A fost frumos, dar s-a terminat…

Azi am strigat cu veselie uraaaa după finalul ultimului cadru. Sunt frântă. Mă dor tălpile și plămânii, degetele (de la frig) și-mi frig pomeții, dar epuizarea asta este unică și inexplicabilă. Ba râdeam azi că e mai mișto decât epuizarea de după sex…

A fost frumos și aș mai vrea! Încă pe atât! Înzecit! Dar toate se termină, mai ales cele mai frumoase momente. După ele tânjim o vreme lungă. Mai vin ele altele, nu-i așa?

Zilele astea am avut senzația că cineva-mi păzește spatele. Poate era tata, deși nu cred în astfel de semne, dar parcă prea au mers toate bine, unse, legate. Universul îmi dă pe-o parte, îmi oferă la schimb pentru nopțile alea înșirate și aici cu atâta patos. Și să fiu sinceră, îmi convine de minune schimbul… eu pot iubi (trăi) prin film. Nu pot decât să mulțumesc în fiecare minut din existență…

Uneori îmi doresc să pot să împart asta oamenilor dragi mie. Să le dau din emoția și lumina care mă învăluie atunci când strig motor sau atunci când vorbesc cu actorii privindu-i în ochi. Din păcate ei sunt de cele mai multe ori în altă parte…

Mulțumesc pentru susținere…

 

HugsLovePeace
>.<