Am învățat…

Mă uit în oglindă și realizez câte am învățat și câte mi-au rămas pe chip.
Am învățat să nu mă laud cu fericirea, ci s-o țin pentru mine pentru că plătim pentru orice, se pare.
Și nu mai vreau să plătesc. E suficient! Mi-e suficient! Sunt obosită de tot! Sunt obosită de tine, oricare te regăsești în cuvântul ăsta.

O iau de la capăt. Ca un melc.
Mă agăț cu ambele mâini de un fir firav, dar minunat. Nu e disperare, ci doar dorință. Nu e nevoie, e doar un fapt.
Unul câte unul fluturii mei se înalță și eu le dau voie. Ah, cum mă umplu!
Am promis că de data asta o iau încet și curat. Sincer și cuminte. Cu emoție și bujori în obraji.

Și las în urmă tot bagajul pe care l-am strâns cu atâta sârguință.
Și rup toate ațele care mă leagă și nu mai caut niciun răspuns, oricum doare și ce rost are? Ca să se schimbe ce? S-au frânt prea multe zâmbete și s-au dat prea multe palme pentru a fi uitate.
Nu-mi va fi ușor și cicatricile rămân veșnic, doar că unele mângâieri mă alină și nu mă mai sperie nimic.
Nu-s vitează, doar că îmi doresc din suflet să se termine tot. Să nu mă mai frământe și să nu mă mai atingă.
Îmi doresc din suflet să fiu goală de tine ca să pot merge înainte.

Sunt pe drumul cel bun.
Mă vindec!
Gust puțin câte puțin din fericire…

HugsLovePeace
>.<