Căci de fiecare dată ajung tot acolo

De fiecare dată când mă trezesc cu capul ușor greoi și plămânii înfundați de la pachetul de țigări fumat intens c-o seară înainte, îmi spun că iau o pauză de la viața de genul ăsta. Că o iau frumușel pe drumul curățirii fizice și că îmi impun limite, că alerg mai mult și fumez mai puțin, că nu mai ajung în punctul ăla de miserupism maxim, hai să dăm smsuri aiurea, că oricum avem curaj nebun.

Who am I kidding?

Aș vrea să fiu în junglă, o perioadă. S-o ard… ca-n junglă. Să beau apă din frunze și să mănânc cocos și banane. Să fac baie în ocean și să fac focul frecând două bețe. Din astea văzute la tv și pe care cică aș putea să le fac, dar n-aș reuși pentru că mie nici în cort nu-mi place să dorm (adică nu am dormit niciodată), dar să dorm într-o cocioabă improvizată (no offense dear).

Nu știu cum dracului fac și cum nu fac, că mă trezesc de fiecare dată în același punct. Știu drumul pentru că am avut bunăvoința și idioțenia necesare să-l bătătoresc. Știu că drumul ăsta nu e bun, că nu duce nicăieri, că ar fi mai bine să mă cațăr într-un nuc și să strig cuvinte obscene sătenilor sau că ar fi bine să înot ca mica sirenă departe de marinari, dar n-ai să vezi.

Mă încăpățânez aiurea în direcții și mai aiurea.

N-am mai scris de multă vreme ceva frumos sau ceva evergreenesc, ceva dulce, ceva amar, ceva de jale. N-am mai scris de multă vreme ceva care să conteze într-adevăr, ci doar nimicurile care oricum trec. Gizăs!

În aceeași cheie de om care-și caută vindecare oriunde numai în el nu, în acest week-end full de turiști, mă veți găsi proptită-n propria-mi nepăsare drept în vamă. că la anonimul nu mai am nicio șansă să ajung. nu port ochelari de vedere, deci dacă mă recunoașteți veniți aproape. alminteri, nu cred c-o să mă întorc altfel decât plec, dar știu c-o să fiu mai bronzată.

hugslovepeace
>.<