Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Aș vrea ca lumea să mă lase să fiu așa cum vreau eu

Tare mi-aș dori să pot fi cum vreau eu fără ca ceilalți să caute și-n fundul creierului meu răspunsurile. Eu nu-s o formă tipică și nici nu-mi doresc să fiu. Nu mă lupt să fiu atipică, doar să atrag atenția, dar mă știu că-s dificilă și morocănoasă, uneori și prea exaltată alteori. Eu-s cu extremele, cale de mijloc mai rar.

Și aș vrea să nu mă simt constrânsă în viață.

Aș vrea tare mult ca atunci când mă întrebi ce fac și eu îți spun sincer că-s tristă să mă lași în pace. Nu-s genul care caută ajutorul de la ceilalți, îl cer când am nevoie. Altfel, vreau să fiu liberă să spun că mă simt nasol și că vreau să mor și să mă dau cu curul de pământ fără să fiu considerată vreo victimă sau că mă plâng. Asta fac acum, sunt tristă, depresivă, anxioasă… uateva. Și știu că vrei să mă încurajezi și că zici că-s proastă că am atâtea, că fac ce-mi place, că muncesc cu super oameni. Faptul că sunt așa nu exclude faptul că știu toate astea și sunt recunoscătoare pentru ele, însă nu mă pot mulțumi cu atât.

Viața mea e bună. E cea mai bună, poate. Asta nu mă împiedică să visez la mai mult.

Altfel, nu mă mai întreba.

Nu suport întrebările din inerție ale căror răspunsuri sunt stereotipii. Consider că dacă mă întrebi ce fac, cum sunt, te și interesează adevărul. Altfel, nu mă mai întreba, pentru că dacă te consider prieten apropiat îți răspund cu adevăr. Altfel, îți voi spune bine și atât.

Anul ăsta o să fie dark and twisted and depressed. Îl presimt cum a venit fix în freza sufletului.
Plus că sună ceasul biologic și mă ia cu atacuri de panică.

Plus că au pus în club Limit to your love și Adele și chestii și mi s-au umezit ochii cu niște apă (nu știu de ce, că eu nu plâng). Și m-am deprimat îngrozitor că mi-am dat seama că există șanse să rămân singură. Apoi am derulat relațiile trecute și m-am panicat. Apoi am privit în jurul meu în club și am realizat că e al dracului de greu să găsesc pe cineva să mă potrivesc pe termen infinit. Apoi am încercat să mă imaginez așa și n-am putut. Mintea mea n-a vurt. Mi-am dat seama că nu prea mai fac compromisuri și că nu știu exact ce vreau, deci nu știu exact ce mi s-ar potrivi, deci să mă ia dracu dacă mai înțeleg vreo boabă din cine sunt.

Și stăteam singură-n colț pe scaun, la trei dimineața și mă gândeam că nu vreau să ajung să rămân cu cineva doar din resemnare sau doar ca să nu rămân singură. Că idealista din mine se va oftica toată viața. Măcar atât.

Iubirea mea e limitată. Are orizonturile cât ființa mea. Și atât.

Și apoi am ajuns acasă, în camera mea încărcată de o tristețe profundă și m-am gândit la tata. Că mi-e dor de el în forma în care mi-am imaginat-o eu că a fost pentru mine.

M-am așezat în pat, l-am luat pe urs în brațe și aseară mi-ar fi plăcut să nu dorm singură. Să dorm cu cineva și să ne trezim greu și amorțiți. Și să bem cafea și să mâncăm portocale.

Și i-am înțeles și pe cei care se căsătoresc din teama de a nu rămâne singuri sau din interese din astea. Pentru că nevoia de a fi cu cineva e mai puternică decât curajul de a rămâne singur. Și pentru că avem în genă s-o ardem în doi. Sau mai mulți, dar minim doi. Și îi înțeleg și când divorțează.

Suntem fucked up rău de tot. Și mă mir că am supraviețuit până acum. Și am obosit rău de tot să mă trăiesc numai pe mine. Dar știu că nici cu doi nu aș putea să fiu mai bine, deși oscilez în gânduri.

