A fantastic dreamer

Mi-am împreunat mâinile sub ceafă și-am tăcut.

Norii frământați cu grijă se deplasau nestingheriți pe un cer lăptos. Un fluture negru cu desene portocalii zburda haotic. Când o albăstrea. Când o mini margaretă. Când o frunză oarecare. Primul instinct a fost să-l alerg și să-l capturez, ca mai apoi să mă zgâiesc la formele aripilor sale. Apoi să-l las să zacă în câmp. Apoi să moară.

Nu (mai) pot spune că-s moartă după copii, dar îmi aduc aminte de o fază: era un copil, nu știu al cui, care căsca gura și scoatea limba. Pe ea se prelingeau bale. Se apropia de tine și se lipea ca o ștampilă. Poc. Te bălea pe o porțiune de corp. Se amuza. Scotea un sunet și se căra.

Te-am visat cu ochii deschiși. 

Aș vrea să nu mă mai privești așa. Așa cum? Așa, mhm… că nu știu cum să te privesc înapoi, mai bine te evit.

Te-am visat și cu ochii închiși.

Aș vrea să ne fie mai simplu. Simplu cum? Păi pur și simplu, ca să nu mai fie nevoie să te evit.
Aha.

Azi toată ziulica am vărsat: ice coffee, vin roșu, apă. Dacă aș fi superstițioasă aș zice că îi e sete lui tata. I-o fi. Mie mi-e dor de el.

M-a surprins vara de azi. Toropeala. Drumul. Aerul încărcat. Autobuzul plin. Mersul pe jos. Noi doi.

HugsLovePeace
>.<