Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Atunci când nu te placi amintește-ți de ziua în care te-ai plăcut

Există zilele alea când totul pare prost. Zilele când ne trezim nervoși, triști, nefericiți. Când simțim că existența noastră e inutilă, că n-am făcut nimic în viață, că suntem urâți, proști, grași, slabi.

Există perioada aia gri, aia în care nu vrem să facem nimic decât să supraviețuim, când nimic nu ne mulțumește, când oamenii sunt idioți și cu un simț stupid al umorului.

Există zilele când bem și ne ghemuim pe podeaua rece doar să știm că simțim ceva. Sau când bem peste măsură pentru că pur și simplu nu ne pasă de a doua zi sau de oricare altă zi.

Ei bine, atunci când vin zilele astea amintește-ți de zilele când îți zâmbeai în oglindă, când credeai că poți să cucerești lumea, când știai că orice s-ar întâmpla vei stăpâni situația sau vei izbuti să te lași de control.

Ni se spune să ne iubim. Să ne tratăm cu iubire. Să ne învăluim în dragoste.

Cum adică să ne iubim? E greu de crezut că un om se iubește pe sine fără să fie vanitos. Sau mândru. Sau arogant. De aia preferăm să transferăm iubirea către ceilalți, ce pare un proces mult mai dificil decât cel de a ne iubi pe noi. Așa că dăruim altora ce am vrea să ne dăruim nouă și ne pierdem pe noi în alții. Ca mai apoi să ne scotocim și să ne pierdem.

Ni se spune să ne iubim că nu e așa greu. Un om care se iubește pe sine înțelege valoarea sa în construcția universului și nu mai tânjește la iubirea și atenția celorlalți. Un om care se împacă cu umbrele sale, care își iubește partea întunecată și care se acceptă cu calități și defecte este un om împlinit. Și omul ăla trăiește o liniște care i se citește în privirea, privirea aia de om îndrăgostit.

Există zilele de gri care se plimbă pe șira noastră. Există tropăitul demonilor și șuieratul trenului ce parcă se grăbește să plece din gara vieții noastre. Există ploaia care arde pielea și norii plumburii care sufocă. Există toate, dar există și soarele și zilele de mai și mirosul de tei. Și pentru cele din urmă merităm să ieșim de sub vălul tristeții și să dansăm prin viață.

Foto

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    INTJ
    25 August, 2013 at 10:43 pm

    “If you truly loved yourself, you could never hurt another.” ~ Buddha

    infatuation is (just) a feeling, real love involves commitment. infatuation is love of emotion, real love is love of devotion. infatuation affects only emotions, real love involves emotions and will. one “falls into” infatuation, but “grows into” real love. infatuation is about “my emotions”, real love is all about the loved one(s). infatuation is weakened by time and separation, whereas real love is strengthened. infatuation seeks to get, real love seeks to give. infatuation is momentary heat, real love is (in some sense) “that warm & fuzzy feeling” which never leaves (and therefore can’t be qualified). infatuation “counts” the special moments, real love lives in all those seemingly ordinary ones that fill up the time-span between realizing you love and your death. infatuation is “I love you” … real love is “I do love you“.

    • Reply
      Evergreen
      26 August, 2013 at 10:37 am

      Oh…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.