!

Alte veşti n-aş mai avea. Doar că vreau înapoi la mare, doar că de data asta tînjesc după ceva chill cu muzică în căşti şi cărţi cît cuprinde, poate un film seara tîrziu şi o plimbare pe plaja pustie.

Cam atît despre mine. Cum merge la voi?

>.<

Pe Motoare la ora trei e ca o dimineaţă în Vamă.
Singura diferenţă e că pe Motoare nu e mare… dar poţi jura ca simţi briza. Da Mera, briză am zis! Şi da, ştiu că trebe să fie o apă în jur, dar mizez pe fîntîna de la Inter.

Iată:

La capitolul reclame stăm prost rău de tot. Clientul e considerat tîmpit. În schimb, îmi plac culorile din numele supermarketului. Nu am intrat niciodată. Nu sunt curioasă, chiar de l-au pus pe toate drumurile.

no comment!

Pe Magheru s-au deschis terăsuţe. Sunt făinuţe, dar nu aş sta acolo nici bătută. Noxe cu cafea, not my type.

La miniprix nu o să fie niciodată liber. Niciodată! Însă poţi învăţa cum să te strecori mai bine. M-am întrebat dacă acolo s-au bătut vreodată femei pentru un articol vestimentar. Se prea poate.

Am primit un maiou supeeeeer. Alb. De vis! Şi încă două chestii bonus, pe datorie adică. Somebody loves me.

Mera e miştoacă!  Am zis!

>.<

missed me, now you gotta kiss me…

>.<

Ieri de la ora şapte pînă pe la vreo unşpe am fost pe platoul de filmare Castel Film unde s-a muncit. Eu am fost observator şi fotograf de joacă şi deşi am stat, spre finalul programului mai aveam puţin şi picam de pe scaun. Nu cred că am voie să spun despre ce era produs era vorba, dar pot să spun că era o reclamă.

Numărasem ultima oară 19 ore de cînd am deschis ochii, deci încă mai pot.

Am văzut o echipă nemaipomenită! Oameni mişto, deştepţi, muncitori şi glumeţi. După ce ne-am obişnuit (ei cu mine, eu cu ei) m-au tot răsfăţat. Le era milă de mine că mor pe scaun şi mie de ei că erau obosiţi şi azi o luau de la capăt.

Ahhh, iubesc mirosul de aer încins de la proiector!

Azi de dimineaţă am avut drumuri. Aşa au prezis astrele. Dar ce drumuri! Eu la volan: Moşilor – Bucureştii Noi – Drumul Taberei – Moşilor. Be proud! Şi nu am accidentat pe nimeni. Incidente au fost, dar fără sechele.

Acum sunt frîntă. O să mănînc un mare kilogram de căpşuni (cireşe n-am) şi o să trîndăvesc la tv pînă adorm.

Diseară avem party!!! Jules e oficial absolventă! Deci trebuie să cinstim acest mare eveniment mare.

Oh, aţi văzut că a revenit vara?