22 septembrie – notă pentru sine

Nu știu dacă odată cu înaintarea asta în vârstă și cu experiențele pe care le trăiesc am ajuns să diluez foarte mult din gânduri sau să separ mai drastic anumite stări. Cert e că dacă înainte simțeam că mă sting în fiecare zi și nu puteam trăi cu starea aia, dar nici fără, azi știu că m-am născut aici deja epuizată, dar nu mă mai deranjează asta.

Nu, nu vin la voi cu bullshit-ul că totul trebuie trăit intens, că viața merită din plin să te sacrifici pe baricade sau că binele va învinge. Neh, anii mi-au luat din energia de a lupta cu demonii, dar nu mi-au luat scepticismul. Dar vin la voi cu gândul că se poate și altfel.

Nu știu dacă e inconștiență sau oboseală sau poate e doar renunțare la bătălie, dar se poate să te trezești dimineața fără regretul că te-ai trezit. Fără să-ți fi găsit un sens clar și definit, fără să știi cine ești sau ce-ți place, fără să ai vreun plan pe următoarea săptămână.

Uneori mă gândesc că poate am renunțat prea repede. La scris, la regie, la bătăliile mele aici. Alteori mă gândesc că e doar o stare temporară în care e timpul să mă orientez mai mult spre mine și mai puțin spre exterior. Da, arta iese din frustrări, și dureri, și frici, și panici, dar astea scormonesc așa adânc, macină și rumegă cu atâta sârguință că durerea devine insuportabilă.

A trebuie s-o las să plece.

Nu mă cred un om special. Mă cred un om cu potențial special, dar care a reușit să rateze cu eleganță cam tot ce putea să devină ceva interesant.
Da, nu duc la bun sfârșit nimic. Nici cartea, nici scenariile aruncate în tot felul de fișiere, nicio listă nemernică de cumpărături. Mă plictisesc, intru în rutină, caut mereu altceva care să-mi capteze atenția.

Da, am ajuns într-un alt punct în care trec prin schimbări majore (hell, getting married, moving to UK – le-am zis în engleză că par mai detașată așa) și sunt speriată și curioasă ca un copil care abia învățat să meargă. Nu sunt la fel de curajoasă cu el, dar poate asta o să mă protejeze să nu fac buba. Cel puțin nu foarte des.

Nu, nu știu ce o să fac acolo sau cât stau sau dacă o să-mi placă.

Când o să se publice asta o să fiu anesteziată. Sper să și ies din momentul ăla.

Da, ceva dramă nu strică nimănui. Pluc să nu am mai făcut asta și sunt deopotrivă curioasă și speriată.

Nu e nimic grav, e o intervenție de rutină, dar știu că unviersului îi mai place să pocnescă rutina în nas.

Foto