Bună, eu sunt duminică

Gîlgîi cana de cafea de parcă-ar fi apă plată cu lămîie. Doamne, îmi place aşa mult gustul! Cîteodată mi se face pur şi simplu poftă de cafea. Şi cred că mai mult de atît iubesc pauzele de cafea şi ce oferă astfel de momente de ştii să le preţuieşti cum se cuvinte.

Mi-ar fi plăcut să fiu atentă la orele de gramatică în şcoala generală. Întîmpin multe probleme şi este de toată jena să păţesc aşa ceva, absolventă fiind de-o facultate care cere să visezi gramatica limbii romîne. Mno, trist. În liceu nu am făcut gramatică. În facultate nici atît. O să le iau de la capăt, probabil în această vacanţă lungă.

M-am îndrăgostit de un regizor suedez, Patrick Eklund. De fapt, de două dintre filmele lui. Unul l-am văzut la Timishort – “Slitage” şi unul noaptea trecută la ShortsUp- “Istället för abrakadabra”. M-am bucurat că i-am recunoscut maniera la al doilea film, el avînd cinci în total. Chimay! Cei care au văzut filmul se prind de glumă. Chimay spunea magicianul în loc de abracadabra, un magician dement de 25 de ani cu o faţă expresivă şi comică. Eklund realizează un melanj armonios cu momente comice şi situaţii dramatice pe care le oferă cu fineţe spectatorului. S-a rîs enorm la film! Şi s-a aplaudat asemenea.

Urlă în boxe (şi eu cu ele) Otherside – RHCP, auuuuuuuuu!!!

De două săptămîni pe mp3 am numai Metallica şi Rammstein. Mă doare să ştiu că vor fi aşa aproape de mine şi nu pot merge că nu am banii necesari. Of! Oricum, am vorbit cu Mera şi aplicăm planul B. De auzit îi vom auzi şi poate îi vom şi vedea.  Depinde numai de noi!

Am visat că am proiectat filmul meu şi nu era ce ştiam eu că e. Era o nebunie curată. O nebunie pe care (ca orice regizor bolnav în cap) am înţeles-o pe deplin. La final nimeni nu a aplaudat. De fapt, vară-mea Alexa (care nu ştiu ce căuta acolo) aplauda. Apăruse şi ea în film. Lumea se uita la mine cu ochii mari.

Erau spectatori în vîrstă pentru că proiecţia era la o nuntă a unui coleg (Gionuţ) care tocmai se căsătorea din obligaţie şi nu din dragoste. Şi mi-am zis: ei nu pricep, alţii de erau înţelegeau ce voiam să zic. Nişte cadre cu mine bălăcindu-mă pe malul unui rîu (murdară de mîl) şi parcă aproape să mă înecam şi apoi am pus capul pe o şină de tren, eram cu vară-mea. Aw, mi-am zis! Subconştientul mă avertizează.

Lately am nişte stări. Parcă aş pupa pe cineva! Aşa cu foc aş pupa! Ca un copil din ăla mic şi retard care nu ştie ce e valoarea unui pupat. Şi aş ţine de mînă. Pur şi simplu, cu toate implicaţiile strîngerii. Şi aş merge mult. Mult de tot, noaptea. Într-o tăcere care nu apasă, deşi eu nu ştiu să tac pentru că mă simt stînjenită. Poate aş învăţa să tac, poate dacă aş pupa mai des. Vara mă îndrăgostesc. Aşa păţesc mereu.

Desigur, a început Placebo cu Because I want you (winamp mă cunoaşte).

Bună, eu sunt duminică!

>.<