M-a făcut mama o fire sensibilă. M-am bătut peste mâini vreme lungă pentru că am vrut mereu să fiu mai dată dracului. Și mi-a fost jenă că am suferit după oameni, că am pus (la) suflet, deși mi s-a tot zis să nu mai fac. Dar sunt o fire sensibilă și n-am putut să ignor dacă m-a durut cineva.
durerea trece, oamenii dispar, viața merge înainte.
Mi-am derulat însemnarea asta în cap într-o noapte. N-aveam somn. De câteva zile mă chinui s-o aștern, dar nu mai capătă sens. Nu știu de ce, dar ceva nu se leagă. Nu găsesc butonul pe care să apăs ca să fac să curgă din mine. Așa că pare că mă înșel scriind doar de dragul de-a bifa asta pe noul an.
anul ăsta lucrez să devin independentă emoțional de ce cred sau spun ceilalți despre mine.
Nu prea am multe rezoluții. Am senzația că tot merg înspre bine. Eu cu mine însămi. Și că accept tot mai puține mizerii din partea celorlalți. Am avut niște luni cu lupte interioare imense, cu rupt bucăți din cine credeam că sunt, cu insomnii și procese. Totul ca să mă vindec și să mă împac cu gândul că e vina mea că am lăsat (din nou) să fiu rănită pentru nimic.
Poate sunt eu prea sensibilă și ar trebui să pun capul liniștită pe pernă. Dar prefer să mă zbat și să mă chinui, prefer să ajung la pace cu mine însămi și să învăț din tot ce-am greșit.
Ăștia suntem și atâta putem
Și nu mi-e rușine să recunosc.
Evergreen
4 Comments
Alex
17 January, 2019 at 12:13 pm“Nu vad viata inutila, dar nici nu pot sa zic ca e o minune :)”. Ai un echilibru, cel putin in gandire/in teorie, nu te duci intr-o extrema sau alta – luminata/idealista/bezmetica, dar nici intr-una intunecata. Asa sunt majoritatea oamenilor, din ce observ, impacati cu zona gri. Cand ai timp, chef, idei, scrie ceva pe tema asta, poate imi este de folos. Un gandim intim si grobian imi trece prin cap: Trecand peste perioade mai mult sau mai putin nefaste, trecand peste capricii, trecand peste stationari temporare in alb sau negru etc… Cum dracu’ faceti voi de va mentineti in zona gri?
Evergreen
29 January, 2019 at 7:37 amIt takes time. Atata pot sa spun.
Alex
16 January, 2019 at 8:28 amElocvent titlu. Tot incercam tot felul de imbunatatiri/cresteri/inaltari/spoieli, si contrat asteptarilor, efectul este doar negativ, tortura. In cazul tau, ca si-n cazul tuturor, preferi sa te chinui decat sa-ti accepti neputinta – se poate face ceva in acest sens? nu, nu se poate, rationalizarea conteaza putin spre deloc. I-ai introdus pe ceilalti in ecuatie, aici o sa dezaprob: niciodata n-are legatura cu ceilalti, ci cu noi… strict cu noi. Partea imbucuratoare: intr-un final o sa se termine toata inutilitatea asta (viata) pe care punem pret de parca ar fi nu stiu ce minunatie/bucurie. Existenta e dezavantajoasa. Imi vine in minte aforismul “Traieste clipa”, adica prezentul, dar e impropriu pt. ca omu’ are una sau mai multe dorinte (indiferent de situatia/postura in care se afla-n prezent), iar dorintele apartin viitorului, deci n-ai cum sa te bucuri; presupunand ca-ti atingi obiectivul din viitor, iar vrei ceva ce nu ai in prezent, si imbecilitatea continua fara acordul nostru (e ca o bucla, esti ca hamsterul pe roata) – din nou, rationalizarea e frectie la picior de lemn. :) E comedie mefistotelica.
Evergreen
16 January, 2019 at 9:54 amHe, he. Da, de cele mai multe ori este despre noi, dar uneori este si despre ceilalti. Imi place abordarea ta. Nu vad viata inutila, dar nici nu pot sa zic ca e o minune :)