Ca-n viață, ca-n filme

BobocicaLand via 135

Patru ani de liceu am mers cu autobuzul 135. Frecvent aveam ce povesti găștii de la bloc, peripețiile drumurilor, labagii, ciorditorii, babele agresive, moșii care put, tipii drăguți, tipele nebune.
Spre UNATC merg tot cu autobuzul ăsta. Când catadicsesc să-mi dau căștile jos (și să cobor printre muritori, ar zice probabil sgb) mă trezesc în același univers.

Azi, de exemplu, m-am așezat lângă o femeie care vorbea singură. Era singurul scaun gol, oamenii nu se așezau lângă ea, deși era cam plină mașina. Femeia arăta normal raportându-ne la coordonatele societății cu privire la ce înseamnă normal. Curată, până în 40 de ani. Poziția corpului, ușor ghemuită, era ciudată. Suferea de singurătate. Fusese părăsită. Îi vedeam chipul reflectat în geam. Un chip care părea senin. Își sprijinea capul într-o palmă, o palmă de ceară care m-a înfricoșat. Purta inele și căciulă din blană. E singură și suferă. Își spune ofurile privind pe geam. Când i-am văzut ochii, păreau de fiară într-o cușcă, am realizat că e, cum spun avizații: nebună. Automat, mi s-a făcut frică de ea.

Acum o vreme am auzit o discuție între două femei bete. Se îmbătaseră cu țuică. Nu erau sănătoase nici ele, ușor retardate și cu deficiențe de vorbire. Una din ele, mai guralivă, povestea în gura mare că a băut șase cești de țuică de la soacră-sa și apoi i-a zis bărbatului să-i dea la buci. Lumea le privea oripilate. Eu abia-mi înăbușeam râsul în fular. Ele, impasibile, discutau viața: bani, câte parcări au măturat, telefonie mobilă, sex, alcool, beție, șampon.

Mai demult am asistat la o conversație între două fete de cartier, prințese de cocalari. Nu cred că trebuie să le definesc, apar frecvent în presă. Una din ele era foarte supărată pe o a treia.

– să moară familia mea, de nu mă duc acum la ea la scară. o rup cu bătaia!
– fă, io zis să stai în banca ta. n-ai văzut-o că e mare. și e și frumoasă.
– nu fă. eo cobor acum și mă duc să-i rup fața.
– fă, te bate aia. ascultă-mă pă mine.
– fă (așezându-se înapoi pe scaun), m-aș duce, să moară familia mea, dar nu știu unde stă. da, o prind eu la școală.
– fă, da ești sigură că s-a combinat cu răzvan?
– știu eu sigur. că eo m-am certat cu el în seara aia, știi că ereai acolo și a doua zi am auzit că lavinia asta era cu el.
– păi fă, lasă că o prind eo pe raluca și o pun să afle tot. și îți zic eo. da, ai văzut ce frumoasă e? ce păr lung are?
– da fă, e frumoasă. mereu zicea răzvan de ea. o să-l sun iar să văd ce zice…

Înainte să cobor le-am aruncat o privire. Eu-s micuță. Ele erau și mai mici. Cu părul lung, desfăcut. Cu gecuțe micuțe, strâmte și blugi mulați meniți să evidențieze aripioarele. Cercei mari de aur. Telefoane la vedere.

În fine. You got the point.

E ciudată lumea din jur. Pe mine mă întristează cumplit oamenii. Sunt amărâți. Sunt amari. Privirile lor, gesturile, disperarea, mizeria, gravitatea de pe chipurile lor mă sperie cumplit. Oamenii ăștia (ai 135-ului) nu văd mai departe de fereastra autobuzului sau de propria pungă. Oamenii ăștia înghit noră pentru mama și te vreau lângă mine pe pâine, ei cred că Becali e salvarea și Libertatea, un fel de hârtie de împachetat borcane, ziar de bună credință. Oamenii ăia tânjesc să fie Simona sensual sau nikita sau pur și simplu nu tânjesc după nimic, ceea ce mi se pare și mai tragic.

Oamenii ăia urcă în autobuzul ăla și cred că aia e împărăția, că ăsta e scopul, că drumul e o scuză, că inerția e viața, că bătrânețea trebuie să pută, să fie săracă și grea. Oamenii ăia sunt agresivi, răi, dușmani.
Nu mă cred mai presus decât ei. Nu-s în niciun fel față de ei, nu intru în niciun raport. Sunt un simplu observator a ceea ce se numește viață.

