Da mă, sunt un om absolut dezechilibrat, dar asta nu înseamnă că nu încerc să mă repar. Terapii, meditații, ceaiuri de echilibrat creierii capului, sport, spiritualitate, zen, yoga, reiki, niște alcool, discuții la cafea cu terapeuții mei personali și buni.
Dar ce-i drept, nici metabolismul de 27 de ani nu mai e ce a fost odată… (miu)
Uneori îmi place să o ard așa, lame și deprimată, dar am în genă să caut să echilibrul, la fel cum am în genă hormonul femeii familiste. Nu pot să scap de el, oricât mă chinui, așa că am decis să-l accept. Cum apare vreun tip care să însumeze câteva din pretențiile mele, îl iau de bărbat și facem trei copii. În timpul ăsta vedem lumea, trăim intens, eu fac filme și el își face treaba lui de bărbat puternic și responsabil, el are grijă de mine și-mi oferă singuranță și eu trăiesc splendid pentru a-l face fericit. Toate se fac, cu răbdare. Și tutun.
Dar până atunci, există niște lucruri care-s menite să te ducă în rai. Măcar pentru câteva minute. Și nu, nu mă refer la sex, mă refer la ceva care este aproape la fel, dacă nu chiar la fel ca sexul – spaul. De aia vreau să cresc mare și să am bani, ca să merg la spa și să uit cum mă cheamă.
Carmena, prietena mea minunată, mi-a făcut cadou un voucher la spa. Am mers la Beauty Feria și am intrat într-o lume atât de chill că am crezut inițial că-s pe iarbă. Dar nu, oamenii așa sunt, în mod natural. Calzi, pregătiți să-ți ofere informații, ceaiuri, sfaturi, oamenii erau atât de relaxați și plăcuți că nu-mi venea să plec.
Oferă multe chestii: beauty, medical, spa: tot felul de tratamente cu aparate sofisticate menite să te facă să arăți mai bine, ritualuri de masaj și împachetări în chestii care sună dubios de bine (fac ceva cu grăsimea, gen o fac să dispară într-un mod sănătos). Mă rog, click pe link-uri și citiți că eu nu mă pricep să spun chestiile astea.
Am făcut un masaj de relaxare. Și n-am mai vrut să plec de acolo. Am vrut să rămân veșnic pe masa aia și să mă bucur de senzațiile alea. Am ațipit, am bălit de plăcere, am oftat când s-a terminat. Atunci m-am echilibrat. Insant. Toate chestiile s-au reglat. De aia am nevoie să fac asta cât mai des… ca să fiu bine.
Și am dat o raită și pe la beauty. Și a fost drăgălaș să-mi maseze cineva fața. M-am simțit ca o prințesă contemporană, jur! Și vreau să fac asta mereu!
Bon, știu că cele mai tari chestii vin din interiorul tău și că lucrezi cu tine ca să-ți fie bine. Dar și cele care vin din exterior sunt dumnezeiești.
Pe lângă toate serviciile, oamenii de acolo organizează și evenimente faine, din zona spiritualo-comportamentalo-regăstește-te și fii bine. Au expoziție de tablouri și bijuterii. Și am înțeles că organizează și prezentări de modă.
E cool. Pe bune. Și arată fain. Miroase fain. Și te fac să te simți într-un fel anume, ca un om special dintr-un serial bun.
Și merită!
No Comments