But I cry for more

Aceste cuvinte doare.
Las deoparte zâmbetul de fetiță cuminte și mă scarpin la o pereche de coaie cât casa poporului.
Trag un scuipat pe asfalt și ridic muia dintre degetele fără ojă. Să-ți fie de bine!

*Sec

Păi bine mă, așa ne-a fost vorba?

Să mor dacă înțeleg haosul în care se învârt destinele din juru-mi și nici al meu nu-i departe de gaura neagră. Slavă mie că mi-am permis să mă lucrez ca să nu mai disper în pernă.

De ce au ajuns oamenii la nivelul ăsta de incapabilitate și de ce se sperie atunci când un alt om le oferă simplu și curat niște iubire? De ce se retrag în cochilii sau de ce devin suspicioși de parcă ai vrea să le furi vreun rinichi să-l vinzi la albaneji pentru un kil de cox? De ce caută pretexte că câr, că mâr? De ce se fofilează? De ce așteaptă după cotitură? De ce nu recunosc că sistemul este invadat de sentiment? De ce refuză?

Băi, deci am obosit să văd o lume de tălâmbi, majoritatea lor fiind compusă din bărbați. Am obosit să-i văd ca niște muieri frustrate care nu pun mâna pe femeia pe care și-o doresc. Care se coiesc de teamă să nu sufere, de zici că se moare pe capete din asta. Nu se moare din asta, vă jur! Am obosit să văd lași în juru-mi. Băi, trezirea!!! E o lume razna, în pizda mă-sii de viață și e nasol s-o ducem ca pe-o povară!

Ieșiți din cerc! Ieșiți din spațiul confortabil! Pula mea, ieșiți din universul de porțelan și mergeți în viață, cu avânt! Nu se întâmplă nimic din ce nu puteți suporta! Fiți bărbați, futu-i mama mă-sii de învârteală! Fiți capabili! Luați-ne pe sus, cuceriți-ne!

Ne îmbăiem în fiecare zi în derizoriu. Și-n lucruri meschine. Și-n gesturi cu tâlc. Și-n de-a v-ați ascuns că eu sunt mai tare-n plex ca tine. Și-n al cui orgoliu e mai mare. Și-n minciuna că nu contează, nu ne atinge că suntem de fier.

Bă, așa mi-e de lehamite de tot.

Aș vrea să nu mai plângi niciodată. Că asta-ți obturează lumina. Mi-aș dori să-ți găsești drumul și mâna care să te strângă cu putere. Și omul care să nu se gândească de două ori înainte să vină să te ia. Și lumina care să nu se stingă niciodată. Că așa ar fi normal și decent din partea unui univers futut.

Femeile nu-s făcute să cucerească și nici să fută mecanic. Nu au asta în configurație, că așa-s ele. *Mai slabe. Și dacă pleacă la cucerire n-o fac cu mind games-uri sau căcaturi de genul, ci sincere și cu speranță. Că așa-s ele, au în sămânță sentimentul matern și bărbatul ăla din fața lor e fiul cuiva.  Și nici nu se spală pe suflet ca și cum și-ar spăla șosetele pentru că nu există clor care să scoată anumite pete.

Și cică toate astea le-ar face proaste…

Aș vrea să pun stop. Pur și simplu un mare stop pe venele tuturor. Și aș vrea să se reconfigureze speciile.  Și nu să facem schimb, ci să ne găsim rădăcinile ca să ajungem la același echilibru pe care cândva îl aveam cu toții.

Azi fără pace și îmbrățișări. Cu atât mai puțin iubire.

Azi e rost de zbucium.