Eu i-am obișnuit pe oameni să nu mă ocrotească. Să dea în mine până obosesc. I-am obișnuit să știe că orice ar fi, pot trece peste asta. Că am la mine puteri supranaturale de vindecare. Că pot! Eu i-am obișnuit pe cei de lângă mine să mă uite. Să nu se gândească la ce simt. Dacă lor le e bine, mi-e și mie. Eu i-am obișnuit să fie absenți și prezenți atunci când vor ei, nu când am eu nevoie. Că nevoia se duce cu timpul sau cu berea, depinde. Eu i-am obișnuit să nu mă asculte, ci să se gândească la ei prin mine. Să mă dea deoparte pentru a reflecta în ei înșiși.
Eu am greșit.
Oamenii mă văd numai zâmbet. Om ușor care trece prin viețile lor. Mă văd fluturaș glumeț, prostuț, răsfățat. Iar dacă devin serioasă mă întreabă dacă sunt bine. Sunt bine și când nu râd.
Ei mă văd cum vor ei și iau din mine ce consideră că li se cuvine, deși eu nu mă cuvin nimănui decât mie. Mie nu-mi plac oamenii orbi, cei care nu pot trece peste propriile limite. Nu-mi plac oamenii captivi în propria condiție.
Visez la ziua-n care o să mă întind pe nisip. Și-o să uit de toți și de toate. La ziua-n care soarele, marea, berea și țigara mă vor acompania în călătoria mea. La ziua în care o să iubesc cu tot sufletul meu și-o să fiu fericită, măcar puțin. La ziua în care n-o să-mi fie frică să mă las ocrotită. La ziua în care cel de lângă mine îmi va anticipa mișcările și mă va iubi pur și simplu. Pentru că exist. Și eu îl voi iubi doar pentru că mi-e.
Mi-a spus cineva că ar trebui să mă obișnuiesc cu respingerea. Că asta e meseria aleasă și că se întâmplă. Mă obișnuiesc, dar asta nu înseamnă că nu mă doare.
Visez la ziua în care cineva mă răpește și mergem la mare. Mi s-a întâmplat o dată și a fost genială experiența. Era toamnă și frig și plaja pustie. Eram doar noi doi și nu știam încotro ne îndreptăm. Stăteam zgribuliți, beam șampanie și ne uitam la stele. Copii.
N-am să știu niciodată care e drumul corect. Sentimentul care trebuie. Gândul care merită. Alegerea bună.
N-am să știu niciodată cum ar fi fost să fie sau cum o să fie.
Mi-e dor să fiu iubită. Curat.
hugslovepeace
>.<
4 Comments
Euxiniu
27 March, 2012 at 7:03 amNu ai putea face o copie a ta? Undeva aproape de mare, de preferat. Eşti pe cale de dispariţie. În cel mai bun sens al cuvântului.
Adriana
23 March, 2012 at 6:38 pmi hear you woman
Crengu
22 March, 2012 at 10:30 amNimeni nu stie, pana nu merge pe acel drum, pana nu alege, pana nu simte, pana nu gandeste. Iar cand va fi sa fie, va fi.
Ti-o spune cineva care, intr-o vreme, ca si tine, tanjea sa fie iubita curat. Si e. :)
Iubirea nu alege doar oameni cu un anumit tip de meserie, ea exista pur si simplu. La momentul potrivit, nu mai devreme, nu mai tarziu.
Capul sus si bucura-te, de orice, ca un copil! :)
Evergreen rulz | My Coffee Cups…
22 March, 2012 at 7:14 am[…] frumusețe și sinceritate. Azi eu am simțit și ea a scris. Ca în așa de alte multe zile. Aș vrea să mă uit complet pe-o plajă pustie. Eu i-am obișnuit pe oameni să nu mă ocrotească. Să dea în mine până obosesc. I-am […]