Ca-n viață, ca-n filme Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare Viață verde

angajatul model dă chix

Nu merge. La mine e o problemă. De adaptare, de socializare, de acceptare, de orice.

Corporatiştii au fost întodeauna ca nişte monştri sacri pentru mine… şi da, eu sunt într-o corporaţie şi am badge cu care intru şi ies din mega clădire şi o mulţime de oameni în jurul meu, lipsă intimitate lipsă tot.

Trebui să mă readaptez.
Colac peste pupăză, sîmbătă avem pomana de şase luni pentru tata. Şi normal, că nu este atît de simplu precum pare cinşpe mii de drumuri, colaci, capete luat popă plimbat popă – popă nesuferit etc Nu înţeleg tainele astea ascunse. Nu ai timp să simţi lucruri pentru că eşti mereu prins în vertijul lucrurilor. E o grabă totală.

Mi-am pierdut îndemînarea de a purta conversaţii, de a lega amiciţii, de a acorda şanse. Sunt rezervată şi lipsită de entuziasm, poate şi pentru că în ultimul timp am fost destul de dezamăgită de oameni.

Aş vrea să am timp să citesc bloguri. Din pauza de masă o să-mi fac un obicei. Mi-e tare dor de voi.

Nu mă plîng. De fapt, mă plîng pentru că e normal şi mă ajută să mai scap de presiune.

Capul stă să bubuie, ochii îmi sunt obosiţi, degetele sunt anchilozate.

Nu este vorba că nu pot, doar că nu mă mai reprezintă. Am nevoie de timp să-mi intru în ritm şi să am timpi comuni cu lumea care se desfăşoară nestingherită în jur.

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply
    delliana
    11 September, 2009 at 4:28 pm

    Mai sunt şi perioade naşpa, important e să nu le laşi să devină obişnuinţe…

  • Reply
    forevergreen
    11 September, 2009 at 12:09 pm

    Va trebui sa imbini atitudinea corporate de la birou cu cea boema de acasa. La mine a functionat. Cu niste retusuri, ma rog. Atmosfera de la facultate va compensa cu siguranta. Deci va fi bine! :)
    Ai toata viata inainte!

  • Reply
    dordzbor
    11 September, 2009 at 8:21 am

    Cate un pas in fiecare zi. Usor, usor o sa vezi ca o sa iti intrii in ritm fara sa iti dai seama.

  • Reply
    rebelu
    11 September, 2009 at 6:34 am

    stai linistita. orice inceput e greu. incet, incet o sa te adaptezi de o sa-ti lipseasca in weekend! :))

  • Reply
    9vieti
    11 September, 2009 at 6:16 am

    Acum un an treceam prin acelasi proces prin care treci tu acum. Important e ca cea se intampla …nu prosteste! Da, e mai putin timp de carti, de cetit, insa compensatii se gasesc. Bafta :)

  • Reply
    ionouka
    11 September, 2009 at 6:15 am

    Hai ca deja e mai bine, nu? Doar e vineri… E greu sa-ti fie bine la un job d-asta corporatist dupa atitea luni de boemie cu filme si carti si mare. Dar te adaptezi, stii bine ca asa e,. Intre timp, plinge-te fara jena, ca d-aia sintem aici… >:D<

  • Reply
    Varutza
    11 September, 2009 at 5:28 am

    Cunosc senzatia mai bine decat ai putea crede! Asa ca … voi incerca sa te ajut cumva dak vei avea nevoie! Sunt aici,de fiecare data,asteptand doar un semn. ok? Te tzuc! Fii tare si … capul sus!

  • Reply
    Food For Depression
    11 September, 2009 at 5:15 am

    You’ll be fine. Spor! ;)

  • Reply
    angela ribus
    10 September, 2009 at 8:34 pm

    Si noua ne e dor de tine.

    Ai sa gasesti timpii aia comuni.

    Cica: nu crede in minuni, lasa-te in voia lor…

  • Reply
    clipedeviata
    10 September, 2009 at 7:11 pm

    Ai voie sa te plangi cat doresti. Noi stam cu umarul pregatit ;)

    Fugi si fa o baie calduta cu un strop de arome in ea si apoi fugi in pat. Asculta o muzica buna cand stai intinsa si lasa blogurile. Noi o sa fim aici si maine.

    Hugs !

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.