Am incercat sa rezolv depresia cu depresie, cand n-a mers m-am intors la zambet

Nu-mi mai amintesc multe lucruri despre mine, dar am aproape de mine oamenii potriviti si dispusi sa-mi aminteasca ce calitati exceptionale am si sa ma traga de maneca atunci cand o iau razna.

O buna parte din timp am fost in depresie. Nu stiu de unde a pornit mai exact, dar pana sa-mi dau seama de acest lucru eram deja jumate-n groapa. Aveam cateva escapade cand eram optimista, dar majoritatea timpului am petrecut-o anchilozata de frici, autosabotaj, self esteem la pamant, incredere zero. Am pus totul pe seama pastilelor, dar ele au avut o contributie infima, pe langa ce-mi dadeam eu peste ceafa. De cate ori ramaneam singura cu mine in aceeasi incapere ma apucau nervii pe cine sunt, cine am ajuns si ce n-am facut. O furie inexplicabila. Pe mine, pe ceilalti, dar mai ales pe mine. Orice incercare din partea celorlalti de a ma ajuta o vedeam ca o forma de agresiune. Nu eram dispusa sa-i ascult cum imi insira motivationale clieu, cum incearca sa-mi spuna ca sunt minunata, cand eu eram o proasta, si-o incompetenta, si-o grasa, si-o nasoala fara viitor, o rasfatata, o nerecunoscatoare, un om rau si slab.

Nu stiu exact momentul de turnura si cine a apasat butonul care trebuie. Cred ca tot ce s-a insiruit in ultimul an, toti oamenii pe care i-am cunoscut, toate situatiile traite m-au adus azi aici. Am decis sa ma intorc la cine eram candva, un om optimist, mereu activ si energic, care prefera sa vada binele din oameni, un om mai mult altruist decat egoist. Am fost mereu apreciata pentru umorul si calitatile de povestitor, pentru spiritul de a aduna lumea, pentru atentia la detalii si pentru dedicatia mea pentru ceilalti, pentru grija pe care sunt capabila sa le-o port. Nu am crezut vreodata ca lucrurile astea conteaza… m-am autodemontat, autosabotat, distrus, daramat, lovit la gioale, scuipat, acuzat, certat zile si nopti si nopti si zile. Nici nu stiu de unde atata ura fata de mine… Si, dupa o lunga perioada de urlat la luna, mi-am dat seama ca toate lucrurile alea pe care le faceam natural, contau… pentru mine, pentru ceilalti.

M-am iertat. Si atunci am realizat ca cel mai important lucru pentru mine este sa ma iert si sa inteleg ca nu pot schimba mentalitatea celorlalti si perceptia despre mine, decat schimband perceptia mea despre mine. Am inceput sa ma vad cine sunt. Am calitati, dar am si defecte. Sunt un om cumplit si dificil uneori, dar alteori sunt un om minunat si bun. Nu pot fi buna 100%, cum nu pot fi niciodata rea pana la capat. Nu pot fi mai mult, dar nici mai putin din cine sunt azi. Nu pot sa ma mai autoevaluez conform standardelor altora si refuz sa ma mai compar. Sunt eu, Rox, asa cum pot sa fiu, conform cu toate lucrurile pe care le-am trait, vazut avut. Am avut un destin dificil de trait si bagaje primite inca de la nastere, dar le-am facut fata cum am stiut eu mai bine.

Dupa ce m-am iertat a venit si linistea. Am putut in sfarsit sa vad mai clar lucrurile. Nu s-au rezolvat, nu stiu daca se vor rezolva vreodata sau daca exista o solutie pentru ele, in afara de acceptare. M-am iertat si am decis sa ma intorc la oameni, zambind. Nu plangand, nu fiind depresiva si amarata, nu cautand nevroze, nu alergand spre drame. Sa ma intorc la oameni cu lumina-n privire, cu riscul de a parea stupida, idealista ba chiar proasta. Am decis sa ma asum si sa ma accept pe mine, fara sa mai sperie gandul ca cineva nu ma place. Nu ma pot iubi toti oamenii si nici eu pe ei.

Am facut multe rahaturi, am fost un om rau, egoist, orb. Am facut alti oameni sa sufere, am provocat rani, am dat cu altii de pamant… si imi pare rau, imi pare sincer rau pentru toate lucrurile astea. Nu am cum sa schimb ce am facut, decat fiind sincera cu mine azi. Nu am cum sa merg spre oamenii aia, nu am cum sa ii vindec de ce le-am facut, dar am grija sa nu le fac altora aceleasi lucruri… asa ca aleg partea buna, comunicarea, sinceritatea… cu riscul de a parea slaba, proasta, in neconcordanta cu cerintele societatii de astazi. Oamenii care vor profita de “naivitatea” mea sunt oamenii care probabil ma vor dezamagi crunt, dar care nu aveau ce sa caute in universul meu…

Mi-am dat seama ca am nevoie sa fac oamenii fericiti. Si pentru a face asta am nevoie sa fiu eu fericita. Si asta e singura mea dorinta pentru 2014!

Am schimbat “sloganul” Evergreen si s-a transformat in making a difference. Pentru ca am realizat zielele astea ca asta ma face sa fiu sanatoasa emotional, sa lupt sa fie bine… sa lupt sa fiu mai buna cu fiecare zi care trece.

Cu bine,

Evergreen

Foto