Confesiuni

Apocalipsa din stele, e apocalipsa din noi

M-am jucat niște jocuri de intuiție. Și trebuia să ghicesc regulile. M-am chinuit multă vreme, deși cei care le știau îmi spuneau să gândesc simplu. Că toate-s în fața mea. Eu intram tot mai adânc într-o gândire complexă, analizam lucruri, cuvinte, gesturi, dar nu vedeam simplul. După ce am lăsat garda jos, perspectivele s-au schimbat. Am reușit să deslușesc imediat misterele. Dar e mai ușor să te duci departe, decât să privești în tine. Nu?

2012 e un an controversat. Spun unii. Eu l-am luat ca pe anul cel mai bun de până acum. Nu știu de ce, nu mi-am explicat niciodată entuziasmul pentru ce urmează să vină, am fost doar încântată de ce urma să se întâmple, deși nu știam prea multe.Am aflat încet-încetișor că apocalipsa de care ne e atât de frică, e de fapt apocalipsa din noi. Că tot mai mulți oameni își întorc fața de la material și de la ego și revin înspre spiritualitate, Dumnezeu, absolut, lumină, credință (nu contează numele). Că de fapt bătălia care se duce între sinele nostru și minte se răsfrânge în afară, în Universul din jur. Că gândurile noastre influențează exteriorul. Am aflat că suntem conectați și că energiile ridică sau scad vibrații. Că agresivitatea nu e dovada răului, ci dovada unui zbucium. Că fiecare duce câte o luptă interioară care uneori se răsfrânge în exterior pe ceilalți.

Am aflat că avem lângă noi oamenii-îngeri pe care-i dăm deoparte. Că iubirea trece mai întâi prin ego și apoi rămâne-n om. Aia e iubirea despre care scriu marii autori. Aia e iubirea la care noi tânjim inconștient, iubirea pe care o tot căutăm la alții, când de fapt e în noi. Iubirea care n-are legătură cu așteptările, confirmările, banii din portofel, vacanțele la munte sau la mare, fidelitate, sex. Iubirea aia care nu judecă și care nu devine isterică atunci când celălalt simte nevoia să respire singur. Pentru că atunci când vom înțelege că nu mai există unul separat, atunci vom realiza că totul e în noi.

Oamenii au milioane de frici. De ce? Așa-i condiționează mintea. Oamenilor le e frică de ridicol și penibil. De ce? Pentru că și-au construit o imagine. Oamenii caută să îi confirme alții. Se judecă. Se ceartă. Se autosabotează. Dar dacă am fi toți orbi? Sau surzi? Sau nebuni? Sau dezbărcați? Sau analfabeți?  Ar mai conta toate astea? N-ar mai avea nicio valoare. Cum nu au, de fapt.

De fapt apocalipsa este lupta între a crede și a nu crede. Și nu mă refer la o credință măreață în Dumnezeul de pe afișe, ci la a crede în tine. Dacă începi așa, ajungi sigur mai departe de atât. E doar un pas mic. Să crezi că ești minune. Să crezi că viața asta e într-adevăr un dar și că moartea nu e o pedeapsă a omului.

Suntem creați pe conceptul masculin-feminin, pe conceptul de doi. De aia tot timpul căutăm. Ne fug ochii. Flirtăm. Chiar și în spatele unui one night stand stă mica speranță că poate persoana aia este cea aleasă. Mică de tot ascunsă de umbra egoului. Și totuși refuzăm iubirea pentru că e așa… pentru ăia romantici, pentru visătorii care citesc, pentru cei care trăiesc în nori. Iubirea e un concept greu de înțeles. Cum adică noi suntem iubire? Marș mă! Iar cei care cred cu adevărat în asta, sunt blamați de pragmatici.

Dar nimeni nu greșește. Fiecare își poartă propriile frici. Nu există rău.
Am așteptat anul 2012 pentru că în fiecare din noi e o schimbare. În fiecare se ridică spiritul și suntem puș în fața acceptării sau nu a existenței divinului. Din noi, din ceilalți. De peste tot. Mă uit la oamenii de lângă mine, din autobuz. În ochii lor se citește zbuciumul. Mie-mi prevestește binele, că trăim schimbarea, că renunțăm la frică. În fiecare dintre noi e o luptă și o nevoie imensă de a iubi și a fi iubți. Dar ne blochează frica. Suntem înspăimântați de respingere. Nu există singur. deci căutați-vă sufletul pereche și aveți răbdare cu el. Iubiți-l fără a pretinde nimic. Dați-i energie să se regăsească. Să vadă. Să creadă.

Ana-mi zicea – tu cauți iubire. Mă revoltam atunci.
Azi îi dau dreptate. Dintotdeauna eu am căutat iubirea. Doar că înainte avea o formă, acum e doar emoție.

You saved me, so thank you

LovePeaceHugs
>.<

Foto

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply
    Raluca
    21 September, 2012 at 2:35 pm

    Nu prea obisnuiesc eu sa citesc bloguri, doar daca imi recomanda prietena mea sau vad pe facebook ce a mai citit (blogul ei: http://surasdecapricii.wordpress.com/); si cum titlul articolului mi-a suras am zis sa trec cu ochii prin el si nici ca am regretat. M-am abonat de cum am terminat pentru ca simt ca articolul exprima ceea ce eu nu ma pricep sa spun in cuvinte si nici ca as avea cui sa-i spun. Acum ma simt de parca as fi avut o revelatie – nu cea de a fi descoperit gandurile, ci persoana care gandeste apropiat de ceea ce gandesc si eu. felicitari pentru ceea ce faci!

  • Reply
    joker
    9 August, 2012 at 6:09 am

    “Cum adică noi suntem iubire? Marș mă!”
    Asta e o frază mai gingaşă decât aş putea scoate eu …o alta!:))
    Colegii tăi ştiu că gândeşti atât de profund Rox?Nu se sperie?De moarte?:)))
    Mă întreb cum este lângă tine…savurând nush ce licoare bahică, începe să mă tenteze.
    :))

    • Reply
      Evergreen
      9 August, 2012 at 6:48 am

      Cum sa se sperie de mine cand eu ii iubesc atat de mult?

  • Reply
    Evergreen
    8 August, 2012 at 3:00 pm

    Marina :) Mare, soare, liniste – multumesc

  • Reply
    marina
    8 August, 2012 at 2:30 pm

    Imi place foarte mult cum scrii. Ma regasesc de multe ori in postarile tale si chiar daca nu comentez la fiecare , le citesc. o zi buna

  • Reply
    Despre apocalipsa din noi « Evergreen
    8 August, 2012 at 12:40 pm

    […] Continuare Like this:LikeBe the first to like this. This entry was posted on miercuri, august 8th, 2012 at 12:40 pm and tagged with 2012, apocalipsa, blog, credinta, divin, evergreen, irule, lumina, rox andrei You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. « Ceva legat de noi. Nimic despre noi […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.