because you don’t know what you have lost. me!
… and go fuck yourself!
Am primit mailul prin care mi se spunea, în fraze motivaționale, că nu sunt suficient de aptă să merg în februarie la berlinale talent campus. M-am simțit respinsă. În cheia unei zile cu început bun și picaj brusc în tensiune și nervi, după citirea acestui mail m-am pus pe bocit. Dar ce bocit. Cu sughițuri și lacrimi până-n barbă. Cu suspine de se cutremura blocul. Cu tot tacâmul unei copile căreia nu doar i-au furat mașinuța preferată, dar i-au dat și foc sub ochii ei. Iar ea nu putea decât să privească neputincioasă. Futu-i!
cică oricum eu sunt mai melo așa, deci merge
Mi-a luat ceva vreme să mă calmez, căci am trecut prin fața ochilor toate eșecurile din ultima vreme. Gizăs, cam multe! Și dă-i! Să se descarce tot ce am evitat să privesc în față până acum. Jale a fost. Am ajuns la concluzia că dacă sunt așa inaptă măcar să-mi zică dracului cineva să mă duc femeie de serviciu în Anglia și să-mi trăiesc my low life cu my low self esteem așa cum se cuvine, departe de toată lumea.
Băi, aș vrea să vină cineva sau mai mulți oameni care să-mi zică: măi fată, lasă-te, n-ai nicio șansă, niciun talent, nimic. Deci reprofilează-te, bucură-te că ai gustat unatcu, dar mai bine spală vase într-un pub printr-o țară străină și distrează-te. Mărită-te. Fă plozii aferenți traiului pe pământ și la revedere. Probabil m-aș încăpățâna să demonstrez contrariul și m-aș zbate ca nebuna, dar după aia aș sta să reflectez la cele spuse… și mi-aș vedea de viața mea. N-aș fi un om fericit pentru că ar trebui să suport povara eșecului, dar aș fi un om împăcat cu un destin neîmplinit. Altfel sufăr din toate mizeriile.
Între timp m-am revigorat, dar am rămas cu dezamăgirea. Arta e o chestie de gust. Relativă. O scuză plauzibilă pentru un ego instabil ca al meu. Și cine nu vrea să mă înțeleagă, n-are decât. Între timp cresc și încerc să număr și cele bune petrecute-n viața mea, ca să nu o dau în tragedii cu tentative de suicid emoțional. Așa mi-a zis soră-mea mai mică – să mă raportez la ce am realizat bun în ultimul an – că ea e deșteaptă și mă învață de bine.
M-am lamentat suficient. O iau de la capăt cu credința mea proprie. Că e la simpla alegere. Să cred sau nu. Și eu cred în mine! Doar că uneori mă pierd cu firea și uit cât de tare sunt. Ori nu.
E bine. Oricum ar fi, e bine.
HugsLovePeace
>.<
No Comments