Am obosit să arunc săgeți catre armuri de fier. Și am obosit să mai cred în oamenii pe care i-am iubit.
Am crezut că Puștiu este altfel.
Am crezut că toți sunt altfel și că ne-am ales într-un fel anume și că întotdeauna vom fi aproape cu sufletul chiar dacă departe fizic. Nu s-a întâmplat așa, ba din contră. Eu m-am trezit ca o mică exilată într-un colț și nu am înțeles de ce. Unde am greșit și de ce sunt pedepsită? De ce ar fi mai bine pentru mine să stau deoparte? Eu unde am rămas? Eu unde am rămas în viețile tuturor celor pe care i-am crezut ai mei?
Oamenii migrează. Te aștepți să plece spre alții din nevoia de nou. Dar migrează în turme, se pare. Se încheie niște alianțe pe care nu le înțeleg și nu o să le înțeleg niciodată. E ca o horă pe tăcute ca nu cumva să aud eu chiuiturile. Și de ce? Unde am greșit și de ce sunt pedepsită?
Întrebarea mea se oprește în primul perete. Nimeni nu se sinchisește să-mi răspundă pentru că nimeni nu se pune pentru două secunde în papucii mei. Nu scrie în fișa postului omenesc să faci asta. Faci ce e mai bine pentru propria conștiință și apoi scuipi replica: “așa am crezut că e cel mai bine pentru tine”. Ce mă face să zâmbesc amar este că asta ar trebui să o spună un om care mă cunoaște și singurul pe care l-am crezut în stare a fost Puștiu, dar iată că nu e așa. Nu e așa deloc și nu e în niciun fel. Trebuia să iau aminte și să nu sper că eu voi fi tratată altfel.
Mă joc șotronul, arunc ciobul și sar până la trei.
Știu că mă citiți. Știu că nu vă ating.
Știu unde bat și știți care sunteți.
Nu are sens să vă enumăr.
Fără nicio ironie eu…
Vă mulțumesc din suflet pentru lecția pe care mi-ați predat-o aseară. Cu toții și fiecare în parte. Vă mulțumesc pentru cei 11, 3, 5 ani petrecuți împreună și împreună separat. Vă mulțumesc că m-ați numit prietenă și eu v-am numit prieteni. Vă mulțumesc pentru toate nopțile și zilele pe care le-am petrecut și frumos și mai puțin frumos împreună. Vă mulțumesc că ați fost cu mine când a murit tata și că nu ați fost cu mine în alte momente. Vă mulțumesc pentru toate mările și pentru toți munții. Vă mulțumesc pentru iubirea pe care mi-ați purtat-o, de cele mai multe ori m-a ajutat să mă ridic și să merg înainte. Vă mulțumesc că sunteți prieteni acum și vorbiți între voi despre mine, mă gândesc că o faceți spre binele meu și că vă pasă, dar vă rog să n-o mai faceți. După cum se poate observa cu ochiul liber, nu mă ajută cu nimic. Poate dacă v-ar fi păsat de mine, m-ați fi întrebat direct și nu ați fi concluzionat. Vă mulțumesc pentru toate vinurile și berile și dansurile pe masă. Vă mulțumesc pentru toată viața mea din ultimii ani.
O să-mi lipsească cumplit! O să-mi lipsiți cumplit!
O să mă bucur de toate amintirile și o să mă lupt cu mine însămi să nu vă port resentimente.
V-am urît aseară o oră. Suficient pentru un om ca mine. Acum m-am împăcat cu voi și cu ideea lipsei voastre. M-am împăcat și cu ideea că voi ați rămas ai lui.
Vă las în pace de astăzi…
HugsLovePeace
>.<
30 Comments
Threesome « Evergreen
4 March, 2011 at 4:29 pm[…] Uneori (mă) citesc. Ies din cerc. Am găsit o crăpătură și mă strecor afară. […]
Evergreen
15 November, 2010 at 10:53 pmsora13 – draga mea, nu-mi amintesc… la mine conteaza mult felul in care se transmite un mesaj. multumesc de imbratisare
sora13
14 November, 2010 at 2:03 pmEu am incercat sa te pun in garda. Te citesc de aproape un an si mi-am facut temele… am citit tot tot tot… mai putin comentariile :p Am avut multe sa iti spun dar nu am indraznit. Cand m-am hotarat sa iti scriu m-ai inteles gresit si am renuntat. Imi pare rau ca esti unul dintre oamenii a caror minune cere multa suferinta. Te rog sa accepti o calda imbratisare.
http://www.slideboom.com/presentations/128021/Imbratisare
Evergreen
13 November, 2010 at 9:56 amNu se amestecă nimic, dar mi s-a părut că expunerea a fost cu un scop de genul ăsta… în fine, nu e cazul și nici momentul să începem o polemică de principii. Sunt diferite.
