Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

a short story about green…

nimic nu rămâne necompensat. lucrurile de care avem nevoie vin spre noi. nu trăim în circumstanțe și nici în coincidențe. suntem așezați și fiecare alegere naște drumuri noi, potrivite pentru cine suntem. suntem responsabili pentru viața și destinul nostru, nu ține nimeni ițele, nu suntem marionetele nimănui. gândim, deci existăm așa zice descartes. eronat. nu mintea e supremă, mintea e doar o uneală. noi nu suntem mintea noastră, egoul nostru. dar fiecare află singur cum și când.

nu dispera când îți lipsește ceva și nu te lega de lucruri mărunte. poți trăi fără aproape orice. e amuzant că omul contemporan suferă de o nouă fobie: frica de a nu i se fura telefonul mobil. un accesoriu atât de util și atât de bolnăvicios.

nu știu.
oamenii sunt suma amintirilor și suma proiecțiilor din viitor și mai puțin cine sunt ei în starea de fapt.
ne zămislim vieți îmbelșugate. pentru cine? se termină toate.

oamenii se refugiază în alți oameni. nu se pot duce unii pe alții. de aia se părăsesc în mijlocul drumului. oamenii caută în alții ce nu găsesc la ei și sparg oglinzile în care se regăsesc. ciobesc alți oameni, din disperare. sunt într-o fugă continuă, într-o nebunie absurdă acceptată ca viață normală, bâiguie în sinea lor miliarde de gânduri și se uită cu reproș la nebunii care-și urlă problemele.

viciile-s un nou trend. să-ți dai trip. să te relaxezi. să te cauți cu ajutorul alcoolului. ierbii. pastilelor.
(uai, ce-mi place să beau!)

arunc idei. frânturi. tresar.
revăd în fiecare clipă imaginea capului meu care se așează pe tine, într-o pace completă. totul relantizat. e singurul moment în care sunt totală, fără niciun gând, fără nicio nevoie de afirmare, de confirmare, de altceva decât e. și singurul moment atât de solemn rămâne doar un film derulat într-o zi de vară.

când nu cad istovită ridic privirea spre tine
îmi acopăr chipul de rușine,
de teamă că n-o să-ți placă culoarea
ochilor mei

dimineața-n doi e sărbătoarea luminii
cad picuri gălbui de soare
peste noi

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    joker
    20 July, 2012 at 8:19 pm

    În mare e cumva adevărat:sunt niște legi nescrise ce-și urmează cursul însă pentru neputințele fiecăruia factorii culpabilităților sunt f. diferiți și cresc de la o zi la alta, și asta deoarece dimensiunea pozitivului este în scădere simțitoare la braț cu neîncrederea. Pe cine să învinuiești? Este un cumul și o multitudine enervantă de gesturi, speranțe, automatisme și așteptări nefirești la nivelul întregii societăți.
    Cam prea profund gândești pentru vârsta ta.
    Profunzimile ar trebui accesate de cei ce știu soluțiile și pot lăsa prostiile și prostimea deoparte. E și o chestiune de alegere mai mult decât de așteptare, cred.:)

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.