Atunci când cad imperii

Fiecare dintre noi are prieteni apropiați, cunoștințe și oameni de suflet. Eu cam așa sunt, deși am foarte puține cunoștințe cu care țin legătura. Bon, deci prietenii apropiați care știu chestii intime, care sunt apelați constant, cu care se fac lucruri și oamenii de suflet, ăia puțini la număr care știu chiar cele mai ascunse și tulburătoare gânduri și fapte.

Pe lângă ei, este un flux continuu de alte figuri în viețile noastre. Că deh, nu putem fi sociopați și ieșim în lume și comunicăm cu ființe. Cu unii dintre ei reușim să rezonăm și pornesc de la nivelul de cunoștințe până la nivel de prieten apropiat și uneori ajung la suflet, uneori. Și ei ne arată lucruri noi și perspective noi și sunt ca o gură de aer în viețile noastre monotone și ajungem să-i neglijăm pe ăia vechi, asta până cel nou devine și el vechi și bun de pus la rană și gata… procesul continuă.

Se întâmplă ca unii să ne  sfătuiască să nu ne atașăm prea tare. Să nu punem mult suflet. Să nu suferim când suntem dezamăgiți. Sfaturi bune, de prețuit, de pus în practică. Se întâmplă să ne judece într-un mod mai soft că suntem prea slabi și că prea ne dăm de ceasul morții când cineva ne supără. Trebuie să-i înțelegem că ei ne vor binele, că selecția a făcut să-i avem în viețile noastre pentru a ne ajuta, proteja, ocroti… pentru a ne fi uneori scut și alteori sabie.

Dar aș vrea ca oamenii să înțeleagă că nu suntem la fel, că pentru unii dintre noi când cineva ne supără cad imperii. Se prăbușesc lumi. Unii dintre noi suferim înzecit, poate nefondat, dar așa suntem noi conectați. Nu consider corectă nicio abordare, nici cea mai detașată și nici cea prea implicată… fiecare acționează, trăiește, suferă după cum știe el. Deci pentru unii dintre noi, faptul că celălalt ne-a făcut o mizerie, este într-adevăr ca un cutremur, lasă urme și e cu jale. Dar așa ne curățăm noi, așa ne vindecăm. Scriem, jelim, urlăm de zici că s-a terminat pământul și după aia mergem mai departe. Deci nu ne putem schimba doar pentru că  așa cred unii că e mai bine pentru noi, nimeni nu știe ce e mai bine, decât noi… ceilalți pot presupune că binele lor e potrivit. Uneori se înșală.

Ideea era că simțim și reacționăm diferit la lumea noastră și nu trebuie să fim puși la zid că suntem prea reci sau prea fierbinți. Fiecare este configurat într-un fel, iar dacă lumea crede că dacă noi, ăștia suferinzii, suntem slabi… atunci lumea e proastă și e degeaba. Dacă ne gândim, suntem insomniaci, dacă ne facem procese de conștiință sau căutăm buba, nu ne îngropăm în depresie și nu ne vitimizăm, ci vrem să înțelegem unde s-a rupt, ca data viitoare să evităm…

Deci asta e. Eu cu oamenii avem o relație dubioasă. Dar până la urmă se așează astrele.
Sunt plină de lumină și zâmbet și-s pe val. Învăț să-mi păstrez echilibrul.

HugsLovePeace
>.<

Foto