”Ai 20 de zile să afli care e tricoul meu preferat”

Azi se face un an de când am vorbit prima dată cu Andrei. Eu eram în Roma la un Festival de Film. El acasă. Niciunul dintre noi nu avea somn. Și din ziua aia, timp de 365 de zile am vorbit în fiecare zi. Așa s-au lipit emoțiile noastre. Și cuvintele. Și am devenit dependenți să ne spunem unul altuia orice. Dar orice.

Când a apărut Andrei în viața mea eram zdrențe emoțional (dar când nu am fost eu?), dar suficient de matură și responsabilă cât să știu că nu mai vreau să dau cu mucii-n fasole și nici cu curul de pământ în încercarea de a salva un bărbat rănit în aripă.

Așa că tot ce a început între noi a început pe baza: nu prea am mare lucru de dat, dar sunt o tipă mișto. n-am de gând să te salvez și dacă ai răni din trecut ai face bine să le rezolvi cumva pentru că am obosit să vindec rănile altora și eu să rămân mereu la coada căruței. mă rog, nu am fost așa badass, dar asta încercam să transmit.

Și spre surprinderea mea a înțeles. Omul ăsta a înțeles.

Sunt puține zile din astea 365 trecute când nu ne-am văzut, dar suficiente cât să mi se rupă inima de dorul lui.

Pe 29 iulie mi-a zis că vrea să petrecem tot restul vieții amândoi sau măcar atât cât putem noi să fim fericiți unul cu altul. Am zis da, dar i-am povestit despre toate rezervele mele. Cred că a fost cel mai potrivit moment să mă ceară cineva, nu de alta, dar dățile trecute n-am fost pregătită. Nici acum nu sunt, că sunt o speriată în sufletul meu, dar ceva din Andrei îmi spune să respir, să mă calmez, că ne descurcăm orice ar fi. Așa că acum caut rochie de mireasă și plănuiesc un party. Copleșitor, nu?

La nici un an de relație ne-am mutat împreună. În altă țară. Doar noi doi.
Eh…

El e omul meu.

 

Artist: Andy Kehoe