Faptul că sunt tristă și lipsită de motivație și entuziasm nu mă face să fiu un om rău. Sau ignorant. Sau care nu muncește. E o stare-n mine. Și mocnește acolo. Și iese la suprafață aici pe blog sau la o bere din aia tristă în care ne spunem ofurile. Și vreau să fiu liberă să-mi permit să fiu cum mă simt. Și vreau să nu mai fiu etichetată în vreun fel, nici în urma blogului, nici când ne vedem pe stradă.

În primul rând nu-mi pasă foarte mult și în al doilea… nu mă ajută în niciun fel pe mine. Nu mă face decât să nu mai vreau să te văd. Și nici pe tine, că-s om fain și e nasol fără mine. Hehe.

Deci lasă-mă să fiu oricum. Să plâng prin baruri. Să dansez pe scaun. Să scriu că vreau să mor. Să mă lamentez că o să fiu singură. Să vreau să stau în casă toată viața. Așa sunt eu.

din camera mea tristă și din patul meu cald, închei ascultând muzică depresivă

You Might Also Like

12 Comments

  • Reply
    ana
    18 January, 2017 at 2:17 pm

    Da, da, know the feeling

  • Reply
    lorelei34
    27 December, 2013 at 12:54 pm

    Si inca unul bun…. cum ai putut sa scrii asa multe??? Ai talent cu carul!!! :)))

    • Reply
      Evergreen
      27 December, 2013 at 2:50 pm

      :)

  • Reply
    joker
    16 January, 2013 at 7:42 am

    dependență??
    prostia de spectacolul grotesc ce mi se pare entuziasmant pe alocuri
    iar frumusețea atât de rară și încântătoare la unele spirite. era să scriu finite, dar nu scriu. :)

    pe tine te simt frumoasă. nu știu spiritul, cu ce carburant îți merge și când vrea să dea rateuri; tot motorul. :)

  • Reply
    Evergreen
    13 January, 2013 at 8:59 pm

    :))) oamenii creeaza dependenta, da

  • Reply
    joker
    13 January, 2013 at 8:56 pm

    Să mă las de oameni?
    Poate o să-i iubesc mai mult cine știe?…în sensul în care privirea chiar o să-i străpungă scurgându-se lin. :)
    :p

  • Reply
    gspam
    13 January, 2013 at 11:48 am

    si spam-ul e om. si omul e spam

    • Reply
      Evergreen
      13 January, 2013 at 12:16 pm

      Daca spui tu :)

  • Reply
    gmode
    12 January, 2013 at 2:01 pm

    pisicologul de serviciu opineaza ca depresivitatea ar fi un fenomen de moda favorizat si de soldurile de iarna. fara a pomeni de starea similara a termometrului combinata uneori cu cea a barometrului. pe scurt, un trend formidabil pentru tineri si “înca tineri”. fenomenul se propaga de catva timp prin vectorul “blog” dar exista deja o literatura care se revendica din curent (sau invers); la latitudinea fiecaruia s-o descopere. atmosfera din baruri e deja impregnata cu virusul “depresiv” din generatia a doua, probabil mutant dupa regula “mutatis mutandis, per tutatis” (pardon). totul e normal pentru ca asa trebuie sa fie normalul. hehei, nu mai zic de produsele derivate, comertul profita si el cât poate.

    • Reply
      Evergreen
      12 January, 2013 at 3:12 pm

      gmode – suna asa ciudat asta, nu stiu daca e spam sau chiar a scris un om. spam-urile sunt foarte inteligente mai nou. e generatia asta. nu cred ca ce am eu e fenomen si nici nu as putea sa incadrez in depresivitate, ca nu e chiar asa, dar e cel mai uzual curent. o fi de la generatia din care fac parte, dar parca tot mai degraba tind sa cred ca-s din viata mea. eu propag “fenomenul” pe blogul asta de niste ani buni

  • Reply
    joker
    12 January, 2013 at 12:30 pm

    N-ai cum!
    Despre asta am scris și eu.

    Și să vii până la Giurgiu…chiar nu prea are rost.
    :)))

    • Reply
      Evergreen
      12 January, 2013 at 12:56 pm

      Ah, atunci te lasi tu de oameni…

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.