Îmi pun căștile la loc. Placebo zice Don’t worry baby, it’s just the end of the world.
Privesc și eu pe fereastră. Poate și eu am aceeași figură, atunci când sunt privită de un alt observator.

HugsLovePeace
>.<

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    filme cu vampiri
    3 March, 2011 at 8:22 pm

    apropo merci de comment de pe blog sper sa mai intri si alta data si daca ai timp intra si tu pe filme cu vampiri

  • Reply
    frmshk
    24 February, 2011 at 7:53 am

    De fapt, e doar lumea din jurul nostru. Cea din care facem parte si noi, cel putin ocazional. Indiferent ca e ruta lui 135 sau un capat indepartat de tara, tristetea e la fel de intiparita in privirile oamenilor…

    Si, clar! Am inteles ce vrei sa spui. Dupa modul in care ai descris totul, nu doar ca am inteles, dar parca-i si simt pe oamenii aia impingandu-mi-se in coaste…

    Zi cu mai mult soare in suflet!

  • Reply
    Lula
    23 February, 2011 at 6:05 pm

    alas,you never been more wrong:D
    ti-am zis eu ca nu stii nimic:D

  • Reply
    alas
    23 February, 2011 at 5:41 pm

    am stat la bobocica 3 ani, sunt oameni si oameni mixurile sunt interesante :)
    stiam eu ca lula e moldoveanca :)

  • Reply
    Adelina
    23 February, 2011 at 4:16 pm

    Mă surprinzi! Parcă-s gândurile mele transpuse la tine pe blog.

  • Reply
    Bogdan T.
    23 February, 2011 at 4:10 pm

    *la dracu – din cand in cand ma plictisesc si scriu direct de pe telefon nu mai astept sa ajung acasa la PC. Asa ca nu luati si voi in seama cateva typo:
    martiri nu “martiti”
    parazitar nu “parazitor”
    samd :D

  • Reply
    Bogdan T.
    23 February, 2011 at 4:07 pm

    Sa ridici ierarhii intre oamenii nu e cel ma nobil gest. Insa ele exista cu sau fara voia ta si a mea. Boooon!
    Acum nu e nevoi sa cadem cu totii in inocenta modestiei si a smereniei, pentru simplu motiv ca nu se cade sa fim zilnic martiti de profesie. Asa ca e nobil sa spui ca nu esti mai presus decat ei, dar sa nu te indoiesti niciodata ca de fapt esti. Nu pentru ca zic eu, poate nici pentru ca asa crezi tu in adancul sufletului. Ci pentru ca oamenii pe lumea asta se impart in doua: cei care se misuna parazitor si cei care iau atitudine, cei carora nu le pasa de peisajul zilnic si cei care cantaresc tarana pe care se afla. E simplu! Cu totii purtam scanteia excelentei in suflet – sunt sigura de asta – insa faptul ca eu muncesc mai mult sa ii dau o forma trebui sa insemne ceva…oricum ar trebui sa insemne mai mult decat parada tantosa a unor indivizi ce ocupa fudui cate in loc in comunitate, stropind cu imbecilitate in jur.

  • Reply
    Lula
    23 February, 2011 at 3:33 pm

    si pe mine ma intristeaza sa ii vad.da sunt unii care sunt si simpatici.mai ales batranii,uneori au asa o seninatate pe fata lor unii chiar isi traiesc batranetile frumos si chiar daca au multe griji privesc semet si curajos:D
    eu ma plimbam cu tramvaiul prin iasi si obisnuiam sa ma uit pe furis la ceilalti:D
    mie imi mai place cochetaria unor batranele:D te uiti la ele si iti dai seama ca au fost odata frumoase tinere si elegante:D si eleganta care si-o pastrat-o atatia ani.la unele asa de fain le shade , si sunt cu acelasi paltonas pe care il ingrijesc si arata ca scos din cutie:D
    uneori oamenii astia imi dau o stare de bine:D si eu as fi vrut sa ascult muzica:D da n-am avut niciodata un mp3:D ua ua ua:(

  • Reply
    iza
    23 February, 2011 at 3:19 pm

    Lucky me, nu prea merg cu 135 desi trecea zilnic pe langa liceul meu… eu aveam alt traseu cu 182 sau 282 :)). Insa si acolo..cam aceeasi lume pe care o descrii tu aici. Trist, dar adevarat!
    Frumos scris, hugs!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.