A fucking great life!

(25 aprilie 2011)

Ultima dată când m-a strâns cineva de mână mi-am zis că rămân veșnic acolo. Cu degetele încleștate, înmărmurite și răcindu-se sub privirea mea neputincioasă, numai să nu pierd momentul.

3 momente mai târziu (ca-n viață, draga de ea) mâna mea zburda liberă și fericită, bucurându-se de gol. Pe alocuri strângea din inerție vidul, dar s-a obișnuit.

Am fost învățată să întind mâna și să iau ce-mi doresc. Nu-mi place să aștept, mi se pare o stare îngrozitoare.  Timpul petrecut așteptând poate fi petrecut altfel. Si eu prețuiesc timpul.

De asemenea mi-am cizelat tupeul de puștoaică teribilistă, l-am transformat în curaj și-am început să tot întind mâna. Nu-mi place să stau cu ea întinsă, îmi amorțește repede și mă plictisesc cumplit. Așa că întind, aștept pentru puțină vreme, încropesc 20 de scenarii și apoi o retrag. O înfing în buzunar și plec mai departe.

Sunt un om încăpățânat. Foarte. Dar încăpățânarea mea nu e prostească și nu e pornită din instinctul tăuresc, ci din firea mea curioasă care-și dorește să guste, să atingă și să simtă pe propria piele. De aia mă tot duc. De aia tot încerc. De aia experimentez.

Nu mă plâng. Am o viață mișto! Plină. Încărcată. Obositoare. Tumultoasă. Frumoasă. Ploioasă. Însorită. Zâmbăreață. Roșie. Verde. Cu fluturi. Sau fără. E a mea. Așa cum e, așa cum sunt.

Am buzunare largi. Cu mulți fluturi. Am să tot îndes palmele în ele. Am să tot aștept. Am să tot vin și-am să tot plec. Am să le umplu cu nisip. Uscat. Fin. Strălucitor. Și-am să le golesc la toamnă.

HugsLovePeace
>.<