34 e un tramvai dat dracu’. în sensul că e mereu plin de oameni. și parcă mereu își schimbă traseul. oamenii din 34 sunt în vârstă, majoritatea. doi trei tineri rătăciți, în rest, peste 65. pentru că are stație la piața obor. unde e ieftin. și aglomerat. dar ieftin.
azi mă uitam la bătrânii din tramvai. și m-a podidit boceala. nu de mila lor, ci de mila mea. mă uitam la obrajii lor, la expresiile lor, le miroseam hainele îmbâcsite, priveam părul rar și alb, ochii triști, pielea brăzdată peste tot. și mi-am dat seama că drumul ăsta nu poate fi evitat. că degradarea asta trupească ne așteaptă pe toți. că înainte să murim suntem bătrâni și ne mișcăm greu, ne tremură mâinile, mirosim urât, ne înghesuim pentru un scaun, nu ne mai țin picioarele, dăm pensia pe pastile pentru că devenim ipohondri, ne cad dinții, ne micșorăm…
o bătrână cu expresie mirată mă fixa cu privirea. eu înlăcrimată toată căutam obiecte imaginare de care să mă agăț pentru a-i evita ochii. și mi se făcea tot mai rău. îmi venea să vărs cu sughițuri și suspine. mi-era drag de ea și totodată o uram. pentru că ea-mi părea împăcată, iar în mine era război.
așa am descoperit unul din motivele căsătoriei. oamenii cu cât îmbătrânesc cu atât se urâțesc mai mult. și decât să se urâțească separat (șansele de găsire a jumătății scad dramatic cu înaintarea în vârstă), mai bine împreună. plus de asta, fiecare poate miza că era cândva tânăr și frumos și ălalalt chiar să știe despre ce e vorba. să ne urâțim împreună! asta m-a amuzat cumva.
ce vă zic eu nu e nou. și o știm cu toții la un anumit nivel. dar pe mine m-a lovit azi și m-a durut.
apoi am întâmpinat niște situații care m-au făcut să râd ca o isterică. de la un câine care m-a acompaniat la dracu în praznic spre găsirea locului căutat (cu care am vorbit despre viață și care m-a părăsit la un moment dat), un nene care s-a oferit să mă ducă cu mașina cinci străzi mai încolo și m-a dus, un drum prin nămeți cântând nantes în gura mare, 10 oameni întrebați care nu locuiau în zonă, o doamnă funcționară care mi-a făcut o schiță, un bodyguard care m-a bănuit că aș fi cântăreață, niște neni care au râs când m-au auzit că vorbesc cu o ușă încuiată…
aurel vlaicu arată altfel decât arăta acum niște ani. de fapt, totul arată altfel decât arăta acum niște ani. și eu.
e nantes mood. și o vară de neuitat mood. și stau cu draperiile trase. cu o lumânare parfumată aprinsă. fără vin (s-a dus stash-ul personal), dar cu ceai verde. cu o groază de teme de făcut. niciun chef. nicio nevoie. niciun dor. e starea când realizezi că orice ai face și oricum ai face ajungi tot acolo. într-un baston și apoi între patru scânduri.
ieri mi-a zis o doamnă să dau la teatru. ieri aveam chef de râs, de aia.
*** a se nota că până la această oră nu am fumat nicio țigară.
HugsLovePeace
>.<
7 Comments
INTJ
28 January, 2011 at 10:47 pmte inseli: nu se uratesc impreuna deoarece ei raman la fel de frumosi unul in ochii celuilalt. :)
Sugar Queen
28 January, 2011 at 10:42 amCu cea mai mare plăcere.
Evergreen
27 January, 2011 at 4:42 pmSugar drago – sa gasim elixirul tineretii!
Sugar Queen
27 January, 2011 at 4:33 pmDa… pe mine mă sperie trecerea timpului. Tocmai din această cauză. Şi mă oftic când pierd timpul şi realizez că o să mă uit în urmă şi… o să văd nimic.
Roxana
27 January, 2011 at 4:22 pmSi eu sper Rox ;)
Evergreen
27 January, 2011 at 3:45 pmDap, Romania e o tara batrana… nu stiu daca e plimbare sau chiar au treaba sau ce-or face (nu i-am intrebat), dar tare m-au dat peste cap azi.
Sper ca generatiile astea sa nu devina batranii de azi, ci sa fie mai deschise si mai relaxate.
Roxana
27 January, 2011 at 3:12 pmIn orice mijloc de transport gasesti oameni in varsta,mai mult de jumate,mai tineri sunt cativa… ma gandesc ca poate ajung si eu asa,fara treaba acasa si cu dor de plimbare,batandu-ma pe scaun si mirosind a naftalina…nu vreau asa ceva :|