cadranul mov

Ieri am ieşit la lumină prin urbele meu de toate zilele. Se poartă culorile! Nu am găsit deloc o eşarfă neagră. Se poartă forfota şi fustele mov şi strînse la genunchi, dar 150 de lei e prea mult pentru aşa ceva. Vînzătoare s-a dat doi paşi înapoi cînd i-am spus că este prea scumpă… se uita la mine ca şi cum aş fi avut ciumă. Aş fi vrut să pornesc o discuţie şi să-i spun că în alte condiţii şi anul trecut pe vremea asta îmi luam chiar două, dar e criză şi oricum mie-mi trebe negru. Şi totuşi e foarte frumoasă…

Pentru că am nevoie să-mi ocup timpul am fost şi pe la tîrgul de joburi. Pe meseria mea era un singur stand – Realitatea Caţavencu unde am lăsat şi unicul cv disponibil. Restul mini tîrgului de joburi era plin de IT, consultanţă şi bănci. Tare-mi doresc un job unde să-mi îngrop timpul gîndirii slobode.

Seara am ales Future Shorts care a reuşit să mă dezamăgească din nou. Din scurt metrajele romîneşti nu am înţeles boabă (sunet prost), iar din cele internaţionale n-am văzut decît vreo trei. Am constatat cu tristeţe că cei care vin nu-s pasionaţii de film sunt cei care vor să-şi petreacă o vineri seara undeva unde e cool. Şi normal că era mai plin la fumoar şi pe trepte sau la bere, decît în săli şi că au fost momente cînd am vrut să lovesc diverşi omi… pentru că nici măcar nu aveau bunul simţ să aştepte să se termine filmul şi să iasă. În fine. E ca treaba cu Vama. Şi data trecută am zis că nu mai merg şi iată-mă. Viciu!

Ieri m-am intersectat cu peste 2000 de oameni care habar nu aveau ce mă apasă şi despre care nu ştiam absolut nimic. Am încercat ca după grimasele de pe chip să le ierarhizez poverile, dar n-am putut din cauza măştilor.

Ar fi fost frumos să fim înzestraţi şi cu unele calităţi de percepţie a stării celor din jur. Cum erau ceasurile alea care-şi schimbau culoarea cadranului în funcţie de stare. “Azi e violet, deci azi o las în pace.”  Sau “e bleu şi înseamnă multă bere”… Să vedem aura şi să ştim cum să abordăm oamenii ca să nu mai picăm în situaţii penibile sau regretabile. Dar nu putem. Sub cele 30 de măşti se ascunde un sentiment timid care nu iese aşa uşor la iveală. Şi poate-am fi putut să facem şi pasul ăsta în cunoaştere, dar superficialitatea e prima calitate umană.