Zilele trecute am împlinit 33 de ani. Pare enorm, dar când mă uit în oglindă parcă nu-s ai mei. Adică sunt, că îi recunost în lenea de la ora 22:00 și beția de la al doilea pahar de vin.
Dar parcă nu eram pregătită să împlinesc 33 de ani. Deși, nu știu daca există o listă de bifat la aniversări. De fapt, cel mai probabil există, cineva a scris pe undeva cum trebuie să fii când atingi un prag, dar eu nu cred că mă încadrez.
Nu m-a luat panica, dar recunosc că zburând deasupra Spaniei m-a pocnit o senzație de fugă. Mă uitam la casele răsfirate în pustiu, la apa la mal de stâncă, la măreție lumii și parcă m-a luat o oftică interioară.
Brusc, m-a lovit o nevoie de a respira un aer singuratic și nu haosul vieții mele. Un haos de care sunt dependentă, dar care mai mult mă deprimă pentru că mă consum în lucruri mărunte.
Cred că visăm cu toții, în momente mai puțin prielnice, să ne retragem la mal de mare, într-o casă cu scări de lemn ce dau direct pe nisip, să lăsăm deoparte toate nevoile și să ne dedicăm vieții noastre.
…
aș scrie mai mult, dar sunt amețită.
No Comments