Well, am reușit să văd și eu până la capăt un film de Lynch. Blue velvet. Și am realizat că singura modalitate să-i văd filmele este să mă deplasez la cinematecă, alminteri acasă cedez încă din primele 20 de minute.
Filmul e ok, în convenția Lynch cu tente de noir și imagine ciudată, apăsătoare. Combinația de lumină rece și caldă într-un singur cadru mi-a atras atenția, câteva detalii (gura și dintele spart) filmate dintr-un anume unghi care parcă surprinde toată esența și senzația de tridimensionalitate.
Spre final am obosit. Mintea mea zburda în altă parte. Pentru că pe tot parcursul filmului mi-am pus întrebări. De ce a filmat așa, de ce prin cadru a trecut un camion cu lemne, de ce se schimonosește atât actrița blondă, de ce e roșu și nu albastru, urechea cu furnici vine de la Bunuel? În fine.
Am râs de trei ori. Puțin, scurt și la obiect. Și asta pentru că am fost atentă la dialogul în engleză, traducerea fiind foarte proastă. Dar pentru cinci lei biletul merge.
HugsLovePeace
>.<
4 Comments
pinguinulfurios
31 January, 2011 at 9:15 pmInsista! e genul de film in care actiunea incepe spre jumatate iar intriga la sfarsit. Actorii joaca lamentabil, dar subiectul e fain!
Cypy
30 January, 2011 at 7:13 pmBuna, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!
Evergreen
30 January, 2011 at 2:32 pmAm vazut primele 20 de min din Mulholland de vreo cinci ori…
pinguinulfurios
30 January, 2011 at 12:20 pmWell, eu l-am vazut saptamana trecuta. Acasa, lejer. Și mi-a placut foarte mult filmul.Ia incearca si Mulholland Drive si sa ne povestesti apoi :)