Anima-incurajare!
Am visat o pajiste la marginea unei paduri. Eram departe in munti, ascunse, pierdute de urban si zgomot. Liniste si aer limpede de vara. Chipuri si idei necunoscute mie pana atunci, dar si sentimente ce le desenam adesea in cufarul plin de remuscari, mai mult vina. Apoi vuluturi multi, vulturi ce ne atacau, ce doreau sa ne manance. Casa parasita si cadavru. Si apoi oameni, un sat, o piata si o intrebare adresata, curioazitatea ma omora:
– Cum se numeste satul asta?
– Anima!
Azi am citit in carte ca Eduardo a numit-o pe Anais “anima”. Coincidenta atat de ciudata, mai ales ca acest vis mi-a ramas inca intiparit pe retina. Vulturi care ataca nu inseamna lucruri prea bune, nu sunt superstitioasa, dar totul parea atat de real.
Imi amintesc de linistea ce m-a invaluit cu cateva minute inainte sa fim atacate si imi mai amintesc ca eu tot incercam sa le fac fotografii. Oricum a fost un vis in vis, pentru ca se mai derulasera imagini si din alte locatii.
Si am mai visat o femeie batrana ce mergea prin padure, cu o coasa in spate. Cu coasa aceea am reusit sa ucid un vultur. Alambicat si confuz. Ar putea avea o multime de semnificatii.
Si inca un sentiment ce ma invadase, cel de protectie fata de mama si de sora-mea cu care eram acolo… in departari.
No Comments