fara titlu

uneori nu e să fie aşa, pur şi simplu.

se lasă tăcerea ca un văl sordid şi ne astupă gurile. cu mâini lungi. cu gheare ascuţite. cuvintele se contorsionează şi ajung distorsionate. de aici nedumeririle. mai bine rămânea tăcerea.

gândurile mele zboară pe fundalul vocilor vesele. râsete. zâmbesc şi eu, deşi nu prind gluma. îmi privesc mâinile. unghiile pilite pătrăţos. oja puţin sărită. culoarea închisă. ascult şi greierii care parcă se iau la întrecere cu lumea la făcut tărăboi. mai bine greierii decât golul din mine.

nu mai simt nevoia să spun ce am în suflet. rar îmi vine să strig. şi atunci îmi astup gura cu două mâini. rămân în mine toate. acolo le e cel mai bine. sunt în siguranţă. sunt naturale. sunt neatinse.

număr firele de iarbă.

mi-aş băga adânc picioarele-n nisip. un nisip de pe malul unei mări pustii, dar albastre. te-aş ruga să stai cu mine fără să vorbim. dacă ne apucăm să vorbim ajungem să ne certăm până la finalul discuţiei. aşa că mai bine cânt eu în capul meu ceva ce cred că s-ar potrivi de minune. mi-aş sprijini capul de tine şi aş închide ochii. strălucirea soarelui va trece prin pleoapele închise. lumina aia. e bună. e caldă. e blândă.

probabil m-ai săruta. mi-ai număra pistruii. şi-am râde.

dacă tac aud mai multe. citesc privirile. gesturile. înţeleg detaliile. uneori mi-e dor să spun, dar şi dorurile trec. ca şi tine prin viaţa mea.