Înghit timp, parcă. Și el se așează pe pleoape. Și pleoapele-s grele. Și dorm. Aș dormi o zi și-o noapte și poate înc-o noapte. Toamna mă face dintotdeauna să vreau să iubesc, mai presus decât să fiu iubită.
când împlinesc 30 de ani vreau să fiu în barcelona. de ce barcelona? de ce nu?
Curg frunzele prin timpanele noastre. Mușcăm buzele uscate de vânt. Și frigul pătrunde între coaste. Curge un cer gri prin privirile noastre. Și tresărim săgetați de culorile roșiatice. Murim puțin câte puțin, în noi, în ei.
am fumat o țigară cu eucalipt, mentă și alte minunății. mi-am amintit de ce m-am lăsat de fumat
Oare copiii plâng în pântecele mamelor? De dor? De curiozitate? De răsfăț? Sunt momente când nu știu cine sunt. Calc pe aleile orașului meu, calc pe urmele mele și nu știu încotro mă duc. Sunt momente când cei din jur prizează haos și se simt sălbatici. N-am cum să-i mângâi. M-am potolit. Aș vrea să le fie soare, dar nu mai port raze-n buzunare. Nu știu ce caută ei, tot atât cât nu știu ce caut eu.
mântuirea este un cuvânt atât de profund și totuși atât de pierdut
Mă mișc încet. Și n-am nicio intenție să mă grăbesc. Am înțeles de ce oamenii tind să se împlinească fizic cu vârsta. Devin mai puțin agitați. Măsoară mai bine timpul și fac alegeri. Fără să le pese prea mult de ce pierd. Odată cu vârsta realizezi că importanța lucrurilor e complet relativă.
poate nu se vor alinia niciodată planetele. trag sfori cu mici prinți călare pe stele. visez
vreau să văd răsăritul din spațiu. să văd lumea. de jos. și de sus.
ești prima mea toamnă, mi-ai spus cândva. poate era mai frumos să fi fost ultima. n-am fost. n-o să mai fiu.
asta e tot, mi-ai spus cândva. am încheiat socotelile pământești. s-au rupt în miliarde de bucăți toate.
sunt bine. întotdeauna am fost bine.
evergreen
No Comments