Secvente

Arta omului inconștient de sine

evergreen

Știi… mă enervează cumplit că există acest inconștient care-și face de cap de fiecare dată când nu-s atentă. Și mă mai enervează că scriu terapeutic de 13 ani și parcă nu se întâmplă nimic bun cu toate astea. Scriu și se duc undeva cuvintele, iar eu rămân la stadiul ăsta subdezvoltat. Principii prea rigide, frici o cârcă, agonizând între sunt super mișto și sunt cel mai oribil om din univers.

N-ai vrea să-ți torn un pahar de vin, poate o să fii mai rezonabilă cu tine însăți?

Nu. Pentru că undeva în mine zace o teamă că aș putea deveni alcoolică. Știi, am în gene… Nu știu dacă s-a dovedit științific ca moștenim predispoziția spre alcool, dar am auzit des că semăn cu tata. Și n-a fost neapărat ceva bun. Și-am rămas cu pata asta pe creier să nu fiu el. Să nu fiu egoistă, absentă și distantă. Așa că m-am pocnit singură peste degete când am crezut că am greșit.

Poate investești prea multă precizie în a nu fi ca el și prea puțină în a fi ca tine…

Da. Asta știu. M-am ferit toată viața să nu fiu într-un fel sau altul, dar n-am știut să fiu eu. Și abia acum învăț să-mi recâștig spațiul. Eu cu mine. N-am fost niciodată o pereche potrivită. Tot timpul am fost în conflict. Și e foarte obositor să te trezești în fiecare dimineață obosit din interior. Îmi vâjâie capul.

Popcorn. 

Și cu toate astea e suprinzător cât de mult mă pot iubi anumiți oameni. Cu tot războiul ăsta. N-aș vrea să fiu melo, dar uneori iubirea distrage atenția de la durere și pare că vindecă niște răni. Eu știu că zace-n mine, orice ar fi. Bezna. Știu asta, o simt noaptea când mă trezesc cu senzația de sufocare. M-am împăcat cu gândul ăsta. Nu vreau să fiu o victimă, adică nu sunt. Sau poate sunt și n-ar trebui să-mi fie rușine cu asta.

……………………………………………….

Mă uit la mine și mă văd pe mine.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Florin
    1 December, 2018 at 11:48 am

    Toti avem frici, angoase, iubiri trecute, multe neimpliniri, frica, ura, depresie, etc. Totul e sa fim rationali, sa le vedem, cunoastem, si sa ne tratam singuri, eventual cu ajutor de la prieteni. Alcoolismul nu cred ca se transmite genetic, tine mai mult de starile prin care treci, de un ele labilitati, de unii prieteni/cunostinte care te pot indemna la asta. E ok sa o mai faci lata cind si cind, ca si mie mi se intimpla sa vreau sa ma ametesc, pur si simplu, ca sa uit de toti, si de toate intunericurile si mizeriile lumii. Bine, mahmureala aia dilie ma lecuieste un timp, dar iar se aduna altele, iar urmeaza o ameteala bahica, si asa zic eu ca mai refulez, ca sa nu o iau pe aratura. De ideea ca poti deveni alcoolica trebuie sa te eliberezi incercind sa bei, si sa vezi cum reactioneaza organismul, fara frica, experimental. Cit despre relatia cu unii parinti, asta poate fi o problema, daca nu exista compatibilitate. Eu cu taica-meu nu ne intelegeam de absolut niciun fel, eram complet diferiti, si el incerca sa se impuna destul de brutal, si primitiv. Nu m-a batut, dar m-a terminat psihic. Bine, in timp am vazut ca e mai bine sa plec, si sa-mi vad de viata mea. Sint tot felul de situatii, dar asta cu parinti cu probleme te cam traumatizeaza, si asta inteleg doar cei ce au trecut prin asa ceva. Trebuie optimism, si energie, ca sa traim cum meritam. E bun scrisul terapeutic, eu il folosesc, ca acolo ma descarc. Sint multe de spus, multe lucruri care te ajuta le descoperi in timp, prin incercari.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.