32 de săptămâni de sarcină versus ce mi-am imaginat eu

Când am aflat că sunt însărcinată mi-am imaginat cum la șapte luni o să călăresc platourile de filmare câte 16 ore pe zi, o să pot să alerg în continuare 4 kilometri și-o să lucrez până mi se rupe apa și trebuie să merg la maternitate.

HA HA HA HA HAHA HAHA HAHA HA HA HA HA

Mamele din jurul meu s-au uitat la mine c-o dragoste pe care o ai pentru un copil care încă mai crede în Moș Crăciun.

Au încercat să-mi spună că oricât de sprintenă și activă sunt eu în general, hormonii, kilogramele și durerile nu-mi vor permite să trăiesc viața așa cum îmi imaginez eu. Cu o aroganță specifică mie, le-am zis că nu știu ele, că eu pot. Și ele m-au lăsat în pace. Și viața mi-a tras un mare șut în cur.

Cred că primul șoc pe care l-am avut a fost când am ieșit din casă pentru un control medical, după multe zile de izolare.

Plecasem pe jos spre clinică. Un drum pe care-l făceam de obicei în maxim 30 de minute a ajuns la 50, dar cu eforturi supreme. Am ajuns lac de apă, gâfâind. Și nici n-aveam cine știe ce burtă. Am vrut să cred că era de la mască, dar nu, era de la faptul că viteza când ești gravidă e a întâia la relanti.

Acum îmi calculez orice traseu cu pauzele de tras sufletul. Car după mine un pepene uriaș și o senzație constantă că voi face pipi pe mine. Nu știu ce naibii mi-am imaginat eu, dar uneori râd singură pe stradă de cât de naivă și optimistă eram.

N-o să intru în detaliile scârboase, deși am obosit cu toate influencerițele și vloggerițele care prezintă sarcina ca pe un miracol frumos și sexy. Sunt sigură că e o nișă mică de tot care bifează asta, dar prieteni, PRIETENI, noi, majoritatea muritoare și anonimă trăim o altă realitate. Aia cu dureri de șale, constipații și arsuri. N-o să intru acolo, deși un reality check din când în când nu strică…

Lăsând deoparte treaba fizică, ce nu mi-am imaginat eu nici în ruptul capului a fost că o să-mi pierd creierul. Și s-a dus, nene! Am un lag de zici că mă conectez la net prin dial-up. Uit cuvinte, uit idei, uit ce voiam să zic sau dacă voiam să zic ceva… în sensul în care mă opresc în mijlocul conversației și plec din cameră. Andrei e uluit de capacitatea mea de a mă transforma într-un peștișor naiv. Dar cel mai crunt este că îmi scapă din gură și din mâini. Am toate hainele pătate cu pastă de dinți, mâncare, cireșe, pepene, detergent de vase și alte minuni… WOW! Practic acest bebeluș a luat tot ce aveam mai bun. DEJA!

Partea și mai amuzantă e că la început de sarcină nu dormi că ai gânduri, iar la final de sarcină nu dormi că ai burtă. Nu am mai dormit o noapte sănătoasă de vreo lună și ceva. Motivul? Pipi de minim zece ori și incapacitatea de a mai ajunge în stadiul profund de somn. Așa că am milioane de vise dubioase, foarte reale, pe care mi le amintesc în detaliu, dar sunt desființată de oboseală. Ah, bucuria!

Mai e puțin.

Încă o lună și puțin până pe 1 august, când am data estimată de întâlnire cu omul ăsta mic, care are un impact atât de mare asupra vieții noastre. Acum se amestecă dorul și frica, oboseala și disconfortul de la burtă, nevoia de somn și neliniștea.

Pe curând,