Mă bucur că ai spus. Poate așa spun cu toții… în continuare sunt foarte curioasă.
Evergreen
13 November, 2010 at 9:53 am:* Hei Alina, mulțumesc… oamenii reacționează după cum simt și cred, dar eu am crezut că ei mă cunosc, însă nu a fost așa. Eu sunt mândră că i-am avut alături :), dar după cum mi s-a spus, mai bine fiecare cu drumul lui
julieinaugust
13 November, 2010 at 9:53 amIntentia nu este sa incepem sa vorbim pe o pagina de net…ce-am avut de spus,am spus mai sus…Restul prefer sa ramana acolo unde trebuie,adica in categoria personal..Nu am nimic cu oamenii de aici si care te sustin,stii ca pe multi de aici i-am aflat si stiu ca nu urasc pe nimeni..sa nu amestecam lucrurile..
Alina
13 November, 2010 at 9:51 amPacat ca ti se intampla lucrurile astea. Eu mi-am cernut demult prietenii si am ajuns la concluzia ca si cei vechi de j’de ani isi pot schimba si parul si naravul. trist e cand te leaga atat de multe amintiri, insa in definitiv, tu trebuie sa faci ce e mai bine ptr tine.
Deplorabil cum se scuza oamenii, desi ar fi in puterea lor sa schimbe lucrurile, sa aline suferinti.. Cu atat mai deplorabil este ca oamenii aia ar trebui sa iti fie alaturi acum cand treci printr-o pasa proasta.
Incurajari de departe!
Evergreen
13 November, 2010 at 9:37 amJulie – ba eu am întrebat, dar după cum am spus, nimeni nu mi-a răspus. Toți s-au fofilat cu nu știu-uri. Dacă asta e nedrept, ia uitați-vă în jurul vostru și vedeți mai bine, dacă puteți să vă dați vălul de pe ochi… ați ales fără drept de apel, fără a pune la îndoială adevărul. L-ați luat ca literă de lege. Dar nu-i bai, pentru că eu știu adevărul și eu știu că vine o vreme când și voi/tu îl veți/vei afla. Atunci poate vei simți ce am simțit eu joi seara, deși nu-ți doresc. Mai bine orbi și liniștiți…
Nu tu m-ai mințit, acolo te poți simți lezată, dar nu este vorba despre tine așa că relaxează-te.
Gestul de a te expune pe blog mi se pare că nu îți aparține, poate e doar un moment de nerv…
Și da, trist că am ajuns să vorbim pe o pagină de net…
E ok, oamenii care mă suțin aici nu urăsc pe nimeni… ei doar îmi ridică moralul așa cum e normal să faci în cazul unui om căzut.
Nu trebuie să taci, vorbește! Chiar sunt foarte curioasă.
julieinaugust
13 November, 2010 at 9:27 amMi se pare nedrept, daca aveai intrebari, puteai sa le pui…nu am mintit pe nimeni cu nimic, si nu meritam expunerea fata de oameni care nu cunosc povestea, si este normal sa-si dea cu parerea pe ceea ce stiu…Dar inteleg, este blogul tau si este ceea ce simti…Cu toate astea..este nedrept.Si pentru ca nu am nimic de ascuns si am o identitate,desi sunt un monstru aici ce merita judecat..n-am de ce sa tac si sa raman ascunsa ca un vinovat..pentru ca nu ma simt si nu ma consider.Asa ca iata-ma-s,sunt eu Iulia,o oaie din turma ..macar sa stie oamenii pe cine esti suparata si cine este prietenul cel tradator…
Evergreen
13 November, 2010 at 8:29 am>:D< back
Corina
13 November, 2010 at 8:28 am>:D<
Evergreen
12 November, 2010 at 7:42 pmana – :) nu am citit, dar o sa tin minte. da, sa stii ca am realizat ca tot ce traiesc azi conteaza pentru mine
INTJ – uneori e bine sa te protejezi
ana
12 November, 2010 at 6:03 pmFată verde, într-o zi aparent liniştită vei vedea imaginile astea derulându-se ca un film montat de către altcineva. Şi privind aşa, mai de pe margine, îţi vei da seama că toate au un rost în devenirea ta.
(ai citit “Torturaţi-l pe artist”?)
INTJ
12 November, 2010 at 3:44 pmdar daca oferim “cu lingurita”, nu cumva si traim … tot “cu lingurita”?
evergreen
12 November, 2010 at 2:52 pmMarcel, aproape ca mi-era dor de tine. Da, trebuie sa-mi temperez emotiile si sa port mereu o lingurita cu mine.
Marcel
12 November, 2010 at 2:49 pmEve, sunt multe de spus si comentat.
Dar, foarte pe scurt, isi voi spune umila mea parere.
