Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Așteaptă-mă că vin

Îmi așez tâmpla pe ursul care mă așteaptă tăcut în fiecare seară

Mă ții de vorbă, dar vreau să tac. De fapt, aș vrea să cânte daft punk tare de tot și să mă plimb cu mașina. Pe scaunul din dreapta. Aproape de munți. Să privesc stâncile. Să nu mă întrebi nimic. Să fim pe aceeași lungime de undă. Să ne placă aceeași muzică. Să tăcem liniștiți. Să fim doi ca și cum suntem unul.

Nu-mi găsesc locul în patul ăsta atât de drag mie și atât de inconfortabil

Nu sufăr că n-am bani. Nu sufăr că nu am relație. Nu sufăr de vreun dor. Nu sufăr că s-ar putea să nu pot ajunge în Islanda. Nu sufăr că s-ar putea să nu pot să trimit nici măcar filmul. Nu sufăr de singurătate, depresie, disperare. Dar mă întristează senzația asta de singurătate în sistem. Mă copleșesc oboseala și cele o sută de telefoane pe care trebuie să le dau în fiecare zi. Mă face să vreau să mă ghemuiesc în mine, mică de tot. Mă face să vreau să nu mai vreau nimic.


Balada tristă de trompeta poate fi cu ușurință balada tristă din saxofon. Și cu rolele prin Cotroceni este ca plimbarea cu gondola în Veneția, unde n-am fost niciodată. Iar nopțile-n oraș sunt din ce în ce mai plăcute. Și zilele-s amorțite. Fluturi bezmetici. N-am nimic în buzunare, niște sare de mare, poate. Vin cu pași mici. Sper să ai răbdare să mă aștepți. Parcă te știu dintotdeauna.

Dar nimic nu este imposibil și zilele astea sunt la fel de dulci ca zilele celelalte

Închid ochii și-mi imaginez că cineva mă ocrotește. Închid ochii și-mi imaginez că o să găsesc pe cineva care-mi va purta de grijă, uneori. Care-mi va spune că totul va fi bine și eu voi crede. Care va ști ce înseamnă lumea asta atât de complicată pentru un copil ca mine. Care va ști să mă țină de mână când e momentul potrivit și să-mi dea elan când merit.

Închid ochii și ațipesc cu capul pe ursul care în fiecare seară mă așteaptă cuminte. E liniște-n cameră. Se aud greierii, dar cântă tot mai rar. Probabil furnicile au treabă. Pământul pulsează. Mi-e dor de pământ. Să stau cu picioarele-n colb. Mi-e dor de satul copilăriei mele.

 

LoveHugsPeace
>.<

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Din oboselile zilnice ale obositilor care suntem « Maria-Roxana's Blog
    17 August, 2012 at 1:25 pm

    […] integrală o găsiţi aici 47.156944 27.590278 Share this:MoreEmailPrintLike this:LikeBe the first to like […]

  • Reply
    Evergreen
    15 August, 2012 at 8:54 pm

    Să știi că te cred :)

  • Reply
    julieinaugust
    15 August, 2012 at 8:52 pm

    Totul va fi bine, iti promit!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.