Anul trecut am sărbătorit revelionul la Colectiv și a fost tare frumos. N-am uitat ce s-a întâmplat, dar nu vreau să trezesc dureri poate ațipite, măcar azi.
Anul acesta sunt în Londra. Cu oameni noi, cu omul meu.
Anul viitor oare unde vom fi?
Am observat la expați că cu cât petrec mai mult timp departe de România, cu atât scade dorința de a se întoarce. Citesc o dezamăgire pe chipurile lor, ce vine la pachet c-o speranță plăpândă. Nu știu să răspund la întrebarea ”te-ai acomodat?”, dar pot să spun că încep să mă integrez și să mă obișnuiesc. Totul e la altă scală, benzile sunt mai înguste, distanțele mai mari și tot așa. Nu știu să spun dacă îmi place, dar mărturisesc că sunt ca un copil într-un parc de distracții, curios și temător.
În 2016 avem ceva planuri, pe lângă nunta anului…
Îmi tresare inima când îi aud pe oameni ”abia aștept să te văd mireasă!” Și eu abia aștept. Sunt mega curioasă, dar și mega speriată că nu o să reușim să facem cum vrem noi, că n-o să avem suficienți bani, suficientă inspirație, că se vor întâmpla lucruri neprevăzute și nu le vom face față. Apoi vine Andrei și mă calmează.
Anul cu cele mai multe schimbări, începând cu o nouă mutare în Birmingham, schimbarea statusului marital…
N-am un cuvânt să caracterizez 2015. A fost mai puțin agitat și mai așezat. Mai matur.
Mai provocator. Mai puțin dureros emoțional, mai echilibrat, chiar.
Am luat decizii proaste pe care le-am regretat și decizii bune de care sunt mândră.
Și tot așa…
E ciudat să-mi iau la revedere de la un număr, nu?
Să vă fie bine! Cu bucurii! Cu provocări! Cu experiențe ultra mișto! Cu povești și tripuri excelente!
Love,
Evergreen
No Comments