Ai gresit nu o data, nu de 2 ori, ci de n ori si, culmea, ai repetat aceiasi greeala. Ai dat tuturor, tot ce ai mai bun in tine, intr-o zi, poate maxim 2. Fiecare dintre noi, deci si tu, trebuie sa oferim “CU LINGURITA”, adica putin azi, putin maine etc.
Cam atat, poate alta data mai mult, doar cu acordul tau.
vacitim
12 November, 2010 at 1:45 pmCu multa placere, oricand :)
evergreen
12 November, 2010 at 1:43 pmLiana, dudette nu mai conteaza prea mult cine se intoarce…
Vacitim, multumesc :)
vacitim
12 November, 2010 at 1:40 pmAm trait un moment relativ asemanator celui descris de tine in text. Am ales sa inchei si sa ii las in urma intr-o zi de marti, 13 :d
Cand o usa se inchide, sigur se deschide o alta, sau macar un geam de la o camera de la parter.
Sigur vei gasi puterea sa mergi mai departe, gandurile mele frumoase sper sa te ajute si sa te insoteasca :)
Liana
12 November, 2010 at 12:39 pmDude… they will come back. Aia care trebuie. De restul nu trebuie sa te stresezi, ca nu merita. Trecut si eu printr-un partaj de genul asta. After a while, they see.
Evergreen
12 November, 2010 at 12:16 pmHei Jay, merci frumos. Nu strica :)
Jay
12 November, 2010 at 12:14 pmeu nu stiu ce ti s-a intamplat dar un >:D< nu-ti strica :))
Evergreen
12 November, 2010 at 11:49 am:) Multumesc Silvia! E sus! :)
silvia
12 November, 2010 at 11:48 amevergreen, te citesc si ma simt. stiu ca stii ca toate astea sunt lectii. chiar asa sunt. am fost si eu unde esti tu. nu stiu daca exact in aceeasi situatie, nu am cum sa stiu, asa ca ma refer la starile pe care le treci aici. treziri cumplite, bucurii pe care apoi le vezi prostesti, prieteni care iti ascund lucruri… chiar sunt lectii. vei privi oamenii altfel. asa cum trebuie ei sa fie priviti. nu-ti vei pierde inocenta. nici eu nu mi-am pierdut-o. nu am avut curajul sa ma rup, ca tine, dar am vrut. si stiu ca, daca m-as fi straduit foarte tare, as fi facut-o. pentru mine asta a fost momentul-cheie in care mi-am dat seama ca nu am nevoie de oameni pentru a fi eu. nu trebuie sa spun “nu pot trai fara tine”, ci “pot trai fara tine, dar nu vreau”. asa si cu prietenii. or sa mai fie lectii din astea. capul sus. ca poti! :)
Evergreen
12 November, 2010 at 11:46 amMartisor, nu ma pot loga la scribd, crezi ca mi-o poti trimite pe mail?
Evergreen
12 November, 2010 at 11:27 am:*:* multumesc Martisor drag. stiu ca la final va fi minunat si stiu ca totul se intampla cu un scop. Universul sau Dumnezeu nu inceteaza sa-mi arate asta.
o s-o citesc!
martisor
12 November, 2010 at 11:26 amRocs, ti-as putea parea sadica, dar ma uit la tine si ma bucura intr-un fel ce ti se intampla. Si stii de ce? Pentru ca ceea ce ti se intampla are sa te duca, intr-un final, intr-un loc foarte frumos. Nici nu trebuie sa ma crezi, trebuie doar sa astepti si o sa vezi. Cu cat te uiti mai adanc in tine si cauti sa intelegi ce ti se intampla, cu atat ai mai multe sanse sa descoperi ceva minunat.
Nimic nu se intampla fara un scop, absolut nimic.
Si pentru ca esti o mare cititoare, iti recomand o cartulie: Don Miguel Ruiz – Arta de a iubi. E micuta, si ce citeste usor. Caut-o!
Sau citeste-o de aici: http://www.scribd.com/doc/25906409/Don-Miguel-Ruiz-Arta-de-a-iubi
Evergreen
12 November, 2010 at 11:09 amcu mine nimic, cu ceilalti :)).
Sunt ok :) trece si mahmureala.
Elza
12 November, 2010 at 11:08 amdoamne, mai evergreen. ce s-a intamplat cu tine?
>:d<
A sad smile and a sweet hangover - Ziarul toateBlogurile.ro
12 November, 2010 at 11:07 am[…] A sad smile and a sweet hangover Fri Nov 12, 2010 12:39 pm Am obosit să arunc săgeți catre armuri de fier. Și am obosit să mai cred în oamenii pe care i-am iubit. Am crezut că Puștiu este altfel. Am crezut că toți sunt altfel și că ne-am ales într-un fel anume și că întotdeauna vom fi aproape cu sufletul chiar dacă departe fizic. Nu s-a întâmplat […] […]