Mi-am strîns hainele de iarnă. Sper să nu trebuiască să le scot la loc. E foarte frig, dar cred că asta o ştiţi cu toţii. Norocul meu că nu trebe să părăsesc domiciliul. Are şi şomeria partea ei bună.
De Paşte plec din Bucureşti. Mă duc la bunica mea. Şi revin săptămîna viitoare, marţi. Pînă atunci sper să vină vara. Apoi voi sta cu ochii în calendar pînă la 1 mai şi cînd va veni ziua voi dansa dansul fericirii şi al florilor. E ultimul an în Vamă. Asta spun de doi ani. Mint frumos.
Curăţenia de primăvară se face şi la nivelul ăla. Tare visez să reintru în zen şi să nu mă mai stresez cu toate tîmpeniile, dar nu-mi iese. Parcă am pierdut ceva-ul ăla care ţinea aţa întinsă şi mă ajuta să merg… echilibrul. Şi acum mă controlez să nu mă crizez şi în principal sursa stresului meu o reprezintă oamenii. La omi nu pot să renunţ, dar la unii dintre ei probabil că da şi probabil că pun again sita în funcţiune. De fapt trebuie să scap de ultimul lucru care ne mai leagă. Apoi bag aspiratorul, nu?
E o vreme care sigur va aduce puii de depresie.
Hanna face FLASH MOB PENTRU COPII DE LA SATE CARE NU AU POSIBILITATEA SĂ ÎNVEŢE. VINO ŞI TU! SAU SCRIE DESPRE ASTA!
3 Comments
kosmin
19 April, 2009 at 10:03 amFie ca Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa-ti calauzeasca pasii, sa iti aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma ta! HRISTOS A INVIAT !
Azul
15 April, 2009 at 8:50 pmEh.. lasa! Bine ca ultimul an in vama nu a fost acum 2 ani pt ca nu mai aveam ocazia sa inchinam o bere pe malul marii.. asa, ca intre surori:D
Sorela mica te pupa!
Inocentul
14 April, 2009 at 3:52 pmBuna ziua.Echipa Promovare Bloguri a pornit o campanie de promovare a blogosferei romanesti.
Noi punem bannerul sau linkul dvs. la noi pe blog iar dvs. trebuie doar sa plasati un link catre blogul nostru,astfel:
Nume: Promovare Bloguri
Link: http://probloguri.wordpress.com
Daca sunteti interesat,nu va ramane decat sa ne anuntati pe blogul nostru printr-un comentariu.
Multumim!