silvia

bai uite, eu aveam un job naspa. si l-am schimbat, in plina criza, cu jobul pe care-l voiam. pe mine m-au asteptat nu doua, ci trei saptamani (contract stupid). mi-am cautat job un an. un an! daca vrei, se poate – si mai am o groaza de exemple in jurul meu care, desi au chirii de platit, parinti departe etc, au reusit – si cred ca poate tocmai de asta au reusit. faci compromisuri, e adevarat, insa nu te opri din a spera la ceva mai bun.
putine lucruri sunt imposibile cu adevarat :)

raggio

Did are dreptate. În anumite situaţii nu ai acces la ceva mai bun.

După ce am terminat facult., am avut şi un job temporar de vânzătoare. Dar eram motivată să vin în Buc. Şi nu poţi să renunţi când trebuie pt. că nu te aşteaptă nimeni 2 săpt. cât durează preavizul. Iar dacă-ţi cauţi de lucru în intervalul acela, cine-şi găseşte în doar 2 săpt.
Când ai de plătit chirie şi nu stai în acelaşi oraş cu părinţii… sincer nu poţi strânge bani de pe o lună pe alta.

Părinţi cu probleme: hm, când eşti la liceu şi stai într-un oraşel amărât care nici nu există pe hartă, chiar nu există alternativă. Tb. să suporţi.

La relaţie nu mă bag, măcar asta e reuşită. :)

evergreenstory

Drada didule, eu aici ma refer la ani. ai un job nasol? depune-ti demisia in alte parti, mergi la interviuri si renunti cand trebuie. macar ai o speranta. ai o casnicie ratata? si 3 copiii? daca tu nu mai speri la viata frumoasa, macar ofera-le copiilor tai altceva. si casnicie ratata ma refer la batai si scandaluri (atat de grav am mers). nu’s eu speciala si probabil ca si mie mi-e frica, dar prefer sa merg mai departe. si da, dupa ani exclud din viata mea asemenea oameni si nu pentru ca nu-mi pasa, ci pentru ca-mi pasa prea mult si ma iau nervii si incep sa-i zgudui si sa le gasesc solutii. atunci cand nu vor ma ia cu friguri. oricat suport exterior as avea, e vorba de interior…

rebelu – mhm… cam dur, cam dur :)

Marius – da, zicala asta e ciudata rau. o sa fac analiza pe text sau o sa-i caut sursa.

Silvia – da, cand ajungem la o repetabilitate a discutiilor ne facem si unghiile

Ionouka – si mie mi-e frica de necunoscut, dar e si nevoia sa-l gust…

ionouka

Eu cred ca pur si simplu le e frica de un rau mai mare, pe care, in plus, nici nu-l cunosc. Asta cred ca e cea mai mare frica a oamenilor. Frica de necunoscut.

Marius Strâcnă

” Rău cu rău, dar mai rău fără rău!” Înțelegi?

did

Ma Rox, pai asa si eu pot spune ca nu inteleg persoanele care se complac in situatia de a iesi la bere cu niste oameni care se plang prea mult si pe care de fapt ajung sa nu-i mai prea suporte. Sau nah, tu zici ca tragi linie cand se sare calul :)

Hai ca-ti explic eu cum de exemplu m-as complace intr-un job de rahat. Momentan sunt singura [adica n-am prieten sau amant] si n-am bani ‘salvati’. Asa ca daca-mi tuna la 6:13 AM ca ce coada mea, ia te uita ce job de rahat am si ma tot plang de el de trei luni, ce-ar fi sa-mi trimit demisia pe mail si aia e… ia spune-mi ce-am rezolvat?
Ultima data cand am intrebat oamenii, dura cam o luna de cand depuneau CV-ul si pana erau chemati la primul interviu. Iar rezultatul nu era musai favorabil. Amu daca tu esti tare si-ti gasesti dupa primele doua saptamani de lucru [si-nca sa mai fie si fain], felicitarile mele! Sincer, felicitari! Dar altii nu reusesc performanta asta. Au ghinion, sunt prosti, e criza, nu stiu drumul samd. Deci iata, ajung sa se complaca. Si inevitabil sa se planga. Poate chiar sa cada in depresii.
Ce, ti-e chiar asa strain mecanismul prin care se poate pica in depresie?

Pai exact, nici pe mine cand am fost asa nu m-au inteles unii. Ba chiar am avut un amic cu care mi-am petrecut o gramada de vreme si care mi-a zis auzi, ia hai pa, ca tu tot te plangi si esti deprimata si nu iesi din situatie. Din situatii nu se iese mereu numai cu vointa si pe loc, cu fortza e in noi si alte teorii, uneori se iese doar in timp. Altii m-au suportat si iata, am iesit la lumina si acum putem relua rasul si distractia.

De ce raman oamenii in locuri in care le e greu? Pai mie si inca altora ni se pare viata in sine grea. Sa iesim din ea? :D

Dupa bunul plac al vietii oricum suntem traiti, dar nah, iluzia cum ca doamne cate controlam noi… hai totusi sa fim seriosi.

‘ceva mai bun’ ala NU EXISTA pentru toti. nu e totul ceva bun, e si ceva rau. Uneori nimerim si-n partea naspa, asta e.

De fapt care-i faza? Ca pot ei ramane acolo in rahatul lor, totul e sa nu ne si streseze pe noi cu asta, nu? Ca doar asa ajung oamenii sa-si ia gatul. Tac cat tac, vezi doamne sa nu deranjeze, si intr-o zi aia e.

Stiu, sunt enervanti si obositori si plictisitori oamenii care se plang. De aia eu mereu recomand ca ei sa se insoteasca mai mult cu cei asemenea lor. Ca macar gasesc intelegere. Asa… du-te la unu care crapa de fericire si zi-i ca tu ai scapat in haul existential. Nah… si el nu va intelege. Cum domnule, daca el a putut sa nu ajunga acolo, altul de ce? Ca se complace, stiu.

Si cu casniciile ratate sa dea Dumnezeu sa nu ajungem nici noi sa intelegem cum e. Ca acum suntem tineri si ne doare-n pix, n-avem obligatii. Dar poate ca daca faci trei copii, poate ca daca deja esti consumat in interior si obosit si nu mai crezi in ‘fericirea de a adormi cu unu in brate’, zici ca te sacrifici. Ca si-asa n-ai mai putea fi ca nou. Daca tu nu te complaci intr-o casnicie ratata, e posibil ca aia trei copilasi sa ajunga niste ratati tocmai din cauza ta. Sunt nuante… e mai simplu sa judecam asa.

Ca si eu o fac.

In ziua de azi daca te plangi, esti praf. Daca iti strigi fericirea, esti increzut. Si uite asa ajungem sa vorbim despre vreme.

Nu tre sa intelegem pe nimeni. Daca nu ne convine, plecam si gata. Nu de alta dar poate ne pune imediat viata in situatia de a intelege, si nu ne dorim.

Io iar am scris prea mult la tine si ultima data mi-ai zis sa chill sau cum se scrie ca nu stiu engleza prea bine.

Si ca sa fiu ontopic, nu cred ca esti genul care-si ia talpasita prea repede. Dar vorba cuiva, de la cat incolo se face repede?…

Ar trebui doar sa te gandesti ca poate tu ai suport. Si ca-ti permiti sa faci anumite mutari. Iar altii nu. Atata tot.

Comentariul asta sa stii ca l-am scris mai mult pentru mine.