28 (almost 29) single and happy

Toti prietenii mei sau aproape toti sunt intr-o relatie. Iar cei care nu sunt, probabil vor fi. Nu am nimic cu acest aspect, desi la un moment dat m-am simtit complet abandonata, mai ales ca eu sunt genul care-si imparte iubitul cu gasca. Cu timpul am inteles ca intr-o relatie de doi, nu este despre mine, desi nu mai inteleg azi de ce-ai vrea sa petreci mult timp cu un om cu care nu te cunosti, ba te simti si inconfortabil, in loc sa iesi cu prietenii tai cu care poti fi tu. Poate n-am mai fost eu de multa vreme cu cineva si am uitat cum sunt fascinatia si hipnoza de care suferim cu totii cand ne indragostim.

Am 28 de ani, dintre care vreo 9 ani i-am petrecut in relatii. Mda, precoce. Am dat tot ce-am avut mai bun, cred eu. Si mi-am asumat si relatia si omul de langa mine, cu responsabilitatea omului matur de atunci. Eram, de fapt, un copil ratacit care se arunca in bratele iubirii, crezand cu tarie ca viata i-a rezervat o poveste ca-n filme. N-a fost asa. Pe cativa dintre ei i-am crezut marile iubiri. Pare ca n-au fost. Si chiar daca au si fost, timpul a trecut si i-am pierdut in sertarul amintirilor.

Am 28 de ani si probabil a doua intrebare pe care o aud cand ma intalnesc cu cineva este daca am iubit. E deja obositor. A treia este daca fac sex. Ceea ce ma uimeste, ca nu stiam ca oamenii sunt asa interesati de viata mea sexuala. De parca eu ii intreb daca se spala pe dinti sau se curata in urechi. Adica imi imaginez ca o fac, dar nu ma intereseaza nici detaliile, nici frecventa, nici cu ce fel de periuta de dinti, nici daca betisoarele-s roz sau albe.

Am 28 de ani si de cate ori folosesc iubire si singuratate in aceeasi fraza, oamenii ma aseaza in aceeasi oala c-o eticheta in frunte: trista in cautare de relatii. Of, Doamne, dar tare-as vrea sa nu mai explic ca nu e vorba despre asta, asa ca zambesc, beau o bere si ma duc acasa sa dorm.

Dupa ce mi-a trecut panica varstei, am realizat ca am timp. Il am pe tot care mi s-a dat si il pretuiesc asa cum stiu eu mai bine. Am 28 de ani si am tot timpul din lume sa fac tot ce mi-am propus. Nu inteleg de ce atata graba… si unde?

Nu ma vad altfel de cum sunt azi. Sunt un om aproape iresponsabil emotional si foarte responsabil profesional. Sunt inca un copil. Lucrez de la 17 ani si de pe atunci am inceput si relatiile serioase. Zece ani mai tarziu ma declar obosita si nu vreau decat sa ma gandesc la mine, la cine sunt eu, unde sunt si ce vreau mai departe. Sa ma gandesc la evolutia spirituala, profesionala, sa ma duc cu cortul la vara, sa dorm pe plaja-n Vama Veche, sa iau cursuri diverse, sa ma dezvolt emotional, sa invat lucruri noi. Sa ma cunosc, respect si iubesc pe mine si sa nu-i mai vad pe toti ori mai presus, ori ca nu-i merit…

Am 28 de ani si invat sa ma detasez de statuturile sociale. Sa accept oamenii care mi se dau asa cum sunt, fara sa ii asez in cutiute. Invat lucruri despre relatii despre care nu stiam ca exista atunci cand eram in relatii. Observ si concluzionez. Ma formez in absenta si ma pregatesc pe mine pentru a sti cum sa iubesc mai frumos. Separ, analizez. Traiesc orice moment.

Am 28 de ani si este o perioada minunata! Si poate suna egoist, dar n-as vrea s-o impart cu nimeni (momentan).

***am fost in club cu prietenii. si m-am simtit libera. complet. langa noi era un cuplu. ea usor ciufuta, el pornit s-o intretina. nu stiu ce era intre ei, dar am fost si eu asa. ciufuta. nasoala. neprietenoasa cu iubitul meu. aveam motivele mele, dar am ratat momente. atunci mi-am dat seama ca daca voi mai avea relatii de iubire voi vrea sa fim prieteni. sa ne simtim bine, exact cum ma simteam eu cu ai mei. voi vrea sa nu ma transform, sa nu pun etichete, sa nu fac un top preferential. voi vrea sa fim liberi, amandoi, impreunaseparat.***

Cu bine,
Evergreen

Foto