Am fost in Bali, prieteni. Oamenii din cercul apropiat stiu ca era pe lista mea de multi ani si ca mi-am dorit mult sa ajung acolo. Si iata, ca dupa 13 ani, am decis sa-mi serbez ziua in Indonezia.
Insa, asta nu e o postare despre destinatia in sine, ci despre ce a insemnat sa plecam in Bali fara copil, 12 zile cu tot cu drum la o distanta de 10,000 km. Pana acum am ales destinatii in Europa si am stat maxim 5 zile. Am avut mereu ‘siguranta’ ca daca se intampla ceva, putem ajunge repede inapoi.
Avem ultra noroc cu bunicii care-l adora si care au super grija de el. Dar chiar si-asa, parintii pot sa inteleaga, exista acel ceva in sinele tau, care odata ce s-a activat, nu te mai lasa. Desi stiam rational ca e pe maini bune si ca exista solutii pentru orice posibila situatie, inclusiv sa mutam zborul mai devreme in caz extrem, in aeroport la noi am experimentat si gandul sa ma intorc acasa.
Nu m-am intors si bine am facut!
Experienta a fost incredibila, desi am avut incontinuu acel ‘dor’ interior si acele ganduri, ce o face, cum e, i-am dat trauma ca am plecat, se simte abandonat, oare a fost o idee buna? La plecare, cand am urcat in avion si ne pregateam sa decolam, am avut cel mai intens sentiment de iubirefricador. A fost atat psihic, cat si fizic, o apasare in piept.
Intr-adevar, m-am mai relaxat cand am aterizat acolo si pe parcurs a scazut din intensitatea emotiilor legate de el. S-au activat la intoarcere.
Dar ce vreau sa va spun. Daca aveti un bucket list si va doriti si copii, bifati din bucket list. Nu ca nu mai traiti dupa, nu ca nu veti mai calatori, dar abia acum imi dau seama ce privilegiu am trait inainte, lipsa aia de grija de acasa (in afara de motani, dar chiar nu se compara), lipsa de vreun dor anume, lipsa de… vina (?).
Pentru mine Bali, era… BALI. Asa cum a fost cu New York. Nu e doat o calatorie, ci o experienta intreaga. Si sunt recunoscatoare ca am facut sa se intample, dar am ramas cu gandul asta, ca probabil as fi fost mult mai libera, daca mergeam inainte sa devin mama.
PS: si Andrei a experimentat aceleasi sentimente, deci nu este doar la femei, ci la parinti.
Ganduri bune,
No Comments